DA!!!


da

 

Pentru că n-am mai scris de mult timp pe blogul ăsta, m-am gândit că e timpul să răspund la câteva întrebări care n-au fost şi nu vor fi vreodată puse:

Da, am terminat facultatea. Da, de Litere (că la Numere nu mai aveau locuri). Da, la Jurnalism. Da, am luat licenţa. Da, a fost ziua mea (am împlinit 27 de ani şi 85 de kile). Da, am fost câteva zile la Bucureşti. Da, în continuare mi se pare cel mai de kkt oraş din câte am văzut. Da, încă mă uit la Stargate. Da, pentru a doua oară. Da, mai şi citesc. Da, cărţi. Da, îmi trebuie jocuri noi pentru Playstation. Da, înca îmi place Sudoku. Da, în continuare nu-mi pasă ce se întâmplă în jurul meu. Da, n-am de gând să mă schimb. Da, tot nu-mi pasă de părerea celorlalţi. Da, tot nu suport politica. Da, tot nu suport bucureştenii (parcă am mai zis asta…). Da, încă beau bere. Da, încă n-am de gând să mă însor prea curând. Da, încă n-am chelit. Da, încă am burtă. Da, încă lucrez la radio. Da, încă nu sunt plătit bine. Da, încă nu vreau să aud de masterat. Da, încă îmi place mitologia. Da, tot n-o suport pe Zăvoranca. Da, nici OTV-ul. Da, încă n-am nimic interesant de spus, care să schimbe lumea. Da, nici nu voi avea vreodată. Da, în continuare singurul meu complex e cel construit recent în spatele blocului meu. Da, încă nu suport americanii. Da, încă nu suport prostia. Da, încă nu sunt de acord cu capitalismul. Da, în continuare cred că cea mai mare prostie a omenirii este religia (de orice fel). Da, nu îl văd pe Dumnezeu ca majoritatea şi nici n-am de gând să o fac. Da, nu mai cred în extratereştri. Da, nici ei în mine. Da, nu suport martorii lui Iehova. Da, vreau să mai prind măcar unul, în amintirea vremurilor bune. Da, puteţi să credeţi că voi ajunge în Iad, deşi nici acolo n-am loc. Da, cred în fantome. Da, aud voci destul de des. Da, încă îmi plac poveştile. Da, încă mai vreau să ajung în Egipt. Da, încă nu suport masonii. Da, încă ţin cu Real Madrid. Da, încă mă cert cu oameni din diferite motive stupide. Da, aş bea o bere acum. Da, încă îmi place culoarea roşie. Da, nu ştiu dacă şi ea mă place. Da, n-o să mă înţeleagă nimeni vreodată în totalitate. Da, nici nu aştept asta. Da, încă mai am simţul umorului. Da, ştiu că nu se vede. Da, încă mai cred în cinste şi onoare. Da, încă mai caut adevărul. Da, încă sunt pesimist. Da, încă sunt realist. Da, încă sunt fericit. Da, încă sunt liber. Da, tot ce am e sufletul meu. Da, încă aberez. Da, încă nu-mi pasă câţi oameni am plictisit cu ce am scris până acum. Da, voi muri liber. Da, mai aveţi de aşteptat destul până atunci.

Şi un mare P.S. pentru fostul meu coleg de facultate, Iulian: da, m-am dat la toate fetele din serialul Degeneraţia Hai Faiv. Da, chiar şi la băieţi. Da, m-au refuzat cu toţii, iar eu am încercat să mă răzbun pe ei prin acest mini-serial. Da, încerc să agăţ pe net pentru că în realitate nu s-ar uita nici dracu’ la mine. Da, sunt urât, prost, mic şi negru în cerul gurii. Da, mă masturbez în faţa calculatorului de fiecare dată când văd o poză în care apare o strâmbă cu păr la cur. Da, sunt plin de frustrări. Da, sunt ultimul om de pe Pământ şi aştept să se învârtă invers planeta, ca să ajung primul. Da, tu ai făcut doar o glumă foarte bună, dar îmi lipseşte capacitatea cerebrală de a o înţelege. Da, n-aveam niciun drept să mă enervez, cum nici acum n-am dreptul de a-ţi da o replică. Da, eşti mai bun decât mine în orice. Da, te invidez cu fiecare celulă a corpului meu. Da, eşti soarele care îmi luminează existenţa scufundată în neantul prostiei din capul meu. Da, o să-mi botez toţi copii cu numele tău, indiferent dacă vor fi fete sau băieţi. Da, o să-ţi ridic o statuie şi o să-ţi compun un imn. Da, îl voi fredona zilnic, în diferite game. Da, cea mai mare realizare a mea e faptul că te-am cunoscut. Da, nu voi ajunge niciodată ca tine. Şi da, ăsta e un lucru bun.

About Claudiu-Gilian Chircu

Îmi merge mintea... pe 7 cărări şi în marşarier. Probabil asta înseamnă să fii dus cu pluta pe arătură. View all posts by Claudiu-Gilian Chircu

17 responses to “DA!!!

  • Bogdan

    Excelent! O caracterizare inteligenta, ilara si plina de sarcasm! Imi place la nebunie.
    PS:
    Nu te cunosc nici pe tine nici pe Iulian, dar am o rugaminte: Ramai asa cum esti, nu ajunge ca Iulian!

  • KLAUDYU

    Am să încerc, dar nu promit nimic. Tentaţia de a fi ca Iulian e mult prea mare, iar eu sunt prea slab ca să-i rezist. Dar, după cum am spus, am să încerc să nu mă schimb. Nici măcar de haine.
    Mersi pentru aprecieri. Încearcă totuşi să nu-ţi placă prea mult, că s-ar putea să mi se urce la cap. Şi printre grămezi de alcool, tărâţă şi foarte puţină materie cenuşie, nu cred că mai încape altceva. Poate doar încă puţin alcool.

  • Alex(andra)

    Voiam să spun că eşti mai mult decât inteligent,de-a dreptul nebun prin genialitate.Nu te schimba,doar evoluează în această direcţie cât mai mult încât să îţi poţi păstra neschimbate haina şi comportamentul.
    “Încearcă totuşi să nu-ţi placă prea mult”->De ce mi-aş da silinţa să întreprind o acţiune opusă ideilor mele?Parcă m-ai pune să mă bat singură cu mine.Poate dau cu capul în oglindă crezând că desfigurez în “n” particule faţa inamicului,când deja îmi făcusem o fisură interdimensională ca în “Harry Potter”.
    Rămâi o enigmă şi o entitate destul de complexă.Reprezinţi o simbioză între un zeu malefic şi o raţiune superioră care dirijează toate gândurile spre ceea ce oamenii de ştiinţă numesc “non-maeterie”(“materie neagră”).Dar nu la fel de întunecat ca mine.

  • KLAUDYU

    Partea cu simbioza dintre un zeu și o rațiune superioară e cam deplasată. E drept că de cele mai multe ori mă consider reîncarnarea unuia dintre zeii antici, însă nu trebuie să-mi alimenteze și alții nebunia. Nu de alta, dar nu cred că mi se potrivesc cămășile închise la spate. În plus, țin prea mult la libertate și n-aș vrea să renunț la ea pentru un loc la ospiciu.
    Nu înțeleg însă un lucru: malefic? De ce crezi asta? E drept că din adolescență până acum câțiva ani m-am simțit atras de partea întunecată, însă niciodată n-am cedat. Și îmi place să cred că am scăpat de ea de ceva timp. Așa că… malefic?

  • niku-miku

    Ha ha ha … O celebra fraza (titlu) sare in minte; “Much ado about nothing…” si asta nu pentru ca mi-ar place Shakespeare, iar fraza: “This Human skin I wore at times… much too tightly I might add” se potriveste ca o manusa. :)))

  • adi

    ce ai patit de ai sters celelalte articole? si-au folosit pilele masonice aia de la libertatea de au contactat wordpressul sa ti le rada?XD

  • KLAUDYU

    Nu sunt șterse, sunt la locul lor. Dacă te uitai la dată, vedeai că au fost scrise în 2008. Le găsești în arhivă.
    Era să zic ce să radă ăia de la Libertatea, dar mă abțin. Cu greu… 😀

  • adi

    aaaaa acum are sens. doar dadusei share la ceva mai vechi. dintr-un oarecare motiv linkurile de pe mail pentru comentarii sau articole noi ma duc mereu la un 404…

  • KLAUDYU

    Nu le-am dat share, doar le-am copiat de pe un alt blog (tot al meu). Probabil eroarea vine de la faptul că am modificat ulterior datele, preferându-le pe cele la care am publicat inițial respectivele articole.

  • Monica

    DA !!!

    Nu te doare cand gandesti ?
    Nu te doare cand esti spiritual?
    Nu te doare cand esti ironic?
    Nu te doare cand esti plin de …tine?

    Cred ca nu caci altfel nu ne mai bucuram de “scrierile” tale.
    Sa traiesti asa cum vrei, sa ne bucuri cu prezenta ta in vietile noastre, cat mai des…

    Am citit acest articol de cateva ori si mereu am ras in hohote….
    esti tare….bravos natiune, halal sa-ti fie….

  • KLAUDYU

    Eram să zic unde mă doare, dar mă abțin cu greu, că poate s-o excita cineva pe aici…
    De ce m-ar durea? Pe tine te doare când gândești?
    Sunt plin de mine? Îmi fac autocritica (mai ales în ultima parte) și tot plin de mine sunt?!? Ce-ar trebui să fac, ca să nu ai impresia că sunt plin de mine? Să mă umilesc la maximum? Să mă las babardit de vreo 2 negri în toate găurile, apoi să postez pe net poze și chiar filmări?!? Ca să nu mai fiu plin de mine, ci de alții?!? Și din nou mă văd nevoit să declar că nu o să înțeleg absolut niciodată femeile…
    Mă bucur totuși că te-am amuzat. Măcar atât să pot face.

  • Liviu

    K, sa nu te vindeci, sa ramai asa cum esti pentru ca avem nevoie de lemele si de teoremele tale.
    De altfel ne-am cam obisnuit sa nu mai utilizam propria pereche de neuroni ci sa luam totul de-a gata dar datorita tie, fie si in mica parte, parca facem trecerea de la stadiul de maimute la cel de vite furajate la hectar cu zambetul pe buze. Pun pariu ca Iulica se masturbeaza mai mult ca noi.
    Ce buna-i berea cand ai salariul mic!

  • KLAUDYU

    Fac tot posibilul să nu mă vindec! Mai ales dacă reușesc să aduc zâmbete pe buze.
    Mă abțin să-mi dau cu părerea despre hobby-urile manuale ale lui Iulică, pentru că n-aș vrea să-mi apară în minte imagini care pot crea severe traumatisme cerebrale. Dar sunt sigur că ai dreptate.
    E bună berea când ai salariul mic, mai ales dacă e moacă… 😀

  • Gavrila Denisa

    Tinere si eu încă mai vreau să ajung în Egipt. De vreo 5 ani. Sa avem parte. Multumesc pentru broderia prezentata, explicabil, logic, nu foarte tras de par…Pastreaza visele vii si gindirea libera. Intr-un vis de acum 4-5 ani, am auzit si mai ales vazut ca ar trebui sa port o anumita cruce (ankh) si ca de fapt sint A…KHOR. Am cautat de ceva timp am zis ca poate este chiar o pauza intre cele doua nu trebuie neaparat legate in ce dialect o fi asta. Dar eu chiar voi ajunge in Egipt si o sa intreb si eu pe acolo prin nisip, nu ca n-as avea ce sa fac prin Romania,dar sint dintre cei care nu se tem de moarte pentru ca e mai mare frica de o viata de vierme. Am impresia ca am murit taind capete de monstri in vietile mele trecute si chiar nu mi-e frica de nimic…E asa de bine, conteaza cit de informat mori sa stii bine cam ce te asteapta ,sa poti alege sa te odihnesti ca piatra fara sa te mai arunce din nou in morisca umana,alta viata alt chin …

  • KLAUDYU

    O să ajungem în Egipt cândva. Eu am fost în Cipru, la doar 550 km de Egipt, și așa mă mânca talpa, știind că sunt foarte aproape…
    Nu știu ce e „A…khor”. În antichitate, Khor era o regiune din sudul Siriei, care multă vreme a fost un avanpost egiptean. În yiddish, limba evreilor Ashkenazi, „khor” înseamnă „cor”. În arabă, „khor” înseamnă „pârâu cu apă sărată” sau chiar „mare” (indiferent de sensul cuvântului, se referă la apă sărată). Mă gândesc că poate „A…khor” e un cuvânt din care lipsesc câteva litere. Poate e „Ankhor”, un cuvânt format din „ankh” („viață”) și „hor” (Horus), care s-ar putea traduce ca „viața lui Horus”. Nu știu exact, îmi dau și eu cu părerea…

  • Mariana Balanean

    Buna ziua,

    urmaresc blogul Dvs. de ceva vreme, problema este ca de la inceputul lunii iunie a.c. nu mai pot accesa blogul. Primesc notificarile cu noile postari, dar cand accesez pagina imi da minunata veste “error 404, not found”. Oare sa fie problema de la mine?

    Va multumesc anticipat!

    În Vineri, 27 Iunie 2014 2:31:37, Secretele zeilor a scris:

    WordPress.com KLAUDYU posted: ”   Pentru că n-am mai scris de mult timp pe blogul ăsta, m-am gândit că e timpul să răspund la câteva întrebări care n-au fost şi nu vor fi vreodată puse: Da, am terminat facultatea. Da, de Litere (că la Numere nu mai aveau locuri). Da, la J”

  • KLAUDYU

    Nu, problema e de la mine. După ce postez articole mai vechi, pe care le copiez de pe alt blog, le schimb data. Abia acum puțin timp am observat că, făcând asta, se schimbă și link-ul articolului, în funcție de noua dată. Orice articol însă poate fi găsit în arhiva blogului.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: