Monthly Archives: June 2011

Curva Babilonului


Eu sunt tot ce a fost şi tot ce va fi. Până acum niciun muritor nu a reuşit să ridice vălul care mă acoperă.” – Neith (inscripţie din templul lui Neith din Sais)

Astártē este numele dat de greci unei zeiţe cunoscute în estul Mediteranei încă din Epoca Bronzului. În Ugarit era numită Attart sau Athtart, în feniciană ‘Ashtart, în ebraică Ashtoret, în acadiană Ishtar sau Astartu, în etruscană Uni-Astre, Ishtar sau Ashtart. Iniţial personificare a luceafărului de seară, Astártē era zeiţa fertilităţii, sexualităţii şi războiului. Simbolurile ei erau leul, calul, sfinxul, porumbelul şi o stea într-un cerc ce simbolizează planeta Venus. De cele mai multe ori era reprezentată goală. Grecii o numeau Afrodite, romanii Venus sau Venera iar nordicii, Freyja. Principalele ei centre de cult erau în Cipru, Sidon, Tyre, Malta, Sicilia şi Byblos. În Sidon, Astártē împărţea un templu cu zeul Eshmun. Monede din Beirut indică faptul că Astártē, Poseidon şi Eshmun erau veneraţi împreună. În Cartagina, era venerată alături de Tanis, zeiţa lunii.

Sumerienii o numeau Inana. Ca şi în celelalte culturi, era zeiţa sexualităţii, fertilităţii şi războiului. Era cunoscută sub mai multe nume, ca Innin, Ennin, Ninnin, Ninni, Ninanna, Ninnar, Innina, Ennina, Irnina, Innini, Nana şi Nin. În al patrulea mileniu înainte de Hristos, Uruk era considerat oraşul ei. De-a lungul fluviilor Tigru şi Eufrat se găseau numeroase temple ale ei, cel mai mare fiind Eanna (“casa cerului”) din Uruk. Simbolul ei era steaua cu opt colţuri sau planeta Venus, cu care, de altfel, era asociată. Era înfăţişată mai mereu goală, de multe ori pe spatele a două leoaice. Soţul ei era Dumuzi, tatăl ei era considerat ori Anu ori Nanna, iar fraţii ei erau zeul soare Utu, zeul ploii Ishkur si zeiţa lumii subterane, Ereshkigal.

În Asiria şi Babilon, zeiţa iubirii, sexualităţii, fertilităţii şi războiului era Ishtar. A avut mulţi iubiţi, fapt ce i-a adus epitetul “curtezana zeilor” iar oraşul ei sacru, Uruk, numindu-se “oraşul curtezanelor sacre”. De asemenea, mai era numită “Regina cerului”. Leul şi steaua cu opt colţuri erau simbolurile ei. Era asociată cu planeta Venus. Soţul ei era Tammuz, tatăl ei era considerat ori Anu ori Sin, iar fratele ei era zeul soare Shamash.

În textele din Ugarit nu este menţionată prea des. Aici este numită Athtart, dar şi “faţa lui Baal”. Ea şi Anat îl conving pe Baal să nu atace alte zeităţi.

În panteonul fenician, conform descrierii lui Sanchuniathon, Astártē este fiica Cerului şi a Pământului, sora zeului El. După ce a fost detronat şi izgonit de către fiul său, El, zeul cerului a încercat să-l păcălească trimiţându-i-o pe “fiica sa cea virgină”, ‘Ashtart, alături de alte două fiice ale sale, Asherah şi Baalat Gebal. Înşelăciunea nu reuşeşte, astfel încât toate trei devin soţiile fratelui lor, El. ‘Ashtart îi naşte lui El şapte fiice (numite de greci titanide sau artemide) şi doi fii, Pothos şi Eros. Mai târziu, cu acordul lui El, ‘Ashtart şi Hadad conduc pământul împreună. Pentru a-şi arăta suveranitatea, ‘Ashtart purta pe cap capul unui taur.

În Vechiul Testament, Ashtoret e numită “Regina cerului”. În mitologia ebraică de mai târziu, Ashtoret e transformată într-un demon al dorinţei sexuale.

În Grecia, zeiţa frumuseţii, dragostei şi sexualităţii era Afrodite. Herodot scria că grecii au împrumutat cultul ei de la fenicieni. Conform lui Hesiod, când Krónos l-a castrat pe Ouranos, testicolele lui au căzut în mare. Din spuma valurilor s-a născut Afrodite. Zeiţa s-a măritat cu Hephaestus, fierarul zeilor, pe care l-a înşelat ori de câte ori a avut ocazia, cu zeul Ares dar şi cu muritori ca Ankises sau Adonis. A avut mulţi copii: cu Ares pe Eros, Phobos, Deimos, Adrestia, Harmonia, Anteros, Himeros şi Pothos, cu Poseidon pe Rhode, cu Hermes pe Tyche, Peitho, Eunomia şi Hermaphroditos, cu Dionysos pe Thalia, Euphrosyne, Aglaea şi Priapus, cu Adonis pe Beroe, cu Phaethon pe Astynoos, cu Anchises pe Aeneas şi Lyrus iar cu Butes pe Eryx. Afrodite era asociată cu marea, porumbeii, vrăbiile, lebedele, delfinii, merele, perlele, scoicile, trandafirii, lămâii şi caii. La fel ca Inanna în Sumer şi Ishtar în Babilon, Afrodite a fost identificată cu luceafărul de seară sau planeta Venus. De altfel şi romanii au identificat-o pe zeiţă (pe care o numeau Venus) cu aceeaşi planetă, care a şi primit numele ei.

În Scandinavia, Astártē era numită Freyja (“Doamna”). Freyja era zeiţa dragostei, frumuseţii, fertilităţii, aurului şi războiului. Împreună cu fratele ei Freyr (“Domnul”), tatăl lor Njörðr şi mama lor, al cărei nume este necunoscut, Freyja făcea parte din familia zeilor Vanir. După terminarea războiului dintre cele două familii divine, a fost adoptată de zeii Æsir. Întocmai ca Aphrodite a grecilor, care a intrat în grupul olimpienilor după ce aceştia i-au învins pe titani. Freyja conducea un car tras de două pisici, de multe ori fiind îmbrăcată cu o mantie cu pene de şoim. Deşi măritată cu Óðr, cu care are două fiice (Hnoss şi Gersemi), a avut câţiva amanţi, printre care şi fratele ei, Freyr. În Asgard stăpânea câmpul Fólkvangr, unde primea jumătate din sufletele celor morţi în luptă, cealaltă jumătate ajungând în palatul lui Odin, Valhalla. Soţul ei fiind absent în cea mai mare parte a timpului, Freyja îl căuta plângând prin lume, ascunzându-şi identitatea sub alte nouă nume: Gefn, Hörn, Mardöll, Skjálf, Sýr, Thröng, Thrungva, Valfreyja şi Vanadís. În colecţia de poeme Prose Edda din secolul al XIII-lea, Freyja este cea mai mare în rang printre zeiţe, alături de Frigg, soţia zeului suprem Odin. În Sörla þáttr, un text din secolul al XIV-lea, zeii Æsir locuiau în oraşul Asgard, situat în Asaland (Asia). Odin, regele acelui oraş, i-a numit pe Freyja şi Njörðr preoţi ai templului său. Freyja a devenit concubina lui Odin, care o iubea la nebunie. Mai târziu, Freyja a făcut sex cu patru pitici pentru un colier de aur. Aflând de fapta ei, Odin i-a luat colierul şi i l-a înapoiat doar când ea a fost de acord să vrăjească doi regi care să se lupte la nesfârşit între ei.

În hinduism, Astártē e numită Durga (“inaccesibila” sau “invincibila”), zeiţa victoriei binelui împotriva răului. La festivalul Durga Puja e considerată mama zeilor Ganesha, Kartikeya, Lakshmi şi Saraswati. Este înfăţişată cu opt braţe în care ţine arme şi o floare de lotus, călărind un leu sau un tigru. Consoartă a lui Shiva, Durga e considerată aspectul războinic al Mamei Divine. Cele opt braţe ale ei reprezintă steaua cu opt colţuri a zeiţelor Inana şi Ishtar, adică planeta Venus. Strămoşii noştri echivalau zeii cu planete şi stele; prin urmare, un zeu cu opt braţe reprezintă o stea cu opt colţuri. Planeta Venus era reprezentată ca o stea cu opt colţuri sau ca un cerc înconjurat de opt puncte deoarece este a opta planetă din sistemul nostru solar, numărând din exterior spre Soare. Aspectul întunecat al lui Durga este reprezentat prin Kālī (“cea neagră”) sau Kalika, violenta zeiţă a timpului şi a schimbării. În multe surse, Kālī e numită “cea mai mare dintre zei”. Pentru a o calma şi a proteja stabilitatea lumii, de multe ori Shiva este trimis pe câmpul de luptă sub forma unui copil. Kālī îl îngrijeşte şi îl alăptează, astfel ieşind la iveală latura sa maternă.

Cultul lui Astártē a intrat în Egipt în timpul dinastiei a XVIII-a, de multe ori făcând pereche cu zeiţa Anat. Cele două zeiţe apar ca fiicele lui Ra şi îi sunt date ca soţii lui Seth. Grecii au identificat-o cu Hathor, zeiţa frumuseţii, iubirii, muzicii, bucuriei şi războiului. Numele este tradus “casa lui Horus”, dar cum egiptenii vechi foloseau acelaşi cuvânt pentru casă, soţie şi mamă, numele zeiţei se traduce atât “mama lui Horus” cât şi “soţia lui Horus”. În mitul original, Hathor era mama lui Horus. Odată cu apariţia cultului lui Osiris şi Isis, aceasta din urmă a devenit mama lui Horus iar Hathor soţia lui. Ambele zeităţi, alături de Sekhmet (“cea puternică”), sunt de fapt aspecte ale aceleiaşi zeiţe, Astártē: Isis reprezintă latura maternă (Isis cu Horus, Ishtar cu Tammuz, Afrodite cu Adonis, Kālī cu Shiva), Hathor pe cea a sexualităţii iar Sekhmet latura războinică. O altă manifestare a aceleiaşi divinităţi era zeiţa sumeriană Qetesh, adoptată de mitologia egipteană din religia canaanită. Alte nume ale ei erau Quadshu, Qudshu, Qodesh, Qadesh, Qadashu, Qadesha, Qedeshet, Kedesh şi Kodesh. Acestea provin din rădăcina semitică Q-D-Š, ce înseamnă “sfânta”. Pe Stela lui Kaha din Dinastia a XIX-a, Qetesh apare goală, călărind un leu, flancată de doi zei, întinzând lotuşi către egipteanul Min (zeul fertilităţii) şi şerpi către canaanitul Reshep (zeul războiului). Cei doi zei semnifică cele două aspecte ale zeiţei dar şi pe soţul şi fiul ei. Qetesh este numită “amanta zeilor” (la fel ca Inana şi Ishtar), “stăpâna stelelor din cer”, “mare magiciană, amanta stelelor” (“mare magiciană” era titlul lui Isis), “iubita lui Ptah” (titlul lui Sekhmet), “Ochiul lui Ra, cea fără egal” (la fel ca Hathor şi Sekhmet).

Ca şi Inana, Ishtar, Afrodite, Venus, Freyja şi Astártē, Hathor este zeiţa iubirii şi a frumuseţii. Atât Hathor cât şi Isis, la fel ca feniciana ‘Ashtart, aveau capete de vacă. Numele Isis e compus din dublarea primei silabe a zeiţei Ishtar din Babilon. Iar numele ei egiptean (Isis e numele dat de greci), Asta, provine tot din numele zeiţei Babilonului şi, în acelaşi timp, e rădăcina din care s-a format Astártē. Ca Sekhmet e leoaică, Ishtar şi Qetesh erau reprezentate stând în picioare pe un leu, Inana pe două leoaice, Durga călărind un leu iar Freyja într-un car tras de două pisici. Latura ei războinică se întâlneşte în mitologiile tuturor popoarelor. Transformarea lui Hathor în Sekhmet pentru a distruge oamenii e identică cu transformarea lui Durga în Kālī pentru a învinge demonul Raktabija. Atât egipteanca Sekhmet cât şi indianca Kālī aveau obiceiul de a bea sângele victimelor lor pe câmpul de luptă. Astártē şi sora ei Anat îi sunt date ca soţii lui Seth, în alt mit Isis şi sora ei Nephtys devin soţiile aceluiaşi zeu, la fel cum ‘Ashtart şi surorile ei devin consoartele lui El. Titlul “Regina cerului” e purtat şi de Ashtoret, şi de Inana, şi de Ishtar, şi de Qetesh, subliniind superioritatea ei faţă de ceilalţi zei, asemenea lui Kālī în hinduism. E reprezentată grafic de obicei goală sub numele Inana, Ishtar, Qetesh, Afrodite şi Venus. Freyja are o mantie cu pene de şoim, Isis e mama zeului-şoim iar Hathor este soţia acestuia. Sekhmet e mama lui Nefertum, zeul florii de lotus primordiale, Durga e reprezentată cu o floare de lotus în mână iar Qetesh îi întinde lui Min o floare de lotus pe Stela lui Kaha. Durga / Kali e consoarta lui Shiva, Isis a lui Osiris, Hathor a lui Horus (fratele lui Seth din mitul original, nu fiul lui Osiris din legendele mai noi), Qetesh a lui Min, Sekhmet şi Qetesh ale lui Ptah, Afrodite a lui Hephaestus, toţi aceşti zei fiind de fapt unul şi acelaşi, cel numit de sumerieni Enki sau Şarpele.

Astártē este prezentă şi în Noul Testament, deşi i se declină identitatea în mod direct: „Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne. Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, având în mână un pahar de aur, plin de urâciunile şi de necurăţiile desfrânării ei. Iar pe fruntea ei scris nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului.” (Apocalipsa 17:3-5). Acest pasaj a fost interpretat în multe feluri, de obicei doar la modul figurat, însă se ignoră sensul propriu. Faptul că femeia era împodobită cu aur şi pietre scumpe ne spune că nu era un om de rând, ci o regină sau o zeiţă. Iar cea numită „Mama desfrânatelor” sau „Desfrânata cea mare” în Babilon (şi nu numai) era „Stăpâna prostituatelor” sau „Curtezana zeilor”, Ishtar. Fiara roşie pe care o călăreşte Ishtar este descrisă ca fiind „asemenea leopardului, picioarele ei erau ca ale ursului, iar gura ei ca o gură de leu.” (Apocalipsa 13:2). De cele mai multe ori, Ishtar era reprezentată stând pe un leu, ceea ce confirmă descrierea evanghelistului Ioan. În Proslăvirea zeiţei Inana (numele sumerian al zeiţei Ishtar), un text vechi de peste 4.200 de ani, preoteasa Enheduanna o prezintă pe zeiţă ca fiind „Stăpână călărind o fiară, traduci în fapte hotărârea după a lui An poruncă sfântă”, o descriere identică cu cea a lui Ioan în Apocalipsă. Despre această fiară se mai spune că „i s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască şi i s-a dat ei stăpânire peste toată seminţia şi poporul şi limba şi neamul.” (Apocalipsa 13:7), „balaurul i-a dat ei puterea lui şi scaunul lui şi stăpânire mare.” (Apocalipsa 13:2) şi „era şi nu este şi va să se ridice din adânc şi să meargă spre pieire” (Apocalipsa 17:8). Singurul care se potriveşte acestei descrieri este Marduk, marele zeu al Babilonului, fiul lui Ishtar şi al lui Ea (Enki). Balaurul care i-a dat puterea peste Pământ este nimeni altul decât Enki, cel care, conform religiei babiloniene, şi-a lăsat fiul conducător pe Pământ după moartea sa. Faptul că Ioan a descris şi balaurul, şi fiara la fel (de culoare roşie, cu şapte capete şi zece coarne), e doar modul său indirect de a ne prezenta asemănarea fizică dintre cei doi. Lucru absolut firesc, ţinând cont că erau tată şi fiu. Casa subterană a lui Marduk era aceeaşi ca şi a tatălui său, adică Abzu (din care provine şi cuvântul abis). Dacă în Abzu / Abis / Adânc pentru sumerieni locuia Marduk după moartea tatălui său iar pentru Ioan o fiară roşie, e greu de crezut că în acelaşi loc se aflau două entităţi diferite, dar foarte asemănătoare. Singura concluzie logică şi de bun simţ este că Marduk şi Fiara lui Ioan sunt aceeaşi entitate. Iar curva Babilonului, „mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului” este Astártē.

Aceste asemănări ne duc la concluzia că toate aceste popoare, deşi despărţite uneori de mii de kilometri, slăveau una şi aceeaşi persoană, pe care o considerau zeiţa dragostei, sexului şi a războiului, indiferent dacă o numeau Astártē, Attart, Athtart, ‘Ashtart, Ashtoret, Astartu, Afrodite, Durga, Freyja, Hathor, Inana, Ishtar, Isis, Kālī, Qetesh, Sekhmet, Venus sau Venera.


%d bloggers like this: