Misterele Bibliei: Grădina Edenului


Raiul nu este un loc, ci o stare de spirit” – John Burroughs

Cu puţin timp în urmă am avut „onoarea” (a se citi „oroarea”) de a schimba câteva cuvinte cu o mândră reprezentantă a fanatismului religios creştin, atât de plăcut creierului meu nespălat de doctrine puerile. Printre multele aberaţii de care am avut parte se numără şi cea care spune că, din cauza lui Adam şi a Evei, raiul a fost închis. Sufletele tuturor oamenilor, inclusiv ale celor care respectau poruncile lui Dumnezeu (printre care enumerăm profeţii sau sfinţii), ajungeau direct în iad. Şi acolo au rămas timp de multe mii de ani, până a venit Iisus să deschidă raiul după ce s-a înălţat. Prin urmare, nu conta dacă oamenii erau buni, dacă erau aleşi de Dumnezeu pentru diferite misiuni (aşa cum sunt profeţii Vechiului Testament), sau dacă respectau cu sfinţenie învăţăturile preoţilor. Cu toţii ajungeau în iad. Dar totuşi Tatăl ceresc avea grijă de ei, ferindu-i de focul Gheenei şi de furcile încornoraţilor demoni. Şi stăteau bieţii de ei în cazanele cu smoală, plictisiţi şi frustraţi, întrebându-se când va veni Iisus cu cheia porţii raiului sau, măcar, de ce Dumnezeul atotputernic nu face o altă cheie. Aceeaşi fanatică mi-a mai spus că femeilor care nasc li se şterg toate păcatele. Şi n-am putut să nu-mi imaginez în iadul de dinainte de Hristos absolut toate mamele care trăiseră până atunci, întrebându-se de ce sunt acolo, deşi nu mai aveau niciun păcat. Poate totuşi le-a anunţat cineva că motivul era unul singur: poarta raiului avea o singură cheie, pe care o purta Iisus. Nici măcar Dumnezeu Tatăl nu îndrăznea să-i ceară Fiului cheia, măcar cât să facă o dublură, preferând să înghesuie în iad toţi oamenii buni, cinstiţi şi oneşti, alături de păcătoşi. De ce? Ehe… Încurcate sunt căile Domnului. Dar şi mai încurcate sunt conexiunile neuronilor adepţilor Săi…

Oricât de aberantă este această idee, nu fanatica este cea care a inventat-o. Vinovat de naşterea acestei inepţii se pare că este creierul părintelui Cleopa. El spunea că „până la întruparea şi învierea Domnului nostru Iisus Hristos, nimeni nu se putea mântui, căci raiul era închis şi nu era revărsat peste lume harul Duhului Sfânt.” Problema „sfântului” părinte este că face aceeaşi confuzie pe care o fac aproape toţi teologii, echivalarea raiului cu grădina Edenului.

În diferite religii, prin rai se înțelege locul în care ajunge sufletul omului merituos după moarte. În acest loc nu există griji pentru necesităţi, astfel ca fericirea sufletească să fie posibilă. Se susține de către diverse culte că ajungerea în rai reprezintă eliberarea de toate lucrurile pământești și axarea pe o viață strict religioasă. De asemenea, acele suflete trăiesc acolo alături de divinitatea lor. Prin urmare, raiul este o lume imaterială în care trăiesc sufletele (de asemenea imateriale). Cuvântul paradis, sinonim al raiului, provine din limba greacă, fiind un cuvânt comun pentru parcurile regale. În versiunea greacă a Vechiului Testament, paradeisos a înlocuit ebraicul gan Eden („grădina Edenului”). Cum au ajuns cuvintele rai şi paradis să fie sinonime? Prin faptul că în Geneza biblică Dumnezeu este prezentat plimbându-se prin grădina Edenului / paradis, teologii au ajuns la concluzia că acela era locul în care El trăia, adică raiul. Este totuşi posibil ca grădina Edenului din Biblie să fie raiul în care ajung sufletele celor drepţi?

Vechiul Testament spune foarte clar că grădina Edenului era un loc material de pe Pământ, creat după apariţia omului: „Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise.” (Geneza 2:8). Din acea grădină izvorau patru râuri importante: Fison, Gihon, Tigru şi Eufrat. Datorită acestor indicii, cercetătorii Bibliei au concluzionat că grădina Edenului se afla în fosta Mesopotamie. Dovada că era un loc material, spre deosebire de unul imaterial în care ajung spiritele după moarte, reiese şi din faptul că acolo creşteau copaci (printre care Pomul Vieţii şi Pomul Cunoaşterii). În plus, Biblia ne spune că în grădina Edenului l-a mutat Dumnezeu pe omul abia făcut, „ca s-o lucreze şi s-o păzească. (Geneza 2:15). Ba, mai mult, în acea grădină a adus Dumnezeu toate animalele de pe Pământ, pentru ca Adam să le pună nume. E greu de crezut că aceste lucruri s-ar fi întâmplat într-o lume imaterială. Tot în grădina Edenului se afla şi şarpele care i-a ispitit pe Adam şi Eva. Cum majoritatea teologilor îl echivalează pe acel şarpe cu răzvrătitul Lucifer, care a fost alungat pe Pământ, logica de bun simţ indică faptul că grădina Edenului era un loc de pe Pământ, în care se aflau plante, animale, primii oameni şi îngerul alungat din cer. De fapt, oamenii au crezut acest lucru până nu demult. Când Cristofor Columb a descoperit America, mulţi spuneau că acolo se află grădina Edenului, datorită peisajului înfloritor şi tropical. Mulţi misionari, precum Marco Polo, considerau că Grădina se afla în China. Cu toate acestea, părerea unanimă este că grădina Edenului se găsea în fosta Mesopotamie, datorită faptului că acolo se află Tigrul şi Eufratul. În plus, un cercetător a descoperit că au existat şi celelalte două râuri, dar au secat, toate patru vărsându-se într-un fluviu care se afla în locul Golfului Persic de astăzi. În concluzie, grădina Edenului sau paradisul a fost un loc de pe Pământ, localizat pe teritoriul fostei Mesopotamii, nu raiul, un loc imaterial în care ajung sufletele după moarte. Până şi numele eden sugerează aceeaşi locaţie, provenind din cuvântul sumerian edin („stepă” sau „câmpie”), ce a devenit edinu pentru babilonieni. Edenul era câmpia din Mesopotamia, grădina Edenului fiind un loc din acea câmpie, unde l-a mutat Dumnezeul biblic pe primul om.

Teofilact al Bulgariei şi Sfântul Nicodim Aghioritul spuneau că nu trebuie să se confunde raiul cu cerul, pentru că unul este cerul şi altul raiul, unde a fost primul om. Pentru ei, cerul este casa lui Dumnezeu, locul unde ajung sufletele drepţilor, iar raiul este grădina Edenului, locul material de pe Pământ. Părintele Cleopa a înţeles acest lucru doar parţial, declarând că „altceva este raiul şi altceva este Împărăţia Cerurilor. Raiul a fost destinat omului înainte de cădere, în care stau şi sufletele drepţilor până la judecata de apoi, fiind numit şi «sânul lui Avraam»; iar Împărăţia Cerurilor este locul unde se află scaunul şi slava Prea Sfintei Treimi şi unde vor intra sufletele drepţilor după judecata de apoi, fiiind numită şi «fericirea veşnică»”. Cum a ajuns dumnealui la astfel de concluzii, rămâne un mister. Probabil a fost influenţat de doi „sfinţi”, Ioan Damaschin şi Vasile cel Mare. „Sfântul” Ioan Damaschin scria că Dumnezeu „i-a zidit omului înainte un fel de palat împărătesc în care trăind, va avea viaţa fericită. Acesta este raiul dumnezeiesc, plantat în Eden cu mâinile lui Dumnezeu, cămară a întregii bucurii şi veselii; căci Eden înseamnă desfătare şi este situat în partea de răsărit, mai sus decât tot pământul. Are o climă temperată şi este luminat de un aer foarte fin şi curat, acoperit cu plante veşnic înflorite, plin de miros de bună mireasmă, umplut de lumină, depăşind noţiunea oricărei frumuseţi şi podoabe simţite; un ţinut cu adevărat dumnezeiesc şi o locuinţă vrednică de cel făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. În el nu locuia nici o fiinţă raţională, ci numai omul, plăsmuirea mâinilor dumnezeieşti.” (Dogmatica, capitolul 11). Celălalt „sfânt”, Vasile cel Mare, scria în Exaimeron că „acolo a sădit Dumnezeu raiul unde nu era sila vânturilor, nu nepotrivire a celor patru stihii şi patru vremi ale anului, nu grindină, nu trăsnete care aprind, nu volburi, nici trăsnete care lovesc, nici îngheţare de iamă, nici umezeală de primăvară, nici înfocare de vară, nici uscăciune de toamnă… Acolo floarea nu puţină vreme străluceşte… Buna mireasmă este fară de săţ, frumoasa vopseală veşnic străluceşte… Acolo sunt neamuri de feluri de păsări, care prin floarea aripilor şi prin dulcea viersuire a glasului, dulceaţă prea minunată adaugă celor ce se văd, încât să se ospăteze omul prin toate simţirile: pe unele văzându-le, pe altele auzindu-le, pe altele pipăindu-le, pe altele mirosindu-le şi din altele gustând…” Fără îndoială că aceste descrieri nu sunt decât rodul imaginaţiei a doi oameni ce au fost mai târziu sanctificaţi pentru înflăcărarea cu care şi-au promovat religia. Descrierea grădinii Edenului din Vechiul Testament arată că era un loc ca oricare altul de pe Pământ, singurele „ciudăţenii” fiind Pomul Vieţii şi Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului. Nu plante veşnic înflorite, aer foarte fin, miros umplut de lumină (?!?) sau un loc deasupra Pământului cu climă temperată, unde nu existau anotimpuri, vânt ori ploi.

E posibil totuşi ca povestea grădinii Edenului să fie prezentată în Biblie simbolic. Adică Adam să reprezinte primii bărbaţi, nu primul bărbat, iar Eva primele femei, nu prima femeie. Grădina Edenului ar putea reprezenta nu un loc restrâns de pe Pământ, ci chiar Pământul în Epoca de piatră. Cunoaşterea oferită de şarpe i-a izgonit pe primii oameni din Grădina Edenului, fără ca ei să se mai poată întoarce acolo. Cu alte cuvinte, cunoaşterea i-a scos din Epoca de Piatră, introducându-i în cea a bronzului. Bineînţeles că oamenii nu se mai puteau întoarce în Epoca de piatră, odată ce au evoluat. Geneza 2: 19-20 ne spune că „Şi Elohim, care făcuseră din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-au adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa că toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam. Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice.” Dacă considerăm Grădina Edenului un loc mic de pe Pământ, e cam greu să ne imaginăm absolut toate animalele din lume venind în acel loc, doar pentru a fi botezate de Adam. Şi nu putem să nu ne întrebăm cum a reuşit de exemplu cangurul să traverseze oceanul înot tocmai din Australia sau ursul polar tocmai de la Pol. Dar dacă luăm în calcul posibilitatea ca grădina Edenului să fie de fapt planeta noastră în Epoca de Piatră, citatul din Biblie are căpăta sens: oamenii au botezat toate animalele pe care le-au întâlnit pe întreg Pământul. Grădina Edenului era numită Timpul Visului de către aborigenii din Australia, Epoca de Aur de către greci şi romani, Vârsta de Aur sau Satya de către hinduşi, Al Doilea Soare sau Nahui Ehecatl de către azteci, Epoca de Piatră de către oamenii de ştiinţă.

După ce am văzut că raiul şi grădina Edenului sunt locuri diferite, trebuie să identificăm şi alte erori în această ipoteză a fanaticilor religioşi. Este aberant să credem chiar şi astăzi, în mileniul al treilea, că Dumnezeu s-a supărat pe doi sălbatici (Adam şi Eva) atât de tare că au mâncat dintr-un fruct, încât a pedepsit pentru acest lucru toată omenirea. Primii oameni erau ca nişte copii. Nu cunoşteau binele şi răul, aşadar nu puteau conştientiza faptul că fac un lucru rău dacă nesocotesc nişte ordine. Un părinte le poate interzice copiilor săi să mănânce un anumit fruct dar îi iartă dacă greşesc. Atât din dragoste pentru ei, cât şi din înţelepciunea care îl ajută să înţeleagă că odraslele lui nu au suficientă minte pentru a conştientiza gravitatea faptelor lor. Dacă orice părinte uman îşi iartă copiii care greşesc, cum putem considera că unul divin este atât de ranchiunos încât să-şi pedepsească nu doar copiii, ci şi generaţii întregi de urmaşi ai acestora? Oare nu contrazice acest lucru imaginea Dumnezeului iertător, pe care o promovează creştinismul? În plus, cum putea Iisus să ceară oamenilor să-i ierte pe cei care greşesc, când înţeleptul Dumnezeu nu era în stare să ierte greşeala unor sălbatici? Nu mai vorbim de faptul că orice părinte ştie că, atunci când le interzice copiilor un anumit lucru, ei vor face aproape întotdeauna acel ceva. Să înţelegem că Dumnezeu nu are cunoştinţe psihologice de bază? Ori că nu e atât de înţelept pe cât ar trebui să fie? Niciuna dintre aceste variante nu e adevărată. Dumnezeu nu are nicio legătură cu inepţiile unor aşa-zişi sfinţi care explică prin aberaţii lucruri pe care creierele lor spălate nu sunt în stare să le explice logic.

Până şi ideea că Iisus a deschis raiul când s-a înălţat contrazice Noul Testament. În Evanghelia după Luca e scris că, atunci când unul dintre tâlharii crucificaţi i-a cerut lui Iisus să-l pomenească după ce va ajunge în împărăţia sa, Iisus i-a răspuns: „adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai.” Cum ar fi putut să ajungă în rai în acea zi Iisus şi tâlharul de lângă el, dacă se consideră că Iisus a deschis raiul după înălţarea sa, adică după 40 de zile de la înviere? Iar dacă raiul ar fi fost grădina Edenului, ar fi însemnat că Iisus şi tâlharul cel bun ar fi plecat în Mesopotamia după moarte? Sper că nu într-un fel de circuit turistic al spiritelor, care includea casa din Ur a lui Avraam, ruinele turnului Babel, piatra cu care l-a pocnit în cap Cain pe Abel sau cotorul fructului mâncat de Adam şi Eva.

Fanaticii de acest gen sunt absolut convinşi că mântuirea pe care ne-a adus-o Iisus prin sacrificiul său se referă la deschiderea raiului. O părere total greşită, care contrazice ideea de bază a creştinismului: murind pe cruce, Iisus a şters toate păcatele omenirii de până atunci. La asta se referă mântuirea, nu la rai. În lumina acestor lucruri nu trebuie să ne mire faptul că oameni ca şi părintele Cleopa au fost şi vor fi sanctificaţi. Deoarece, aşa cum spunea Iisus în Evanghelia după Matei, „fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.

About Claudiu-Gilian Chircu

Îmi merge mintea... pe 7 cărări şi în marşarier. Probabil asta înseamnă să fii dus cu pluta pe arătură. View all posts by Claudiu-Gilian Chircu

5 responses to “Misterele Bibliei: Grădina Edenului

  • Aaliyah Shotebenada

    ” Harul DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS şi dragostea lui DUMNEZEU şi � mpărtăşirea SF� NTULUI DUH să fie cu voi cu toţi ” II Corinteni 13 13 .

  • Kaylee Adamson Lampucende

    Biblia nu este revelatia lui Dumnezeu catre om. Iisus Hristos este revelatia lui Dumnezeu pentru om.

  • M Marcela

    Atunci,cum explici modul de concepere al pruncului Isus si relatarile despre acesta in Vechiul Testament?!
    Cu intruparea sunt de acord.

    ela

  • M Marcela

    In planul spiritual,notiunea-timp-
    Nu exista!

    ela

  • KLAUDYU

    Nu văd nimic despre timp sau întrupare și nici legătura dintre grădina Edenului și conceperea lui Iisus. Aș prefera comentarii referitoare la subiectul postării.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: