Misterele Bibliei: Scripturile evreilor


Vă rătăciţi neştiind scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” – Iisus (Evanghelia după Matei 22:9)

Evreii reprezintă probabil cel mai celebru popor din istoria omenirii. Dacă nu pentru fapte vitejeşti, măcar pentru răspândirea istoriei lor prin intermediul Bibliei. Conform acesteia, urmaşii lui Avraam s-au stabilit întâi în Canaan, apoi s-au mutat în Egipt, unde s-au înmulţit în mod considerabil. Fiind transformaţi de egipteni în sclavi, au plecat spre Canaan, conduşi de Moise. După moartea acestuia, Iosua Navi a fost cel care a preluat conducerea grupului de israeliţi, cucerind Canaanul. Prin 1047 î.e.n. s-a format regatul unit al Israelului şi Iudeei, sub conducerea lui Saul. În timpul lui David, regatul a devenit o mare putere mondială. Apogeul a fost atins în timpul lui Solomon, fiul lui David, care a transformat Ierusalimul într-o metropolă. Conform tradiţiei, el a construit primul templu al lui Yahweh, zeul evreilor. După moartea lui Solomon, regatul s-a divizat în două părţi, Israel şi Iuda. În anul 586 î.e.n., babilonienii au cucerit Ierusalimul, distrugând templul şi deportându-i pe locuitori în Babilon. Poporul rămas în Iudeea s-a refugiat în Egipt. Perşii au cucerit Babilonul şi i-au eliberat pe evrei din robie prin 539 î.e.n. Întorşi în Ierusalim, aceştia au refăcut templul lui Solomon, care a fost distrus mult mai târziu de către romani. În 332 î.e.n., Alexandru Macedon a cucerit Iudeea împreună cu întreg imperiul persan. După moartea sa, provincia a ajuns sub stăpânire siriană. În jurul anului 162 î.e.n., iudeii s-au răsculat, reuşind să creeze un stat independent, regatul hasmonean, care a dispărut în 63 î.e.n., când romanii i-au pus la conducere pe Irodieni, vasalii Romei. În anul 6 romanii au cucerit Iudeea, transformând-o în provincie romană. În anul 66 a izbucnit revolta iudeilor, care durat patru ani şi a dus la pustiirea Ierusalimului şi distrugerea templului lui Solomon de către romani. Din anul 135, romanii au schimbat numele Iudeei în Palestina.

Dar oare această istorie este în întregime adevărată? O parte din ea, mai ales începutul, a ajuns la noi prin intermediul Bibliei. O putem considera o certitudine doar pentru că este scrisă în “cartea sfântă”? Sau avem nevoie şi de alte dovezi, cum ar fi de exemplu descoperirile arheologice? Este oare Biblia într-adevăr cuvântul lui Dumnezeu?

Adevărata istorie a poporului evreu este diferită de ceea ce ştim astăzi. O mână de sumerieni, în frunte cu Avraam, şi-au părăsit patria la porunca zeului lor, devenind nomazi. După ce s-au plimbat prin Mesopotamia, Canaan şi Egipt, s-au hotărât să se stabilească în Canaan, unde au trăit alături de localnici. După apariţia în regiune a hicsoşilor în jurul anului 1550 î.e.n., urmaşii lui Avraam s-au îndreptat către Egipt, acolo unde unul dintre ei (Iosif) devenise vizir. S-au stabilit la marginea Egiptului, în Delta Nilului, în Avaris, fosta capitală a hicsoşilor. Fiica lui Iosif (numit Yuya de către egipteni), Tiye, s-a căsătorit cu faraonul Amenhotep al III-lea prin 1337 î.e.n., devenind marea regină a Egiptului. Fiul lor, Akhenaton (numit Moise de către adepţii săi), a scos din Egipt israeliţii alături de adepţii săi egipteni. În deşertul Sinai s-au amestecat cu triburile de madianiţi, cu toţii pornind spre Canaan. Acolo au sosit pe cale paşnică, amestecându-se cu populaţia locală. Nu au fost niciodată o mare putere, Canaanul acelor vremuri fiind un teritoriu sărac, compus din mici oraşe şi sate. În cazul în care au existat, “marii” regi evrei David şi Solomon nu au fost decât căpetenii ale câtorva sute de oameni. Nu aveau nici o religie stabilă, adoptând zeităţile locurilor prin care au rătăcit în perioada în care erau nomazi. După ocupaţia babiloniană evreii au fost deportaţi în Babilon, unul dintre cele mai dezvoltate oraşe din acea epocă. Mai mult ca sigur au fost impresionaţi atât de cultura babiloniană, cât şi de religia acestora foarte bine organizată. Întorşi în Ierusalim, o mână de preoţi, în frunte cu Ezdra, au hotărât să aplice ceea ce au văzut în Babilon, mai ales din punct de vedere religios. Adică să aibă o religie bine pusă la punct, întocmai ca babilonienii.

Preoţii lui Ezdra au adoptat calendarul lunar babilonian, lucru care se observă şi astăzi: lunile anului evreiesc au aceleaşi denumiri ca ale babilonienilor antici. Au organizat preoţimea după modelul babilonian. Probabil profund impresionaţi de templul lui Marduk din Babilon, au construit templul lui Yahweh după acelaşi model. Ba chiar l-au adoptat pe Marduk ca zeitate supremă, renunţând la vechea lor divinitate. Cum orice religie bine organizată avea, pe lângă temple şi preoţime, scrieri sfinte, preoţii lui Ezdra s-au pus pe treabă. Şi-au creat propria mitologie, copiind părţi din religia canaanită, babiloniană dar şi persană, a lui Zoroastru. Cei întorşi din Egipt au completat cu părţi din religia egipteană. Odată stabilite în mare poveştile care să completeze noua religie, preoţii evrei le-au aşternut în scris. În final s-au ales cele mai reprezentative scrieri care s-au compilat şi completat, rezultând “sfintele” scripturi ce formează astăzi Vechiul Testament. Ce dovezi sunt care să sprijine ipoteza că Vechiul Testament e format din legende babiloniene şi egiptene? Haideţi să enumerăm câteva dintre ele:

– Cele şapte zile ale Genezei (şase în care Dumnezeu a creat lumea şi una în care s-a odihnit) corespund celor şapte tăbliţe de lut pe care a fost scris Enuma Eliş, mitul babilonian al Creaţiei. Varianta scrisă a Enumei Eliş  datează din Epoca de Bronz. Evreii au avut acces la acest mit în timpul robiei din Babilon.

– Grădina Edenului se afla în Mesopotamia. Adică exact în locul în care trăiau zeii mesopotamieni, conform legendelor acestora. Numele eden provine din cuvântul sumerian edin („casa zeilor”), ce a devenit edinu („stepă” sau „câmpie”) pentru babilonieni.

– Pomul cunoaşterii din Grădina Edenului, din care au mâncat Adam şi Eva, nu este un concept ebraic. Într-un mit sumerian, zeiţa Inanna i-a cerut fratelui său, Utu, să o ajute să coboare într-o zonă în care care creşteau pomi ai căror roade ar fi ajutat-o să obţină cunoaşterea sexualităţii. Zeul soare a ajutat-o iar Inanna, după ce mâncat din fructul pomului cunoaşterii, a devenit zeiţa iubirii. De asemenea, şi pomul vieţii este “împrumutat” tot de la sumerieni. Pe o tăbliţă de lut se pot observa Enki şi primul om, Adapa, şezând la taclale în jurul copacului vieţii. Nu lipsesc nici şerpii din acel peisaj care ar părea copiat din Cartea Genezei, dacă nu ar fi mai vechi cu câteva mii de ani decât scripturile evreieşti.

– Satan din Biblie provine din numele zeului egiptean Seth (ce mai era numit şi Setan). Dacă iniţial era privit ca o entitate neutră, pe alocuri chiar pozitivă, după întoarcerea evreilor din Babilon lucrurile s-au schimbat. Influenţaţi de religia persană a lui Zoroastru, unde erau delimitate clar divinităţile benefice de cele malefice, evreii l-au transformat pe Satan în inamicul lui Yahweh şi al oamenilor.

– Povestea lui Cain şi Abel este o copie a legendei celor doi zei fraţi sumerieni, Enlil şi Enki. În Biblie, păstorul Abel a fost ucis de fratele său, agricultorul Cain. În Sumer, Enki i-a învăţat pe oameni păstoritul iar Enlil agricultura. Deşi Enki a condus singur Pământul, fratele său l-a ucis şi i-a luat locul. Acelaşi mit se întâlneşte şi la egipteni, unde păstorul Osiris, primul conducător al Terrei, a fost ucis de fratele său, Seth, care i-a luat locul. Deşi nu s-a ajuns la o traducere exactă a numelor celor doi fii ai lui Adam şi ai Evei, răspunsul se găseşte în akkadiană. Abel înseamnă „domnul apelor” (a = „apă” iar bel = „domnul”) iar Cain, „gura care acuză” (ca = „gura” iar in = „a acuza”). Sumerianul Enki, cel care a fost ucis de fratele său, era zeul apelor. Babilonienii îl numeau Ea, care înseamnă „casa apelor”. Enlil era cel care acuza de multe ori în faţa zeului suprem, An, atât pe oameni, cât şi pe fratele său. Satan din Biblie, care provine din numele zeului Seth (varianta egipteană a sumerianului Enlil), era de asemenea un acuzator, principala sa atribuţie fiind cea de a aduce acuze sufletelor ajunse la judecata din faţa lui Yahweh. Revenind la Cain şi Abel, povestea în care cei doi au adus jertfe în faţa lui Yahweh, iar acesta l-a ales pe Abel, este identică cu una sumeriană în care zeiţa Inanna, pentru a-şi alege un soţ, le-a cerut păstorului Dumuzi şi agricultorului Enkidu să-şi prezinte roadele muncii lor. Fiind încântată mai mult de friptură decât de terci, Inanna l-a ales pe păstor.

– Numele celui de-al treilea fiu al lui Adam şi al Evei, Seth, este fără îndoială numele zeului egiptean al deşertului şi al furtunii.

– Legenda turnului Babel este, de asemenea, copiată din Babilon. Acolo se credea că, în urmă cu foarte mult timp, Marduk le-a cerut supuşilor săi să ridice un turn până la cer. Enlil nu a fost de acord cu acest lucru şi a dărâmat turnul, încurcând totodată limbile supuşilor lui Marduk. Evreii nu doar au auzit legenda turnului în timpul robiei babiloniene, ci chiar au avut ocazia de a-l vedea. Regii Nabopalassar şi Nabucodonosor al II-lea îl reconstruiseră cu puţin timp în urmă, la porunca zeului Marduk. Locaţia turnului biblic este aceeaşi, ţinutul Shinear fiind Sumerul.

– Potopul din Biblie este o copie a mitului Potopului din Mesopotamia. În Epopeea lui Ghilgameş, o scriere akkadiană formată din mai multe legende şi poeme sumeriene, Utnapiştim este pământeanul care, sfătuit de Enki, şi-a construit o arcă în care a adus câte o pereche din fiecare animal. După Potop, el şi familia sa au repopulat pământul. Fără îndoială că, în timpul robiei babiloniene, evreii au avut acces şi la acest mit.

– Itinerariul lui Avraam din Ur până în Canaan este în realitate al hicsoşilor. Conform Bibliei, Avraam a plecat din Sumer în Canaan. De acolo, în Egipt. Apoi în peninsula Sinai şi înapoi în Canaan. Hicsoşii au venit din Sumer în Canaan, unde au stat o perioadă până când s-au îndreptat către Egipt. Au cucerit nordul Egiptului şi l-au condus timp de aproximativ o sută de ani. După ce au fost goniţi de alianţa prinţilor tebani, hicsoşii au plecat către Canaan, bineînţeles prin peninsula Sinai.

– Moise nu a fost evreu, aşa cum susţine Biblia, ci egiptean. În Biblie se spune că fiica faraonului, când a găsit copilul printre trestii, i-a pus numele Moise (Moşe în ebraică) deoarece, a spus ea „din apă l-am scos“. Însă el ar fi trebuit să fie numit Moşui („cel care a fost scos”), nu Moşe. În plus, dacă a fost adoptat de către o egipteancă şi a fost crescut ca un prinţ egiptean, era firesc să fi primit un nume egiptean, nicidecum unul ebraic. Mai ales deoarece sunt mici şansele ca o prinţesă egipteană să ştie ebraica. Aşa cum a observat şi Freud, numele Moşe nu provine din ebraică, ci din cuvântul egiptean mos, care înseamnă copil. Dovezile care atestă faptul că Moise a fost în realitate faraonul Akhenaton se găsesc în capitolul „Moise”. Evreii ascund însă originea egipteană a celui mai important reprezentant al religiei lor, lucru remarcat şi de părintele psihanalizei, Sigmund Freud.

– Este binecunoscută povestea biblică în care Moise este lăsat de mama sa într-un coşuleţ pe Nil, fiind salvat de fiica faraonului. În autobiografia regelui akkadian Sargon cel Mare (cca. 2270 – 2215 î.e.n.), acesta susţine că mama sa era mare preoteasă în oraşul Azupiranu, în timp ce tatăl lui rămâne necunoscut. După ce l-a născut pe Sargon în secret, l-a aşezat într-un coş de papură uns cu bitum şi i-a dat drumul pe fluviul Eufrat, pentru a evita uciderea lui. A fost găsit de Akki, grădinarul regelui, care l-a adoptat. Ulterior, Sargon va deveni amantul zeiţei Iştar, care îi va acorda tronul. Pentru că Sargon a trăit cu mult timp înainte de Moise, este evident faptul că povestea biblică este un plagiat al celei akkadiene, aşa cum sublinia şi Freud. Israeliţii au aflat povestea naşterii lui Sargon în timpul exilului în Babilon. Iar când s-au întors în Ierusalim şi au început să-şi scrie textele sacre, au inclus acea parte în legenda lui Moise. Până şi faptul că în Biblie ni se spune doar numele mamei lui Moise, în timp ce tatăl rămâne necunoscut, este identic cu faptul că doar mama lui Sargon era cunoscută, în timp ce tatăl lui nu. E posibil totuşi ca ambele variante, a lui Sargon şi a lui Moise, să fie copii ale unui mit egiptean mult mai vechi. După ce l-a născut pe Horus, adevăratul moştenitor al tronului, zeiţa Isis l-a ascuns între trestiile de pe malul Nilului, pentru a nu fi găsit de către faraonul uzurpator Seth. Seth, unchiul lui Horus şi fratele lui Isis, îl omorâse pe Osiris şi îi luase tronul. Auzind că Osiris are un moştenitor, fără îndoială că ar fi încercat să îl ucidă şi pe acela. Aşadar, zeiţa şi-a crescut fiul pe ascuns, până când acesta a ajuns destul de mare pentru a-şi cere drepturile. Mama lui Horus, Isis, a fost ajutată să crească copilul de către sora ei, Nephtys, soţia faraonului Seth, la fel cum soţia faraonului biblic a fost ajutată de mama copilului să-l crească pe Moise.

– Când Moise l-a întrebat pe Yahweh care este numele lui, zeul i-a răspuns: „Ehyeh asher ehyeh”, ce s-a tradus prin „Eu sunt cel ce sunt”. O propoziţie fără sens, care probabil l-a băgat pe bietul Moise şi mai mult în ceaţă. Dar dacă propoziţia este tradusă corect, adică „Eu sunt cel numit Ea”, afirmaţia nu numai că are sens, ci şi indică identitatea dumnezeului biblic. Ea era numele babilonian al lui Enki, zeul-şarpe sumerian. Zeul nu i-ar fi spus lui Moise o propoziţie ambiguă, ţinând cont că misiunea acestuia era de a-i convinge pe israeliţi că a fost trimis de către zeul lor pentru a-i elibera. Ci, dimpotrivă, şi-a declinat identitatea pentru a putea fi recunoscut. Faptul că numele zeului era cel babilonian demonstrează că evreii au aflat acest nume în timpul petrecut în Babilon, iar povestea biblică a fost scrisă după întoarcerea lor în Ierusalim.

– Cele 10 porunci ale lui Moise sunt copiate din Cartea Egipteană a Morţilor. Fiind faraon, Moise / Akhenaton a avut acces la această carte fără îndoială, probabil în perioada în care a fost preot la Heliopolis.

– După 15 ani de cercetări, arheologul israelian Yohanan Aharoni a concluzionat că în timpul lui Iosua Navi nu a fost cucerit niciun oraş de către evrei, deoarece acele oraşe menţionate în Biblie nu mai existau de mult timp. De asemenea, istoricul Mandfred Claus consideră că preluarea Canaanului pe cale militară este o poveste inventată. Arheologul Israel Finkenstein a constatat că mai mult de 90% dintre cercetători au stabilit de comun acord că nu a existat niciun exod din Egipt al poporului lui Israel. Prin urmare, nici cucerirea Canaanului. Ierihonul nu a fost distrus de Iosua Navi, ci cu mult timp înainte, prin 1549 î.e.n. La fel şi cetatea Ai, al cărei nume înseamnă „grămada de ruine”. Cu toate astea, exodul a avut loc, dar nu în modul prezentat de Biblie. În realitate s-au folosit două surse, ce au fost compilate într-o singură poveste. Una reprezintă cele câteva sute de israeliţi amestecaţi cu egipteni şi beduini madianiţi, conduşi de Akhenaton. A doua sursă o reprezintă exodul hicsoşilor din Egipt. După ce au fost goniţi de către prinţii tebani prin 1550 î.e.n., hicsoşii au plecat în Canaan. Cum se estimează că zidurile Ierihonului au căzut prin 1549 î.e.n., e posibil ca hicsoşii să fie cei care au cauzat acest lucru. De asemenea, există probabilitatea ca tot ei să fi cucerit şi celelalte oraşe canaanite. Conform lui Manethon, hicsoşii sunt cei care au construit Ierusalimul. Evreii au atribuit micului grup al lui Akhenaton faptele hicsoşilor, rezultând astfel marele exod din Biblie.

– Circumcizia, legământul sacru al evreilor cu Yahweh, nu a fost inventată de Avraam. În realitate, egiptenii practicau circumcizia de mii de ani, lucru demonstrat atât de desenele din temple cât şi de mumii. Aşa cum remarca şi Freud, cel mai probabil egipteanul Moise le-a adus evreilor acest obicei, nicidecum Avraam.

– Chivotul Legământului, în care Moise ar fi aşezat cele 10 porunci divine, este o copie a chivotului lui Sin (Enki), zeul babilonian al lunii. Se observă modelul babilonian al chivotului lui Moise prin faptul că era decorat cu heruvimi (sfincşi), care în Mesopotamia şi Egipt erau considerați paznici ai secretelor.

– Unul dintre epitetele dumnezeului biblic este El. Însă El era numele divinităţii supreme în Canaan. El este forma prescurtată a lui Ellil, numele dat de babilonieni sumerianului Enlil. Evreii l-au echivalat pe Yahweh al lor cu El al canaanienilor pentru ca, mai târziu, să-l înlocuiască. Soţia lui El era Aşera. Biblia spune că, în templul lui Solomon, regele Roboam a adus o statuie a Aşerei. Regele Esra a îndepărtat-o dar Manase a readus-o în locul ei tradiţional. Regele Iosia a exilat statuia din templu, dar ea s-a întors după moartea regelui. Aşadar, pentru israeliţi, locul Aşerei era lângă Yahweh, aşa cum pentru canaanieni era lângă El. Inamicul lui El erau fratele său, Dagon, şi fiul acestuia, Baal. În Biblie, cel mai aprig duşman al lui Yahweh era Baal, lucru subliniat cel mai bine în competiţia dintre Ilie şi profeţii lui Baal. În capitolul cinci din Cartea întâi a Regilor, când filistenii au aşezat chivotul lui Yahweh lângă statuia lui Dagon, zeul evreilor a distrus statuia zeului inamic. Aşadar, evreii nu doar au copiat miturile zeilor altor popoare, ci chiar şi divinităţile respective.

– Se presupune că David şi Solomon au domnit în secolul al X-lea î.e.n. Arheologul Israel Finkelstein susţine că relatările biblice despre domniile celor doi sunt fictive. David nu putea să se lupte cu Goliath din Gat, deoarece respectiva localitate era distrusă de mai bine de un secol în acea vreme. Faptul că Goliath era îmbrăcat ca un mercenar grec iar povestea prezintă elemente homerice, demonstrează că nu putea fi scrisă decât mult mai târziu. Până şi Vechiul Testament este confuz în ceea ce priveşte ucigaşul uriaşului. Dacă în Întâia carte a Regilor David este eroul, în cea de-a doua ucigaşul lui Goliath este Elhanan, un necunoscut. Când arheologii au descoperit printre ruinele unui fost oraş al filistenilor o oală pe care era inscripţionat numele Goliath, au presupus că aceea era o dovadă a acurateţii poveştii biblice. Însă acel nume inscripţionat pe oală nu demonstrează decât că a existat cel puţin o persoană cu numele Goliath în rândul filistenilor, nu şi că acea persoană era de statură înaltă sau că s-a luptat cu David. În realitate, povestea luptei dintre David şi Goliath este o preluare a autobiografiei egipteanului Sinuhet. Acesta era un curtean aflat în serviciul lui Nefru, fiica lui Amenemhat I din secolul al XX-lea î.e.n. Sinuhet povestea că a fugit subit din Egipt, s-a luptat cu campionul Retenu, “un mare bărbat din Canaan” şi a revenit în final pentru a fi îngropat în pământul natal.

– Acelaşi profesor Finkelstein a demonstrat că numele lui David şi Solomon nu figurează în niciun text contemporan extrabiblic şi nicio descoperire arheologică nu permite acreditarea existenţei lor. Nu există nici măcar o singură dovadă că în secolul al X-lea î.e.n. a existat un mare imperiu israelit, aşa cum susţine Vechiul Testament. Faptele de arme ale lui David sunt în realitate cele ale faraonului egiptean Tuthmosis al III-lea. În Biblie, David s-a luptat la Raba cu amoniţii şi sirienii, apoi l-a bătut pe regele din Ţoba, înainte să-şi întemeieze din nou domnia la Eufrat. Conform surselor egiptene, nu David ci Tuthmosis al III-lea este cel care, pe la sfârşitul anului 1469 î.e.n., a plecat cu armata în Canaan. S-a luptat cu sirienii şi canaanienii în afara oraşului Meggido. În timpul celor şapte luni, cât a durat asediul oraşului Meggido, faraonul a locuit în Ierusalim. Duşmanii au reuşit să scape şi s-au refugiat în Qadeş de pe râul Oronte, oraş cucerit de faraon în 1461 î.e.n. Peste trei ani a trecut Eufratul şi l-a învins pe regele din Mitanni. Thoth sau Tuth, prima parte a numelui faraonului, se scrie Dwd în ebraică, care e rădăcina numelui regelui David.

– Conform descoperirilor arheologice, în perioada domniilor lui David şi Solomon nu existau în Israel nici monumente, nici scrisul. Ceea ce înseamnă că e imposibil ca David să-şi fi scris celebrii psalmi. Aceştia au fost redactaţi mult mai târziu, după întoarcerea evreilor din Babilon. Nu ştim exact dacă autorul necunoscut al psalmilor i-a compus singur, dar ştim că cel puţin unul, Psalmul 104, este copia unui poem compus de faraonul egiptean Akhenaton.

– Dacă în vremea lui Solomon nu existau în Israel monumente, înseamnă că nu a existat nici templul lui Solomon. De fapt, nu există nicio dovadă că ar fi existat acel Prim Templu. În realitate, evreii din Babilon, impresionaţi de măreţia templului lui Marduk, aflat lângă zigguratul Etemenanki (turnul Babel), au construit templul lui Yahweh din Ierusalim după acelaşi model. Pentru a nu fi acuzaţi că ar copia templul lui Marduk, au susţinut că acel templu era o reeditare a unuia mult mai vechi, clădit de Solomon. Nici măcar legenda care spune că babilonienii au distrus templul lui Solomon nu este originală. Căzut sub dominaţie persană, Babilonul s-a răsculat în 482 î.e.n. Regele persan Xerxes a înăbuşit revolta şi, ca pedeapsă, a ordonat distrugerea zigguratului Etemenanki, turnul Babel din Biblie.

– Nu există nicio dovadă că ar fi existat regele Solomon. Dar dacă a existat într-adevăr, legendele din jurul lui sunt pure fabulaţii. Înţelepciunea cu care se presupune că era înzestrat era necunoscută popoarelor vecine contemporane. Scripturile au fost redactate în vremea lui Solon, unul dintre cei şapte înţelepţi ai Greciei antice. E posibil ca înţeleptul Solon să fi fost folosit ca model pentru personajul Solomon, fiind remarcabilă asemănarea numelui celor doi. Dacă înţelepciunea lui Solomon a fost copiată de la Solon, faptele sale au fost „împrumutate” de la faraonul egiptean Amenhotep al III-lea, tatăl lui Akhenaton. În Biblie, tatăl lui Solomon a creat imperiul israelit iar el a menţinut relaţiile diplomatice. În realitate, tatăl lui Amenhotep al III-lea a creat imperiul egiptean iar el a menţinut relaţiile diplomatice. Se spune că Solomon s-a căsătorit cu multe prinţese. Amenhotep al III-lea a făcut acelaşi lucru, căsătorindu-se cu două prinţese din Siria, două din Mitanni, două din Babilon şi una din Arzawa. Solomon s-a închinat la Astarte şi Moloch la bătrâneţe. Amenhotep al III-lea a primit la bătrâneţe o statuie a lui Iştar (Astarte) de la regele Tuşratta din Mitanni, pentru a se vindeca de durerile de dinţi. Solomon a schimbat organizarea militară, introducând carele de luptă ca armă esenţială. Amenhotep al III-lea a organizat carele de luptă ca unitate separată de război. Solomon a unit Israelul cu alte părţi ale imperiului, având doisprezece ispravnici. Amenhotep al III-lea a organizat imperiul egiptean în douăsprezece secţiuni administrative. În timpul domniei lui Solomon, imperiul israelit a devenit tot mai fragil. Au apărut probleme în sudul Palestinei şi în Edom, Rezon a cucerit Damascul iar influenţa lui Solomon s-a diminuat în Siria. În timpul domniei lui Amenhotep al III-lea, imperiul egiptean a devenit tot mai fragil. Au apărut rebeliuni în sudul Palestinei şi în Edom. Influenţa faraonului a scăzut în Siria iar regele hitit Suppiluliuma a ameninţat nordul Siriei, inclusiv Damascul. Solomon i-a dat lui Hiram, regele din Tir, 20 de cetăţi din pământul Galileei. Amenhotep al III-lea i-a dat lui Abimilichi oraşele Tir, Huzu şi Zerbitu din Galileea. Solomon a construit oraşe pentru provizii şi garnizoane şi a reconstruit oraşele Haţor, Meggido, Ghezer, Milo, Bet-Horonul de Jos, Balat şi Tadmor. Amenhotep al III-lea a reconstruit Haţor, Meggido, Ghezer, Milo, Bet-Şean şi Lachiş. Solomon a construit zidul Ierusalimului, Primul Templu şi un palat. Amenhotep al III-lea şi-a construit un palat la Teba şi temple în aproape toate oraşele din Canaan unde avea garnizoane.

– Influenţa babiloniană a scripturilor se observă cel mai bine în Cartea Esterei. Departe de a fi un adevăr istoric, această carte îi are ca protagonişti pe Estera (Ester în ebraică), evreica ce a devenit regina imperiului persan, şi Mardoheu (Mordechai în ebraică), tatăl ei adoptiv. Nu există nicio dovadă că împăratul Xerses ar fi avut o soţie numită Estera. În schimb, nu încape nicio îndoială că numele eroilor evrei din Babilon, Estera / Ester şi Mardoheu / Mordechai, sunt numele celor mai mari zei ai Babilonului, Iştar şi Marduk. Povestea a fost inventată ca explicaţie pentru sărbătoarea Purim, autorul necunoscut folosind numele zeilor babilonieni probabil tot în semn de omagiu.

– Deşi se susţine că Biblia a fost scrisă de diferiţi patriarhi, adevărul este cu totul altul. Toate scripturile Vechiului Testament au fost compuse şi redactate de preoţii lui Ezdra, după întoarcerea din robia babiloniană. Cei mai mulţi patriarhi nu cunoşteau scrierea, aşa că nu aveau cum să scrie respectivele texte. Cea mai aprinsă polemică se învârte în jurul Pentateuhului, sau primele cinci cărţi ale Bibliei. Deşi se consideră că Moise este autorul lor, cercetătorii au demonstrat că acest lucru este imposibil. Dacă Moise le-ar fi scris, în primul rând ar fi trebuit să le redacteze în limbajul hieroglific, ţinând cont că aceasta era singura scriere pe care o cunoştea. În al doilea, ar fi vorbit despre el la persoana întâi, nu la a treia. Iar în ultimul rând, nu putea să scrie despre evenimente ce au avut loc după moartea sa. Pe 16 ianuarie 1948, Secretarul Comisiei Biblice de la Vatican a recunoscut că Pentateuhul lui Moise nu a fost scris de un singur autor, ci provine din mai multe surse diferite. Acele surse sunt preoţii lui Ezdra care au modificat povestea lui Akhenaton pentru a se potrivi scopului poporului evreu.

– Yahweh al evreilor era Marduk al babilonienilor. Marduk i-a ordonat lui Nabucodonosor al II-lea din Babilon să plece cu armata la vest, în Liban. Yahweh i-a poruncit să atace Egiptul şi Ierusalimul în 586 î.e.n. Sennacherib a subjugat Iudeea şi a prădat Babilonul în 689 î.e.n., la porunca lui Marduk. Biblia susţine că regele asirian a urmat poruncile lui Yahweh. În scrierile persane, Marduk i-a poruncit lui Cyrus să cucerească Babilonul, deoarece era supărat pe poporul său. Conform Bibliei, Yahweh i-a poruncit lui Cyrus acest lucru, pentru a-i elibera pe evrei. Marduk a hotărât ca pustiirea Babilonului să dureze 70 de ani. Acelaşi lucru a hotărât şi Yahweh pentru Ierusalim. E greu de crezut că toţi aceşti regi ar fi ascultat poruncile mai multor zei. Regii asirieni, babilonieni şi perşi nu ar fi avut de ce să urmeze ordinele unui zeu al israeliţilor. Persanul Cyrus nu ar fi dat socoteală în faţa babilonianului Marduk, când zeul său suprem era Ahura Mazda. La fel şi asirianul Sennacherib, al cărui zeu era Aşşur. Cu toate acestea, ei au ascultat ordinele unor zei străini. De ce? Pentru că toate aceste divinităţi reprezentau una singură. Marduk era Yahweh şi Ahura Mazda. Acesta era zeul pe care evreii l-au adoptat după întoarcerea din Babilon, în încercarea de a avea o religie clar definită, după modelul babilonian. Acest lucru reiese foarte clar din Biblie: toţi profeţii Vechiului Testament, alături de Iisus şi Ioan Botezătorul din Noul Testament, erau profund supăraţi că evreii şi-au uitat dumnezeul, alegând pe un altul. La fel au gândit şi esenienii, care au preferat să se izoleze de restul populaţiei din cauza acestui sacrilegiu. O dovadă în plus este folosirea de către esenieni a calendarului solar, deşi restul israeliţilor îl adoptaseră pe cel lunar. Zeul lui Moise, Aton, era o divinitate solară, pe când cel babilonian, Marduk, era lunară. În Noul Testament nu este folosit nici măcar o singură dată numele Yahweh. Iisus se considera fiul lui Dumnezeu, însă acel Dumnezeu era o zeitate solară, nicidecum Yahweh al evreilor. Trecerea de la un zeu la altul reiese şi din modificarea simbolului israeliţilor. De la steaua lui David, cu cinci colţuri, s-a trecut la cea a lui Solomon, cu şase. Steaua cu cinci colţuri reprezintă a cincea planetă din exterior către Soare, adică Jupiter. Steaua cu şase colţuri este a şasea planetă, adică Marte. Jupiter este echivalentul sumerianului Enlil iar Marte al lui Martu, numit Marduk de către babilonieni.

– În Babilonul antic, Marduk era zeul suprem. Însă, alături de el, se aflau la loc de cinste tatăl său, Ea (Enki al sumerienilor) şi mama sa, Iştar (Ninhursag în Sumer). Deşi a luat locul lui Enlil, acaparându-i titlurile şi funcţiile, Marduk nu a făcut acelaşi lucru cu tatăl său, pe care l-a aşezat alături de el, ca egal. În Mesopotamia, numărul 40 era al lui Enki, echivalentul titlului de Mare Prinţ. În Biblie, numărul 40 este cel mai des folosit: Potopul a durat 40 de zile şi 40 de nopţi; spionii israeliţi au explorat Canaanul timp de 40 de zile; Eli, Saul, David şi Solomon au domnit câte 40 de ani; israeliţii au rătăcit în deşert timp de 40 de ani; la 40 de ani, Moise a fugit din Egipt, s-a întors după 40 de ani pentru a-şi lua poporul şi a murit după alţi 40; Moise a petrecut pe muntele Sinai trei perioade de câte 40 de zile şi 40 de nopţi; Otniel a fost judecător 40 de ani; sub Ghedeon au fost 40 de ani de pace; filistenii i-au asuprit pe israeliţi timp de 40 de ani; Ilie a mers 40 de zile prin pustiu până la muntele Horeb; Isac şi Esau s-au căsătorit la vârsta de 40 de ani; Iisus a petrecut 40 de zile în deşert; s-a înălţat la cer după 40 de zile de la învierea sa. Acesta este motivul pentru care 40 este cel mai des folosit număr din Biblie: ca omagiu pentru Enki, tatăl zeului suprem Marduk / Yahweh.

În concluzie, Biblia nu este cuvântul lui Dumnezeu, ci o carte scrisă de un grup de oameni ce încercau să-şi formeze o religie după modelul babilonian şi egiptean. Aşa se explică atât numărul foarte mare de erori cât şi lipsa dovezilor arheologice cu privire la acurateţea întâmplărilor prezentate în scripturi. Privind lucrurile în această lumină, câtă încredere mai putem avea în învăţăturile scripturilor? Şi cât de sfinte ar trebui să le considerăm?

About Claudiu-Gilian Chircu

Îmi merge mintea... pe 7 cărări şi în marşarier. Probabil asta înseamnă să fii dus cu pluta pe arătură. View all posts by Claudiu-Gilian Chircu

25 responses to “Misterele Bibliei: Scripturile evreilor

  • Blueshadow

    Imi place tare mult postul asta… si felul in care ai demonstrat ca Biblia nu e deloc ceea ce preotii numesc “cuvantul lui Dumnezeu”, dar si “citatele” (daca le pot numi asa) din Freud. Ar fi foarte bine daca din ce in ce mai multi oameni ar incepe sa vada toate aceste legaturi si ar intelege ca nu are rost sa “credem fara a cerceta”…

  • KLAUDYU

    În acelaşi timp, nu are rost să cercetăm fără să credem, aşa cum fac majoritatea oamenilor de ştiinţă. Mă bucur că ţi-a plăcut ce am scris. Înseamnă că îţi va plăcea şi demonstraţia pe larg că Yahweh este Marduk, pe care o voi scrie în curând. Dacă nu voi reuşi să o postez, înseamnă că m-au ajuns blestemele fanaticilor.

  • cristian

    Postarea de mai sus aduce anumite clarificari si subliniaza o data in plus imensitatea falsului care sta la baza unei identitati furate dar impusa celorlalti ca adevar absolut…
    Incerc sa fac in postarile mele o paralela a prezentului in directia aceluiasi fals grosolan…
    Felicitari pentru postare!

  • KLAUDYU

    Mă bucur că se mai găsesc unii care să gândească la fel ca mine. Succes în dezvăluirea falsului! Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine.

  • Lauren Duvancera

    Davidovici a fost alungat şi a avut noroc că nu a fost � nchis ,ca fiind un explotator care a supt sângele clasei muncitoare.

  • Julian Xuzyxis

    Trebuie să mărturisesc faptul că, mai ales � n primii ani ai vie� ii mele de credin� ă, erau anumite păr� i din această Carte care � mi induceau stări nu tocmai confortabile.

  • Owen Kuranetu

    Este necesara o elita crestina care sa nu paraseasca poporul, ci sa lupte cu indrazneala contra tuturor formelor de impilare si inrobire a lui.

  • radu mesagerul lui Yahveh

    da, interesant si de gandit
    daca am crede ce este scris aici, ar insemna ca nu a existat nici un Creator, de ce? pt ca este imposibil sa aruncam cu pietre in evrei si sa zicem ca toata istoria lor este falsa si ca ei au copiat de la alte popoare si apoi si-au facut o istorie
    acum fiecare crede in ce vrea, dar un lucru stiu; ca Scriptura a schimbat vieti a milioane de oameni si ca este cea mai citita, apreciata, educativa si cumparata carte
    atunci de ce sa dam crezare la ce este scris aici, dovezi dastea de ai tu aici, asa au si alti ca este adevarat ce este scris in Scriptura
    dovada cea mare este ca Israelul exista si in ziua de azi cu acelasi nume ca si in vechime

  • KLAUDYU

    Dacă am crede ce este scris aici nu înseamnă că nu a existat niciun Creator. Decât dacă mergi pe premiza: ori crezi în Creatorul evreilor, ori în niciunul. În toate religiile de pe Pământ există un Creator, așadar nu este vorba despre un concept exclusivist al evreilor.
    Dacă afirm (și dovedesc) că istoria lor este o mare invenție, nu înseamnă că arunc cu pietre în ei. Păstrează-ți victimizarea asta pentru proști; aici nu mai crede nimeni în ea. Pot să apelez și eu la victimizare: dacă ataci punctul meu de vedere religios, înseamnă că arunci cu pietre în mine. Însă nu sunt evreu, așa că nu am motive să apelez la astfel de tertipuri josnice.
    Nu e imposibil să spunem că evreii au copiat de la alte popoare. După cum vezi, eu am făcut-o. Și nu doar eu, sunt o mulțime de oameni mult mai deștepți și mai documentați decât mine care au făcut asta (inclusiv evrei).
    Faptul că există Israelul astăzi nu e o dovadă a autenticității Bibliei. Există multe țări astăzi ce și-au păstrat numele din antichitate, cum ar fi Grecia, China, India, Egipt, etc. Asta nu dovedește că Legendele Olimpului, de exemplu, sunt adevărate. Iranienii își numesc și astăzi țara Persia, la fel ca în vechime. Însă nu te aud spunând că asta este o dovadă a autenticității Avestei, că Ahura Mazda este singurul dumnezeu adevărat și că Zarathustra este cel mai mare profet care a trăit vreodată. De fapt, numele țărilor nu dovedesc nimic, iar argumentul tău este cel mai slab pe care l-am primit vreodată.
    Da, Biblia a schimbat multe vieți. A pornit nenumărate războaie, a creat criminali, a torturat, a omorât milioane de oameni, a împărțit oamenii în sclavi și stăpâni. Hai să ne amintim de cruciade, Inchiziție și de uriașele fonduri alocate Bisericii din bugetul de stat, în timp ce poporul nostru moare de foame. Apoi putem să vorbim despre cum a schimbat Biblia viețile a milioane de oameni.
    O fi Biblia cea mai vândută carte, dar partea cu cititul e relativă. Majoritatea creștinilor nu au citit-o, iar asta e dovedit de mult timp. De fapt, cel mai mulți cititori ai ei sunt ateii. Iar asta nu dovedește că e Biblia vreo operă de artă, ci doar o carte care a avut parte de cea mai bună promovare. Să știi că Biblia e cea mai eficientă metodă de a crea atei, așa că ar fi bine dacă ar citi-o toți creștinii.
    Biblia e educativă doar în măsura în care vrei să înveți oamenii cum să ucidă, să violeze, să răpească femei, să urască sau să fure. Codul penal e o lucrare mult mai blândă decât „sfânta” scriptură.
    Nu ai de ce să crezi ce am scris eu. De fapt, nici nu poți. Din moment ce te crezi „mesagerul lui Yahweh”, nu vei crede nicio dovadă istorică sau arheologică, ci doar ceea ce ți-a fost inoculat. De ce să crezi că personajele și întâmplările din religiile mult mai vechi decât cea a evreilor apar în Biblie ușor modificate, ceea ce în mod normal dovedește plagiatul? Poți să consideri că Satan știa ce va fi scris în Biblie, așa că i-a convins pe sumerieni, babilonieni, egipteni, perși sau indieni să scrie respectivele povești înaintea evreilor, ca pe viitor cineva să se folosească de acest lucru pentru a denigra Biblia. Poți să crezi și că eu sunt vreun slujitor al lui Satan care încearcă să îndepărteze turma de drept-credincioși de la calea cea dreaptă. Din moment ce crezi în șerpi vorbitori, inorogi, măgărițe vorbitoare și alte basme puerile, sunt șanse să crezi și ce am spus mai devreme. Din partea mea, ești liber să crezi ce vrei. Diferența dintre noi e că eu nu ți-aș da în cap pentru că alegi să crezi tâmpenii, în loc să fii rațional.

  • ion

    exceptional articol dar lipsesc cu desavarsire sursele de unde te-ai inspirart, sper ca sa anexezi si sursele pe viitor pt sceptici nu de alta.

  • KLAUDYU

    Sursele sunt istoria și mitologia. Scepticii pot să le studieze, așa cum am făcut și eu, dacă nu le e prea lene. Și nu m-am inspirat de nicăieri. Îmi place să cred că pot avea și idei proprii, neavând nevoie să mă „inspir” de undeva, cu toate că acest lucru poate părea o ipoteză mult prea îndrăzneață pentru unii.

  • Claudiu

    Respect pentru cele scrise…. Am dat de blog-ul tau printr-un click. Si ma bucur c-am facut-o. Expui niste puncte de vedere foarte interesante si documentate. Imi face placere sa citesc ceea ce scri. Am cautat si o sectiune in care sa spui ceva despre tine, dar nu am gasit. Adica, varsta, studii etc. Succes si cat mai multe postari !

  • KLAUDYU

    Îți mulțumesc. Nu am scris nimic despre mine pentru că nu încerc să mă promovez în vreun fel, așa cum procedează tot mai mulți, ci încerc să-mi fac cunoscute doar ideile. Iar atunci când încerci să promovezi ideile și nu persoana care le-a emis, prea puțin contează cine ești, cum arăți, ce faci, ce studii ai sau ce vârstă. Cândva poate voi spune câte ceva despre mine. Însă toate la timpul lor.

  • Tiberiu

    frumos, bravo….. eu zic ca este foarte usor sa destabilizezi…. mai greu, este cu construitul. intrebarea mea este. Acum dupa ce ai daramat, ce ai lasat in urma? Si poare ai dreptate dar cu Isus Hristos, cum faci? Ca Isus apare peste tot in istorie. Si Isus spune ca a implinit tot ce a fost scris in Vechiul Testament. Nu de alta, dar am vazut ca ai scris ïnainte de Hristos” nu, “inaintea erei noastre” Si tin sa te anunt ca Isus se tragea din Iuda semintia lui Davit. Si sincer, toti oamenii care au murit in primul secol, nu cred ca ereau atat de prosti incat sa nu stie cine le sunt urmasii. Stiu de mitologiile astea. Toate seamana,, dar cele adevarate sunt cele care rezista in timp. Asa ca nu stiu cat crezi tu ca a fost in VT dar de 2000 de ani Crestinizmul, care se trage din VT. a rezistat, Cu tot respectul

  • KLAUDYU

    Unde apare Iisus peste tot în istorie?!? Absolut nicăieri! Dacă pentru tine istorie înseamnă scrierile creștine, atunci e grav. Tocmai asta e problema creștinsmului: Iisus nu apare nicăieri în istorie.
    Țin să te anunț că Iisus nu se trage absolut deloc din David. Ia citește-ți Biblia cu atenție. Atât în Luca 3:23–38, cât și în Matei 1:1–17, Iosif este cel care se trage din David. Iar Iosif nu a contribuit cu nimic la facerea lui Iisus, conform doctrinei creștinismului. Era tatăl lui vitreg, dar nu aveau absolut nicio legătură de sânge. Prin urmare, Iisus nu se trage din David. Iar acest lucru demonstrează și că nu a împlinit toate profețiile Vechiului Testament. Bineînțeles, cele două genealogii biblice ale lui Iosif (nicidecum ale lui Iisus) sunt diferite, dar se pare că creștinii aleg să ignore și acest aspect. Lista strămoșilor dintre David și Avraam este aceeași în ambele evanghelii, dar lista strămoșilor dintre David și Iosif este diferită. La Matei, Iosif este un urmaș al lui Solomon; la Luca, se trage din linia lui Natan, un alt fiu al lui David. Iar această contradicție inutilă, deoarece Iisus nu se trage din Iosif, prin urmare nici din David, demonstrează din nou că totul e o mare invenție. Măcar dacă inventatorii aveau bunul simț de a-și pune de comun acord poveștile.
    Si sincer, toti oamenii care au murit in primul secol, nu cred ca ereau atat de prosti incat sa nu stie cine le sunt urmasii”. Strămoșii, ai vrut să spui, nu urmașii.
    Toate seamana,, dar cele adevarate sunt cele care rezista in timp”. Aberezi. Religiile dispar în timp și sunt înlocuite cu altele noi. Asta e legea firii. Acest lucru nu înseamnă că religiile noi sunt „cele adevărate”. Ținând cont că religii precum satanismul, wicca, asatru, scientologia sau raelismul există în prezent, după logica ta înseamnă că sunt adevărate, spre deosebire de cele dispărute precum cea a egiptenilor, a sumerienilor, a grecilor sau a tracilor. Iar o asemenea logică defectuoasă demonstrează atât de multe lucruri, care nici măcar nu merită amintite, darămite comentate.
    Asa ca nu stiu cat crezi tu ca a fost in VT dar de 2000 de ani Crestinizmul, care se trage din VT. a rezistat”. În primul rând, e creștinism. În al doilea, afirmația ta nu demonstrează absolut nimic. Pentru cultura ta generală, zoroastrismul, budismul, jainismul și confucianismul rezistă de peste 2.500 de ani. Iudaismul are și el aproape 2.500. Taoismul și șintoismul au vreo 2.200 de ani. Hinduismul există de vreo 3.500 de ani. Religiile indigene din Africa, America, Australia sau Polinezia există din epoca de piatră. Cea a egiptenilor antici a rezistat vreo 3 milenii; cea a sumerienilor puțin mai mult. Religia tracilor și-a pierdut originile în negura timpului, rezistând până la apariția creștinismului timp de foarte multe milenii. În concluzie, faptul că a rezistat creștinismul 2.000 de ani nu demonstrează absolut nimic, prin urmare nu poate fi folosit ca argument.
    Ce las în urmă după ce distrug niște mituri? Sper că o grămadă de moloz. Nu eu sau altcineva trebuie să construim ceva, ci cu toții împreună ar trebui să o facem. Dar e mai ușor să ții cu dinții de o credință absurdă și nocivă decât să pui umărul la treabă, în încercarea de a reconstrui lumea în care trăiești.

  • Diana Ilie

    Stai asa, ca ma bag si eu. Eu doar un singur lucru vreau sa spun. Nu m-am gandit niciodata la faptul ca biblia ar fi un fel de colectie de povesti nemuritoare, dar asa cum ai prezentat tu treaba, nu are doar sens si logica, are in sfarsit, bun simt.
    In alta ordine de idei, crestinii sunt urmasii evreilor, nu este nici un dubu, indiferent de genealogia lui Iisus. Si, daca ne gandim la Constantin cel Mare si “compilarea” Noului Testament… Daca au facut-o odata, ce ii impiedica sa o mai faca odata sau de mai multe ori? Iisus apare in istorie, asa cum zice Tiberiu, pt ca aceasta istorie ne-a fost impusa de altii de cateva sute de ani. Din pacate, istoria omenirii, de la un punct incoace, se impleteste cu istoria crestinismului pana intr-atat incat nu se mai poate face diferenta intre una si cealalta. Si cine e de vina pt asta? Daca totul a intrat pe mainile preotilor, care au adus cenzura la rang de arta si minciuna la rang de adevar – cred ca romanul lui Umberto Eco, Numele trandafirului, e un musai la cap asta – de ce ne mira ca nu stim decat ceea ce ni s-a permis sa stim? Dar sa fereasca dumnezeu, care-o fi el, sa ne putem intrebari. Uite, eu imi pun. Ce cladesc? Sper, o lume mai buna, unde adevarul este al tuturora, nu doar al unora mai smecheri si mai unsi cu toate alifiile.
    Si, fratilor, nu mai pociti atata limba asta! Daca va e greu sa scrieti, si probabil, sa vb corect limba romana, dati-o pe alta limba, ca imi plange neuronul de-atatea greseli! Nu zic ca nu mai bag si eu cate o gherla, ca se intampla oricui, dar, totusi… Aveti mila!

  • Traian Ioan

    Re: Alternativă la religii, este Adevărul!

    Tiberiu,
    Cu credincioşi, asemănători ţie, vorbesc de peste 5 ani pe saitul unui Om înţelept care mi-a suportat aberaţiile, considerate de mine Adevăr ştiut.
    Niciun credincios nu a fost capabil să-mi arate ce ştiu greşit, ba chiar unii mi-au deschis mintea, de om prost, să văd cu ochii minţii, că sunt Şilo.
    Tu mă auzi, acum, când îţi vorbesc?
    Dacă mă auzi, cu urechile minţii, este bine, pentru că în felul acesta realizezi că Isus nu a fost ce s-a crezut, Mesia. Isus a vorbit oamenilor, s-a făcut auzit. El nu a lăsat niciun cuvânt scris de mâna lui. El a lăsat numai vorbe auzite de la alţii, de la alţi zei, iar ucenicii au ţesut conspiraţia, aşa numită, Biserica Creştină cu care a fost învins împeriul Roman.
    Isus nu a schimbat legea şi nu a vestit neamurilor judecata, (Isaia 42:1 – 4) aşa cum ar fi trebuit să se întâmple dacă ar fi fost cu adevărat Cristosul, Şilo, adică: Mesia. La venirea lui Isus sceptrul nu s-a depărtat dintre picioarele lui Iuda (cel care laudă pe dumnezeu) şi nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui (Geneza 49:10) aşa cum ar fi trebuit să se întâmple dacă ar fi fost Mesia, aşa cum a crezut el.
    Isus a fost doar marele proroc, asemănător lui Moise, ridicat din mijlocul fraţilor lui evrei, aşa cum au cerut (Deuteronomul 18:18). Tot ce au cerut evreii, dumnezeului lor de căcat (excremente umane, vorba liderului lor din zilele de pe urmă, din zilele noastre), Sântio Creatorul le-a dat, pentru ca oamenii să înveţe, prin ei, ce este bine şi ce este rău.
    Când îl întrebi pe Claudiu: „dupa ce ai daramat, ce ai lasat in urma?” îţi arăţi slăbuţa capacitate de a înţelege valoarea studiilor făcute pentru noi, proştii, care n-am avut puterea de a citi o singură carte de la încept până la sfârşitul ei; din scoarţă în scoarţă.
    Postat, duminică, 15 iunie 2014, ora, 18:29
    Citiri, 252914

  • Dorin Mario

    De ce ar trebui sa puna ceva in loc ?
    De ce nu ar putea fiecare sa gandeasca cu mintea lui fara sa aibe nevoie de a ii impune cineva ce si cum sa gandeasca.

  • alin

    Dragul meu ,
    ….si totusi Biblia are dreptate

  • KLAUDYU

    Impresionant! Arunci o afirmație seacă, fără a ți-o argumenta în vreun fel, sperând că vei fi crezut pe cuvânt. La fel îți pot spune și eu: dragul meu, și totuși Biblia NU are dreptate. Diferența dintre noi e că nu trebuie să mă crezi pe cuvânt, din moment ce mi-am argumentat prin articolul ăsta afirmația. Iar aici doar am zgâriat suprafața…

  • cristytepes

    Reblogged this on The Impaler.

  • Rodica

    Felicitări, Klaudyu! Nu te necăji, nu merită să te căznești să deschizi mințile unora cu ranga dacă ei nu sunt pregătiți să vadă ața cu care este cusută – Cartea Sfântă – sau istoria inventată a evreilor. Fiecare alege să creadă ce dorește. Unii înghit tot ce li se servește, alții preferă să vadă ce au în farfurie. E simplu. Eu, personal, apreciez munca titanică la care te-ai înhămat și îți mulțumesc pentru curajul de a te lupta cu morile de vânt și mai ales, pentru că îți pasă!

  • Sergiu

    Steau lui David este un simbol mai mult obscur, identificat de heralzii austrieci cu ocazia unuia dintre asediile Vienei, ca rasplata pentru vitejia contingentului izraelit in apararea cetatii. Izraelitii l-au adoptat si de acolo s-a raspandit in restul comunitatii ebraice.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: