Misterele Bibliei: Yahweh


Şi va fi în vremea aceea – zice Domnul – că ea mă va numi: «Bărbatul meu» şi nu-mi va mai zice: «Baal al meu»” – Yahweh (Cartea lui Osea 2:18)

312666925_0fca5bd9f1

Zeul suprem al Babilonului antic era Marduk, fiul lui Ea (Enki la sumerieni) şi a Damkinei (Ninhursag). Soţia sa era Sarpanitum, fiul lor era Nabu iar sora sa era Iştar. Animalul emblematic al lui Marduk era Muşhuşşu, o combinaţie monstruoasă de şarpe şi dragon, iar simbolul său este marrn, o unealtă în formă de sapă. Era zeul Soarelui, având legături şi cu vegetaţia, apa şi magia. Mai era numit Bel („Domnul”) şi, în timpul regelui Hammurabi (în jurul anului 1850 î.Hr.), a ajuns în fruntea panteonului divin, primind numărul magic 50 (titlul de rege). Marduk nu a preluat doar acest număr de la unchiul său, Ellil (Enlil la sumerieni), ci şi toate atributele şi titlurile acestuia. În perioada neo-babiloniană, cultul lui Marduk se dezvoltase într-atât, încât acesta nu avea rival. Principalele sale sanctuare din Babilon, templul E-sagil şi ziguratul E-temenanki (Turnul Babel), reprezentau pentru antici punctul central al universului. Natura lui Marduk a devenit tot mai complexă pe măsură ce a absorbit total funcţiile şi caracteristicile multor alţi zei, la fel ca Yahweh al evreilor. Acest fapt este bine documentat de marele număr de imnuri şi rugăciuni, de lucrări teologice dedicate lui Marduk, precum şi alte numeroase referinţe în documente particulare şi oficiale sau nume de persoane. Poemul Enuma Eliş celebrează gloria lui Marduk, enumerându-i cele 50 de nume şi funcţii. Acest poem a oferit o justificare pentru poziţia superioară a lui Marduk în panteon, ca fiind eliberatorul de forţele haosului primordial reprezentat de Tiamat şi organizatorul universului cunoscut. În perioada kasită, cultul lui Marduk s-a răspândit treptat dincolo de Mesopotamia Centrală. Făcea parte din triada supremă, alături de tatăl şi de sora sa, înlocuind triada originală, formată din An, Ellil şi Ea. Printre titlurile lui se numără „sfetnicul zeului acvatic Ea”, „învăţătorul oamenilor”, „zeul războiului şi al armelor”, „domnitorul veşnic”, „copilul-soare”, „fiul Soarelui”, „zeul mâniei şi iertării”, „vindecătorul”, „veghetorul purificării”, „protectorul stelei Nebiru (steaua polară)”, „cel adevărat pretutindeni”, „înţeleptul, Domnul oracolelor” sau „cel slăvit de generaţiile viitoare”.

Deşi cercetătorii cred că Marduk era un zeu obscur, local, ce a ajuns important doar datorită ascensiunii pe scena politică a Babilonului condus de Hammurabi în secolul al XVIII-lea î.Hr, sunt dovezi că lucrurile nu stăteau tocmai aşa. Numele Marduk provine din sumeriană, unde era numit Amar Utu („viţelul solar”). Ulterior, numele a devenit Martu, prin eliminarea primei litere de la începutul fiecărui cuvânt. Babilonienii au preluat numele Martu, transformându-l în Marduk. Alţi sumerieni au preferat să elimine din Amar Utu primul cuvânt, numindu-l pe zeu doar Utu („soare”). Utu era fiul zeilor Nanna şi Ningal. Cum pe Nanna l-am identificat cu Enki, rezultă că Utu era fiul acestuia. În textul Enki şi ordinea lumii este scris: „Utu, fiul născut din Ningal, lui i-a dat Enki în grijă întregul univers.” În mitologia sumeriană, Utu nu a fost niciodată conducătorul universului. În schimb, babilonianul Marduk avea acest titlu. În plus, Enki nu i-ar fi dat lui Utu universul în grijă, decât dacă acesta era succesorul lui. Într-adevăr, Marduk era considerat moştenitorul lui Ea (Enki). Sora geamănă a lui Utu era Inanna, pe care toţi cercetătorii o identifică cu babiloniana Iştar. Iar Iştar era în Babilon sora lui Marduk, făcând parte amândoi din triada sfântă, alături de tatăl lor. Prin urmare, putem concluziona fără greşeală că sumerianul Utu era Marduk al babilonienilor. Semnul pictografic al lui Utu apare în cele mai vechi dovezi cuneiforme scrise iar câţiva regi din perioada sumeriană veche vorbesc despre Utu ca regele lor. În plus, Lugalzaggisi declara că a fost numit de către Utu „ministrul suprem al lui Sin”. Aşadar, Utu / Marduk nu era un zeu minor, necunoscut, devenit important prin al doilea mileniu î.Hr. Ci unul dintre marii zei.

Akkadienii l-au preluat pe Utu de la sumerieni şi l-au numit Şamaş. Dacă acesta nu deţinea la sumerieni o poziţie importantă în panteon, akkadianul Şamaş, ca zeu al dreptăţii, era o zeitate de importanţă cosmică şi naţională, fiind numit de akkadieni şi de asirieni „stăpânul cerului şi al Pământului”. Şi acest titlu îi afundă pe cercetători mai mult în ceaţă deoarece, în listele de zei existente, Şamaş nu a primit niciodată poziţia supremă. Dacă ar observa că Utu sau Şamaş erau diferite ipostaze ale lui Marduk, lucrurile s-ar clarifica. Şamaş era de asemenea un războinic, lucru ce ne duce cu gândul la unul dintre epitetele lui Marduk, „zeul războiului şi al armelor”. De altfel, pentru romani, Marte (derivat din Martu sau Marduk) era zeul războiului. Pentru akkadieni şi, mai târziu, pentru babilonieni, Şamaş era şi judecătorul morţilor.

De ce babilonienii foloseau două nume pentru aceeaşi zeitate? Răspunsul nu e chiar atât de complicat. În primul rând, zeu-soare însemna zeu suprem. Aşa cum soarele se afla în mijlocul sistemului solar, cu planetele orbitând în jurul lui, tot la fel se afla zeul conducător în mijlocul celorlalţi zei, ce „orbitau” în jurul său. Marduk era considerat zeu suprem, aşa că epitetul de zeu-soare i se potriveşte. Identificat cu astrul zilei, ca judecător şi zeu al dreptăţii, el se numea Şamaş. Aceasta era doar o ipostază a zeului suprem, partea pe care o puteau vedea toţi credincioşii. În schimb, ca zeu suprem, ce trăieşte alături de ceilalţi zei, care distruge duşmanii Babilonului, îi apără pe oameni de boli şi le oferă recolte bogate, ca organizator (sau arhitect, cum îl numesc masonii) al universului, era numit Bel sau Marduk. Exact cum astăzi creştinii îl numesc pe zeul lor suprem Dumnezeu, Domnul, Adonai, Savaot, Atotputernicul, Creatorul, etc. Dintotdeauna fiecărei zeităţi i se atribuiau mai multe nume, care să semnifice diferite atribute ale acesteia.

După cum am arătat mai sus, Marduk / Martu / Utu / Şamaş era unul dintre primii zei veniţi pe planeta noastră, numiţi Veghetori în Cartea lui Enoh. În prologul la Codul său de legi, regele Hammurabi scria: „Când exaltatul Anu, rege pentru Anunnaki şi Ellil, stăpân al cerului şi Pământului… a acordat stăpânirea divină a multitudinii de oameni lui Marduk, fiul prim-născut al lui Ea, el l-a preamărit printre Igigi.” Aşadar, Marduk a fost preamărit printre Igigi („ochii Pământului”). Aceştia erau Veghetorii, adică primii zei care au locuit aici. Epitetul lui Marduk, „veghetorul purificării”, arată acelaşi lucru. Ba, mai mult, îl întâlnim şi în Cartea lui Enoh sub numele Şamsiel. Acesta era unul dintre îngerii Veghetori, cel care i-a învăţat pe oameni mersul Soarelui. Cercetătorii continuă să-i traducă numele prin „soarele lui Dumnezeu”, fiind compus din şamsi = Soare şi el = Dumnezeu. Însă această traducere este greşită în mod intenţionat, pentru a nu se afla că îngerii dintr-o religie aparent monoteistă erau consideraţi în vechime zei. Ca substantiv propriu, El semnifică numele zeităţii supreme din Canaan. Iar ca substantiv comun se traduce prin „zeu suprem / Dumnezeu” sau doar „zeu”. Prin urmare, Şamsiel se interpretează corect ca „zeul Soarelui”. Dacă înlăturăm particula el, despre care ştim că înseamnă „zeu”, ne rămâne şamsi, tradus prin „Soare”. Iar acest cuvânt este aproape identic cu şamaş, Soarele la akkadieni şi babilonieni. Aşadar îngerul Şamsiel era Marduk, fiul lui Enki. Într-un tăbliţa numită CBS-14061, pe vremea când zeii se împerecheau cu pământencele (exact ca îngerii Veghetori din Biblie şi Cartea lui Enoh), tânărul Martu se plângea mamei sale că a rămas singurul fără consoartă. Drept urmare, mama sa i-a ales ca soţie pe fiica unui preot. Obiceiul s-a păstrat mult timp după ce zeul a scăpat de feciorie. După cum relata Herodot, într-o cămăruţă de la ultimul etaj al zigguratului din Babilon, anual era închisă câte o virgină. Marduk cobora din cer şi se împreuna cu fata toată noaptea (cât apetit sexual!), dimineaţa luându-şi zborul de unde venise.

Marduk este întâlnit şi în alte culturi, bineînţeles sub alte nume şi înfăţişări. La egipteni îl găsim sub numele Heru, Haru („şoimul”), Hor sau Har-Si-Ese („Horus, fiul lui Isis”), tradus de greci ca Horus. Egiptenii îl mai numeau Hopasherd („Horus copil”) iar grecii Harpocrate. Acesta era fiul lui Osiris, primul conducător al lumii, şi al lui Isis. Soţia sa se numea Hathor („casa / soţia lui Horus”). După ce Seth, l-a ucis pe Osiris, luându-i tronul, Horus s-a luptat cu el pentru supremaţie. În final a învins, înlocuindu-l pe unchiul său, Seth. Papirusul lui Hunefer spune că lui Horus nu i s-a dat tronul Egiptului, ci suveranitate asupra întregii lumi. După cum am văzut deja, Osiris era Enki la sumerieni. Seth, fratele lui Osiris, zeul furtunii la egipteni, era Enlil, fratele lui Enki, zeul furtunii la sumerieni. Pe lângă funcţia de zeu al cerului, Horus mai era şi zeul războiului, întocmai ca Marduk. Prin urmare, Horus, fiul lui Osiris, era Marduk, fiul lui Enki. În ambele mituri, Osiris / Enki a condus Pământul, fratele său, Seth / Enlil l-a detronat, cedându-i mai târziu locul lui Horus / Marduk, care a devenit stăpânul lumii. Chiar dacă din Mesopotamia nu ne-a rămas un mit care să descrie o eventuală luptă dintre Marduk şi Enlil, ca la egipteni, putem presupune că acesta din urmă nu a renunţat la tron pe cale paşnică.

În Canaan îl întâlnim pe Baal („Domnul”), fiul lui Dagon. Deşi au apărut numeroase neînţelegeri între el şi unchiul său, El, zeul suprem, Baal devine la un moment dat conducătorul Pământului. Baal provine fără îndoială din babilonianul Bel iar El e forma scurtă a numelui Ellil. Cum pe Dagon l-am identificat deja cu Enki, observăm aceeaşi poveste cu aceleaşi personaje ca şi la egipteni, sumerieni, akkadieni şi babilonieni. Neînţelegerile dintre Baal şi unchiul său, El, reies cel mai bine din Vechiul Testament. De remarcat e concursul dintre Ilie, profetul lui El, şi cei ai lui Baal, la finalul căruia sunt ucişi toţi adepţii lui Baal. La fel ca Marduk, care a învins dragonul Tiamat, Baal l-a ucis pe dragonul Yam. Horus, Marduk / Bel şi Baal sunt aceeaşi divinitate.

La greci, ca zeu al Soarelui, era numit Apollo. La fel ca Utu / Şamaş, avea o soră geamănă, Artemis. Grecii îl considerau fiul zeului suprem, Zeus, ca o explicaţie simplă pentru faptul că era moştenitorul tronului acestuia. Mama lui era Leto, fiica titanilor Coeus şi Phoebe. Apollo s-a luptat cu şarpele uriaş Python (asemenea lui Marduk şi Baal), instaurând pe acel munte oracolul din Delphi. Apollo era considerat un zeu al oracolelor şi al profeţiilor (la fel ca Şamaş) dar şi unul al vindecării şi al medicinei. În timpurile elenistice, mai ales în al treilea secol î.Hr, Apollo a fost identificat cu Helios (numit Sol de romani), titanul soarelui. Etimologia numelui său ne este necunoscută, cel mai adesea grecii asociind numele zeului cu verbul apollymi („a distruge”). Printre epitetele lui se numără Phoebus („radiantul”), Aegletes („lumina soarelui”), Phanaeus („aducătorul luminii”), Lyceus („lumină”) sau Lycegenes („cel născut dintr-un lup”). Conform miturilor, el s-a născut pe insula Delos în a şaptea zi a lunii Thargelion. Cum Pământul este a şaptea planetă din sistemul nostru solar, numărând din exterior către Soare, iar Apollo a devenit zeul Pământului, numărul 7 a fost inclus în mitul naşterii lui. Având un apetit sexual deosebit de ridicat, a avut nu mai puţin de 69 de iubite şi 9 iubiţi, homosexualitatea fiind un fenomen absolut firesc în Grecia antică. Simbolurile sale erau arcul, lira, sabia şi tripodul sacrificial. Într-un mit, Apollo a fost exilat pe Pământ, timp în care a fost păsorul turmelor lui Admet şi a construit zidurile Troiei alături de Poseidon. Plutarh şi Herodot îl identificau cu Horus al egiptenilor, adică babilonianul Marduk. Conform lui Plutarh, Horus a fost alăptat de Latona (numită Leto de greci), acest lucru identificându-l din nou cu Apollo.

Pentru hitiţi, Illuyanka era un dragon, fiul lui Kumarbi şi al zeiţei muntelui din Nippur. Kumarbi era numele dat de hititţi sumerianului Enki. Cum Nippur era oraşul lui Enlil, zeiţa muntelui din acel oraş nu putea fi decât soţia lui Enlil, Ninhursag („doamna muntelui înalt”). La babilonieni, copilul lor se numea Marduk. Într-adevăr, la fel ca Horus al egiptenilor şi Baal al canaanienilor, Illuyanka s-a luptat pentru supremaţie cu Teshub, zeul furtunii. Deşi în celelalte mituri a câştigat lupta cu unchiul său, hitiţii au preferat să schimbe finalul, transformându-l pe Illuyanka din învingător în învins. Cu toate acestea, putem trage concluzia că Illuyanka, fiul lui Kumarbi, este Horus, fiul lui Osiris, Baal, fiul lui Dagon sau Marduk, fiul lui Ea.

La celţi, Oengus este fiul pe care Dagda l-a avut cu cumnata lui, Boand, soţia fratelui său, Elcmar. Pentru a ascunde naşterea ilegală a lui Oengus, Dagda şi Boand au oprit mersul Soarelui timp de 9 luni. Astfel, copilul a fost conceput şi născut în aceeaşi zi. Galii îl numeau Belenos („briliantul”) sau Grannos („cel ce arde”). El era zeul îndrăgostiţilor şi al Soarelui. De remarcat faptul că Belenos provine din aceeaşi rădăcină akkadiano-babiloniană Bel, iar Dagda din canaanianul Dagon, tatăl lui Baal. La fel ca la hitiţi, Oengus / Belenos este fiul lui Dagda şi a soţiei fratelui său.

Nordicii îl numeau Baldr, Baldur sau Balder („Domnul”) pe fiul conducătorilor zeilor, Odin şi Frigg. În tradiţia anglo-saxonă, este numit Bældæg sau Beldeg. Zeu al Soarelui, Baldr a fost ucis din cauza unchiului său, Loki. La Ragnarok (bătălia finală dintre zei şi uriaşi) a fost eliberat din lumea subpământeană, pentru a putea lupta. Odin a căzut în luptă iar Baldr i-a luat locul, devenind noul conducător al lumii. Asemenea grecilor, nordicii l-au numit fiul lui Odin / Zeus, pentru a motiva ascensiunea sa pe tron. A fost ucis la fel ca Baal din Canaan sau ca Illuyanka al hitiţilor, dar în final a ajuns să conducă lumea. Numele Baldr provine din canaanianul Baal iar Beldeg din akkadiano-babilonianul Bel, ceea ce îl echivalează cu Marduk. La fel şi rolul său de zeu al Soarelui sau de conducător al lumii după Odin / Zeus / Seth / Enlil / El.

În Japonia, Okuninushi („stăpânul celor 8 insule”), fiului zeului exilat Susano-o, a fost conducătorul Pământului după ce tatăl său s-a mutat în lumea subterană. În lupta pentru supremaţie, a fost ucis de către fraţii săi (la fel ca Baal, Baldr şi Illuyanka) de două ori, dar mama sa l-a înviat de fiecare dată. După o serie o iniţiere severă şi o mulţime de teste, a primit  titlul de „stăpân al Terrei”. Apoi i-a furat atributele puterii tatălui său, adică lăuta cerului, sabia, arcul şi săgeţile vieţii. S-a însurat cu sora sa, Suseri Hime, nepoata marilor zei Izanagi şi Izanami. Pe lângă aceasta, a avut multe neveste şi copii. Ajutat de Sukuna-Bikona, Okuninushi a făurit ţinutul Izumo. Cronicile japoneze Nikon-ki, scrise în anul 720, consemnează faptul că cei doi zei au construit şi lumea sub-celestă Ama-no-shita, au găsit mijloace de vindecare a bolilor şi de a stăpâni animalele. Okuninushi a condus lumea până când în momentul în care a fost nevoit să abdice în favoarea lui Ninigi No Mikoto, nepotul zeiţei Soarelui, Amaterasu Omikami. Ca fiu al lui Susano-o, identificat de noi cu Enki, şi conducător al Terrei, îl putem echivala pe Okuninushi cu babilonianul Marduk.

Lui Marduk i se atribuie construirea Babilonului. Conform istoricului grec Megastene, prima piatră a cetăţii a fost pusă de Bel. El a secat apele ce acopereau ţinutul, a fixat limitele aşezării, înconjurându-le cu ziduri, apoi dispărând. Romanii considerau că Belus, pe care îl identificau cu Baal, a întemeiat Babilonul. Nu e greu de intuit faptul că Belus e doar forma latină a babilonianului Bel. Zeul nu doar a construit oraşul, ci a şi avut grijă de el timp de secole. În Codul lui Hammurabi, regele scria: „Zeii Ea şi Bel m-au strigat pe nume pe mine, Hammurabi, destoinic domnitor, cu frică de zei, ca să dau în ţară puterea dreptăţii, ca să nimicesc pe cel rău şi viclean, ca cel puternic să nu asuprească pe cel slab, ca să mă înfăţişez oamenilor asemenea Soarelui spre a lumina ţara – eu, Hammurabi, păstorul chemat de zeul Bel, eu care dau bogăţii şi averi… Când zeul Marduk mi-a încredinţat cârma lumii şi să aduc ţărilor dreptate, atunci am făurit eu însumi dreptul şi dreptatea în limba ţării, făcându-i pe oameni să se bucure.” Aşadar, Bel Marduk i-a încredinţat lui Hammurabi cârma lumii şi i-a dăruit legile pe care le-a cuprins în Cod. Chiar este sculptat momentul în care regele primeşte legile de la Şamaş, o dovadă în plus că Marduk şi Şamaş erau aceeaşi entitate. Într-o inscripţie, regele Nabopalassar (625-605 î.H.) declară că: „în acea vreme, Marduk mi-a poruncit să împlânt adânc în măruntaiele pământului temeliile turnului Babel, care se cutremurase înaintea domniei mele, gata să se prăbuşească, şi să-i ridic vârful până la cer.” Fiul acestuia, Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Hr.), care a terminat reconstrucţia Turnului Babel, completa: „zeul Marduk mi-a poruncit în legătură cu Etemenanki, turnul cu scări monumentale al Babilonului, care înainte de epoca mea fusese dărâmat şi se afla în ruine, să-i consolidez temeliile spirituale în sufletele oamenilor, iar vârfurile sale să atingă cerul. Am luat o prăjină şi eu însumi am măsurat dimensiunile. Pentru Marduk, stăpânul meu, m-am umilit şi mi-am scos tunica, însemnul rangului regal, şi am cărat pe umerii mei pământ şi cărămizi. În ceea ce-l priveşte pe Nabucodonosor, fiul meu prim-născut, cel mai drag inimii mele, l-am pus să care mortar, prinosuri de vin şi untdelemn, asemeni supuşilor mei.” Observăm că Marduk nu doar şi-a construit oraşul, ci a poruncit să fie reconstruit după ce a fost distrus parţial şi le-a dat supuşilor săi legi după care să fie guvernaţi. Deşi mulţi aşa-zişi cercetători tratează scrierile celor doi regi ca fiind texte pur mitologice, e greu de crezut că un mare rege s-ar fi umilit şi ar fi muncit cot la cot cu supuşii săi la construcţia turnului, cerându-i şi fiului său acelaşi lucru, dacă nu ar fi primit acest ordin de la însuşi marele său zeu. Oricât de fanatic ar fi un conducător, sunt slabe şansele să fi făcut asemenea sacrificii doar pentru că avea impresia că are o misiune sfântă. Cea mai logică variantă este că zeul chiar l-a vizitat şi pe el, şi pe tatăl său, la fel ca pe Hammurabi cu 12 secole înainte. Doar aşa se explică măreţia Babilonului, care i-a uimit pe toţi cei care i-au călcat pragul (dintre care îi amintim doar pe Alexandru Macedon şi Herodot).

Deşi Babilonul era oraşul său drag, Marduk şi-a pedepsit supuşii de multe ori. În 1531 î.Hr, hitiţii au năvălit şi au prefăcut oraşul în cenuşă, scăpând doar templul lui Marduk şi Turnul Babel. În jurul anului 1250 î.Hr, oraşul a căzut în mâna asirienilor. În 1239 î.Hr, în timpul unei răscoale, oraşul este distrus din nou. Mai târziu, chemate de babilonieni pentru a-i scăpa de triburile chaldeene şi aramaice care năvăleau, trupele lui Tigpalassar al III-lea au înglobat Babilonul regatului neoasirian. În 691 î.Hr, regele Sennacherib a înfrânt la Halule (localitate situată pe Tigru, la nord de Babilon) coaliţia antiasiriană a elamiţilor, babilonienilor şi chaldeenilor. În 689 î.Hr, el a cucerit Babilonul, ordonându-le soldaţilor săi să jefuiască şi să distrugă oraşul. În 681 î.Hr, Sannacherib  a căzut victimă a unui complot, la tron urmându-i Asarhaddon, fiul său. Acesta, după ce a scutit de tribut oraşele Nippur şi Sippar, a reconstruit Babilonul. Într-una dintre inscripţiile sale, Asarhaddon a explicat motivul distrugerii Babilonului de către tatăl său. Vinovatul principal era „zeul Marduk, zeul principal al Babilonului, care s-a mâniat şi a supus oraşul la grea osândă, drept pedeapsă pentru păcatele locuitorilor săi. Din voinţa lui Marduk, oraşul a fost nimicit din temelii, acoperit de apele canalului Arahtu şi prefăcut într-o mlaştină de nestrăbătut.” Lui Asarhaddon i-a urmat la tron Assurbanipal care, în 648 î.Hr, a asediat Babilonul iar peste doi ani a reuşit să-l cucerească, distrugându-l pentru a patra oară. Aliat cu mezii, Nabucodonosor al II-lea s-a răzvrătit împotriva asirienilor, le-a distrus capitala, Ninive, în 569 î. Hr, apoi a reconstruit Babilonul. Pe lângă acestea, într-un mit se spune că zeul Erra a pustiit Babilonul cu permisiunea lui Marduk. Aşadar, Marduk obişnuia să-şi pedepsească poporul adeseori, din pricina „păcatelor” lor, prin intermediul altor popoare. Dar de ce l-ar fi ascultat asirienii şi hitiţii, care aveau zeii lor? Cum într-un text, Marduk se plângea că a fost exilat pentru 24 de ani în ţara Hatti, putem presupune că el a ordonat atacul hitiţilor asupra Babilonului din 1531 î.Hr. Cum rămâne cu asirienii?

Zeul asirienilor era Aşşur, care obişnuia să le ordone regilor săi să atace diferite ţări, dar îi şi ajuta în luptă. Pe o lespede de piatră, descoperită la Zendjirli (în Siria de Nord), Asarhaddon declara că Aşşur i-a înmânat „un sceptru neînvins, pentru înfrângerea duşmanilor” şi i-a ordonat să atace Egiptul. Pe o prismă de argilă arsă, cu 10 laturi, Assurbanipal spunea că Aşşur i-a poruncit să cucerească Manna şi Elam. Ba chiar Aşşur, Bel şi Nabu au luptat alături de el, împotriva lui Tarqa. Acesta umbla ca un om scos din minţi după ce a fost doborât de aureola lui Aşşur şi Iştar. Aşşur, adică Enki, era tatăl lui Marduk, aşa că putem intui la ordinele cui atacau şi pustiau aceştia Babilonul. Cum Nabu era fiul lui Marduk, iar Iştar, sora sa, putem observa întreaga familie zeiască (tatăl, fiul, fiica şi nepotul) luptând alături de Assurbanipal. Deşi istoricii consideră că Asiria era rivala Babiloniei, date fiind luptele dintre cele două ţări, la fel şi zeii celor două naţii, Aşşur şi Marduk, lucrurile nu stau deloc aşa. Aşşur şi Marduk făceau parte din aceeaşi familie, iar teritoriile fuseseră bine delimitate între ei. Babilonul stăpânea sudul şi estul iar Asiria nordul şi vestul, până în Liban. Asirienii au atacat Babilonul numai din porunca lui Marduk, fiul zeului lor, Aşşur. Aşadar nu exista nicio rivalitate, doar interese ale zeilor conducători.

În 597 î.Hr, Nabucodonosor al II-lea a cucerit Ierusalimul. În 587 î.Hr. l-a distrus complet, ca represalii la o răscoală a locuitorilor săi, iar pe supravieţuitori i-a dus în exil în Babilon. În 538 î.Hr, perşii lui Cyrus cuceresc Babilonul condus de Nabonid. Perşii distrug zidurile apoi pradă şi ruinează templele şi palatele. Conform cronicilor vremii, Marduk i-a poruncit lui Cyrus să cucerească Babilonul, apoi să pună înapoi în cetăţile lor pe toţi zeii din Sumer şi Akkad, pe care Nabonid îi adusese în Babilon. Ba, mai mult, cronicarii susţin că Marduk a mers alături de Cyrus până la Babilon. Dar zeul persanului Cyrus era Ahura Mazda. De ce ar fi ascultat acest rege ordinele unui zeu străin? Poate că nu era chiar un străin…

Ahura Mazda sau Ormuzd era zeul suprem al perşilor. Zoroastru, fondatorul zoroastrismului, îl considera zeu necreat. Numele său apare pentru prima oară pe Inscripţia din Behistun, în perioada ahemenidă, în timpul regelui Darius I. A fost invocat singur până în perioada domniei regelui Artaxerses al II-lea, când Ahura Mazda a intrat într-o triadă, alături de zeul contractelor, Mithra şi zeul apelor, Apam Napat. Se consideră că numele Mazda înseamnă „înţelept” iar Ahura provine din Asura, o clasă de zei din India. Sau, cel puţin, la concluzia asta au ajuns cercetătorii. Totuşi, originea numelui se poate să provină din… Egipt. Pe o inscripţie în piatră ridicată de faraonul Khufu (numit Keops de greci) în jurul anului 2.600 î.Hr, se poate citi „Ankh Hor Mezdau Sten-bat Khufu tu ankh” („Trăiască Horus Mezdau, regelui Khufu viaţa îi este dată!”). Mezdau al egiptenilor este foarte asemănător cu Mazda al perşilor şi înseamnă „înţelept”. Iar Ahura provine din Ankh Hor. Prin urmare, Ahura Mazda se traduce prin „trăiască Horus cel înţelept”. Aşadar, zeul lui Cyrus era egipteanul Horus sau Marduk al babilonienilor. Astfel se explică de ce regele perşilor a primit ordine de la zeul babilonian: Marduk era şi zeul său. Totuşi, conform Vechiului Testament, Cyrus a fost ales de zeul evreilor, Yahweh, să reconstruiască templul din Ierusalim. Mai mult, în Cartea lui Isaia 45:1, regele persan este numit „unsul lui Yahweh”. Dacă zeul său era Ahura Mazda / Marduk, sunt şanse ca acesta să fi fost unul şi acelaşi cu Yahweh?

În timpul domniei lui Enki pe Pământ, el şi familia sa erau consideraţi zei ai luminii (vezi Lucifer, aducătorul luminii). După ce conducerea a fost preluată de tabăra lui Enlil, familia lui Enki a fost asociată cu întunericul şi distrugerea. Astfel, Marduk, din zeu al Soarelui şi protector al oamenilor, a devenit zeu al Lunii şi al războiului. Cel mai bine se observă acest lucru în Egipt, unde fiul lui Amon (Enki) era Khonsu, zeul Lunii. La fel ca Horus, acesta era reprezentat cu cap de şoim. În Noul Testament, Satan este considerat „dumnezeul veacului acestuia” (A Doua Epistolă către Corinteni 4:4) iar în Evanghelia după Matei este stăpânul acestei lumi. Dumnezeul / stăpânul acestei lumi, care putea să ofere după bunul plac teritorii lui Iisus, nu poate fi decât Marduk. Aşadar se observă „demonizarea” familiei lui Enki, mai ales a fiului său cel mare, Marduk. Cel mai bun exemplu se întâlneşte în Mesopotamia unde, ca zeu pozitiv era numit Utu / Şamaş, iar ca zeu negativ, Nergal. Nergal era zeul babilonian al războiului, al bolilor şi al soarelui distrugător de la amiază. Nergal era de asemenea zeitatea lumii subterane alături de consoarta sa, Ereşkigal. Deşi mitologii îl consideră pe Nergal un alt fiu al lui Enki, diferit de Marduk, babilonienii antici nu făceau această confuzie. Ei îi atribuiau zeului planeta Marte (nume ce provine din sumerianul Martu), considerându-l aspectul distrugător al lui Marduk. Ca zeu al soarelui şi al războiului, conducătorul lumii de dedesubt (după moartea tatălui său), Nergal este Marduk. Creştinismul chiar l-a echivalat pe Nergal cu Satan. În Apocalipsa lui Ioan, Marduk este numit Fiara. Cel care a fost aruncat din cer (Enki) este descris ca un balaur roşu, cu şapte capete şi zece coarne. Fiul Balaurului, Fiara, este descris identic, având şapte capete şi zece coarne. Acesta este doar modul indirect al lui Ioan de a ne prezenta asemănarea fizică dintre cei doi. Lucru absolut firesc, ţinând cont că erau tată şi fiu. Despre această Fiară se mai spune că „i s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască şi i s-a dat ei stăpânire peste toată seminţia şi poporul şi limba şi neamul.” (13:7) sau „Balaurul i-a dat ei puterea lui şi scaunul lui şi stăpânire mare.” (13:2). Adică exact ceea ce spuneau toate religiile antice, că Marduk a moştenit tronul tatălui său! Această primă Fiară a fost rănită, dar „rana ei cea de moarte fu vindecată şi tot pământul s-a minunat mergând după fiară.” (13:3). Rana s-a produs în timpul unei lupte, deoarece tot Ioan ne spune că Fiara „a fost rănită cu sabia şi a rămas în viaţă.” (13:14). Această luptă cel mai probabil este cea pentru supremaţie împotriva unchiului său, Enlil, Marduk fiind învins iniţial (Enlil a condus Pământul după Enki). Însă, după moartea lui Enki, Marduk a primit planeta noastră. Fiara din Apocalipsă este călărită de o femeie, numită „curva Babilonului”, nimeni alta decât Iştar, sora şi consoarta lui Marduk. După marea luptă dintre forţele binelui şi ale răului, Ioan spune că Balaurul, Fiara şi proorocul mincinos al Fiarei vor fi închişi din nou în adâncul Pământului. În Manuscrisele de la Marea Moartă, conducătorul „fiilor întunericului” în bătălia finală împotriva „fiilor luminii” va fi Belial, nume care îl descrie tot pe Bel / Marduk.

Numele lui Yahweh lasă loc de multe interpretări. Se presupune că atât yah, cât şi weh, înseamnă în ebraică „a fi”, idee generată de afirmaţia „Ehyeh asher ehyeh”, care s-a tradus prin „Eu sunt cel ce este”. Totuşi, ceea ce evreii încearcă din răsputeri să ascundă este faptul că Yah este cel mai vechi nume al zeului egiptean al Lunii. Iar weh nu înseamnă „a fi”, ci „a deveni”. Prin urmare, numele Yahweh se traduce corect prin „cel care a devenit Luna”. Din această interpretare rezultă faptul că respectiva zeitate era altceva înainte să devină divinitate a Lunii, cel mai probabil, zeul Soarelui. Această descriere se potriveşte perfect lui Marduk, cel care a fost considerat iniţial zeul Soarelui, devenind mai apoi cel al Lunii. De altfel, între Marduk şi Yahweh există o serie de asemănări. Marduk i-a ordonat lui Nabucodonosor al II-lea din Babilon să plece cu armata la vest, în Liban. În Vechiul Testament, Yahweh i-a ordonat să atace Egiptul şi Ierusalimul în 586 î.Hr. Marduk a hotărât ca pustiirea Babilonului să dureze 70 de ani. Yahweh a hotărât ca pustiirea Ierusalimului să dureze 70 de ani. Marduk i-a poruncit lui Cyrus să cucerească Babilonul. Cyrus, „unsul lui Yahweh”, a fost ales de acesta să elibereze evreii şi să reconstruiască templul din Ierusalim. Sennacherib a subjugat Iudeea şi a prădat Babilonul în 689 î.Hr, la porunca lui Marduk. Biblia susţine că regele asirian a urmat poruncile lui Yahweh. Marduk obişnuia să-şi pedepsească adeseori poporul, din pricina „păcatelor”, la fel ca Yahweh cu poporul evreu. Epitetul lui Marduk, „zeul mâniei şi iertării”, i se potriveşte perfect şi lui Yahweh, cel care se supăra foarte des pe poporul său, dar pe care îl şi ierta după ce respecta ordinele. Marduk a absorbit titlurile şi funcţiile celorlalţi zei, uneori şi-a atribuit şi faptele lor, la fel cum a făcut Yahweh în Vechiul Testament. Marduk este considerat ucigaşul dragonului apei sărate, Tiamat, iar Cartea lui Iov, Psalmul 73 şi capitolul 27 al Cărţii lui Isaia îl acreditează pe Yahweh cu uciderea balaurului apei sărate, Leviathan. Noul Testament nu îl numeşte pe Dumnezeu Yahweh nici măcar o singură dată. Iisus, Ioan Botezătorul dar şi esenienii considerau că dumnezeul lor era unul al iubirii şi iertării, total diferit de răzbunătorul Yahweh al evreilor. De asemenea, gnosticii îl credeau pe Yahweh o entitate malefică ignorantă şi necunoscătoare, diferită de adevăratul Dumnezeu. După cum am văzut, pentru autorii Noului Testament, Yahweh nu era Dumnezeu, ci Satan. În Cartea lui Osea din Vechiul Testament, Yahweh recunoaşte că era numit şi Baal: „Şi va fi în vremea aceea – zice Domnul – că ea mă va numi: «Bărbatul meu» şi nu-mi va mai zice: «Baal al meu».” (2:18) Yahweh al evreilor este Marduk al babilonienilor, Baal al canaanienilor, Baldr al nordicilor, Apollo al grecilor, Horus şi Khonsu al egiptenilor, Satan sau Fiara Noului Testament!

Şi alţi cercetători au ajuns la concluzii asemănătoare. Britanicul Walter Raymond Drake, în cartea Astralii în Orientul Antic din 1968, afirma că babilonienii l-au identificat pe Yahweh / Iehova cu Marduk. După părerea sa, „evreii şi babilonienii, fraţi semiţi, au avut aceleaşi legende, aceleaşi obiceiuri, aceeaşi zei – dar sub nume diferite -, toate acestea fiind moştenite de la o aceeaşi sursă comună.” Acea sursă comună fiind Sumerul. Drake nota: „Este semnificativ faptul că Hammurabi – un conducător înţelept şi bine intenţionat – a primit instrucţiunile respective de la Şamaş aproape în aceeaşi perioadă în care Avraam vorbea cu Iehova la o depărtare nu prea mare; această coincidenţă remarcabilă ar sugera posibilitatea ca Şamaş şi Iehova să fi fost unul şi acelaşi.” În plus, „o consemnare cuneiformă de pe un cilindru de argilă arăta că Cyrus a fost întâmpinat ca un adevărat eliberator de tirania lui Nabonidas şi a lui Belshazzar; acest fapt sugerează surprinzătoarea – dar plauzibila – ipoteză că Iehova şi Marduk ar fi fost unul şi acelaşi Dumnezeu.

Istoria ne arată că, după întoarcerea evreilor din Babilon, a început decăderea oraşului. După ce l-a înfrânt pe Darius în 331 î.Hr, Alexandru Macedon a cucerit Babilonul şi a proiectat reconstrucţia lui. Dar a murit de friguri şi nu a mai apucat să-şi finalizeze proiectul. Încet, măreţul oraş a dispărut, din el rămânând doar ruine. Locuitorii Babilonului s-au gândit adeseori că Marduk i-a părăsit, şi chiar aveau dreptate. În 538 î.Hr, Marduk a părăsit Babilonul împreună cu exilaţii evrei, schimbându-şi reşedinţa în Ierusalim. Hammurabi, primul constructor al Babilonului, era al şaselea suveran al dinastiei amorite. Amoriţii erau semiţi, la fel ca evreii. Asirienii folosiţi de multe ori de Marduk pentru a pedepsi Babilonul erau tot de origine semită. Observăm că Marduk avea o afinitate pentru semiţi, ceea ce ne permite să nu ne mirăm că acesta a ales poporul evreu, renunţând la cel babilonian. De ce Ierusalimul? Poate din pricina semnificaţiei numerice a oraşului. Oraşul sfânt al lui Yahweh, Ierusalimul, are coordonatele 31° 47′ N, 35° 13′ E. Adunate, rezultă 66° 60′. Dacă înlăturăm zeroul, care nu are valoare, reiese 666, adică numărul Fiarei din Apocalipsa lui Ioan. Ajuns în noul său oraş, Marduk a avut grijă să-şi reconstruiască templul, după modelul babilonian. A organizat preoţimea după acelaşi model, sub conducerea lui Ezdra. Aceştia şi-au creat propria mitologie, copiind părţi din religia canaanită, babiloniană dar şi persană, a lui Zoroastru. Cei întorşi din Egipt au completat cu părţi din religia egipteană. Odată stabilite în mare poveştile care să completeze noua religie, preoţii evrei le-au aşternut în scris. În final s-au ales cele mai reprezentative scrieri care s-au compilat şi completat, rezultând „sfintele” scripturi ce formează astăzi Vechiul Testament. Au avut grijă să introducă în scrierile lor numărul 40 (echivalentul titlului de Mare Prinţ) al lui Enki, ca omagiu pentru tatăl zeului lor: potopul a durat 40 de zile şi 40 de nopţi; spionii israeliţi au explorat Canaanul timp de 40 de zile; Eli, Saul, David şi Solomon au domnit câte 40 de ani; israeliţii au rătăcit în deşert timp de 40 de ani; la 40 de ani, Moise a fugit din Egipt, s-a întors după 40 de ani pentru a-şi lua poporul şi a murit după alţi 40; Moise a petrecut pe muntele Sinai trei perioade de câte 40 de zile şi 40 de nopţi; Otniel a fost judecător 40 de ani; sub Ghedeon au fost 40 de ani de pace; filistenii i-au asuprit pe israeliţi timp de 40 de ani; Ilie a mers 40 de zile prin pustiu până la muntele Horeb; Isac şi Esau s-au căsătorit la vârsta de 40 de ani; Iisus a petrecut 40 de zile în deşert; s-a înălţat la cer după 40 de zile de la învierea sa. Coarnele de berbec folosite de preoţii evrei sunt tot simbolul lui Enki. În plus, la mijlocul secolului al XX-lea, Brigada 35 de Paraşutism din cadrul Forţelor Defensive Israeliene avea ca siglă un şarpe înaripat de culoare verde. Şarpele înaripat e Lucifer sau Quetzalcohuātl iar verdele e culoarea zeului egiptean Osiris, care sunt doar trei dintre numele alternative ale lui Enki. Acest omagiu adus lui Enki se datorează faptului că Marduk, deşi a preluat atributele şi funcţiile celorlalţi zei, nu a făcut acelaşi lucru şi cu tatăl său. Enki a fost mereu la loc de cinste, alături de Marduk. Acest lucru se observă din turnurile gemene, foarte des întâlnite în arhitectura arabă. Deşi pentru arabi îi simbolizează pe Avraam şi pe fiul său, Ismael, în realitate este vorba despre Enki şi fiul său, Marduk. Acelaşi lucru reiese şi din cele două mari piramide din Ghiza, considerate morminte ale celor doi zei: cea a lui Kefren este mai mică decât cea a lui Keops dar, fiind ridicată pe un teren mai înalt, se află la aceeaşi înălţime cu aceasta. Musulmanii consideră că zeul lor suprem, Allah, este acelaşi cu zeul evreilor, Yahweh. Simbolul islamului este semiluna, care fără îndoială este şi simbolul lui Allah, ceea ce ne duce cu gândul la aceeaşi zeitate lunară, Marduk. Apocalipsa lui Ioan ne descrie faptul că Enki şi Marduk erau veneraţi împreună: „Şi s-au închinat balaurului, fiindcă i-a dat fiarei stăpânirea; şi s-au închinat fiarei, zicând: Cine este asemenea fiarei şi cine poate să se lupte cu ea?” (13:4)

Fiind conduşi de o zeitate lunară, preoţii lui Ezdra au adoptat calendarul lunar babilonian, lucru care se observă şi astăzi: lunile anului evreiesc au aceleaşi denumiri ca ale babilonienilor antici. Esenienii (care alături de toţi profeţii Vechiului Testament şi de Iisus şi Ioan Botezătorul din Noul Testament au acuzat evreii că au ales alt Dumnezeu, preferând să se izoleze de restul populaţiei), foloseau calendarul solar. Trecerea de la un zeu la altul reiese şi din modificarea simbolului israeliţilor. De la steaua lui David, cu cinci colţuri, s-a trecut la cea a lui Solomon, cu şase. Steaua cu cinci colţuri reprezintă a cincea planetă din exterior către soare, adică Jupiter. Steaua cu şase colţuri este a şasea planetă, adică Marte. Jupiter este echivalentul sumerianului Enlil iar Marte al lui Martu, numit Marduk de către babilonieni. Să nu uităm că până şi numele statului Israel, deşi indică conexiunile cu zeii altor popoare (Is = Isis în Egipt sau Iştar în Babilon, Ra = zeul suprem în Egipt, El = zeul suprem în Canaan), se traduce prin „cel ce se luptă cu El / Dumnezeu”, o aluzie la lupta dintre Marduk şi Enlil, pe care l-a înlocuit. Numele lui Yahweh se scrie de obicei YHWH. Cele patru litere ale numelui indică faptul că această zeitate este cel de-al patrulea conducător al Pământului, după An, Enki şi Enlil.

Bel, Marduk, Martu, Utu, Şamaş, Şamsiel, Apollo, Horus, Khonsu, Baal, Belial, Baldr, Okuninushi, Illuyanka, Ahura Mazda, Allah sau Yahweh sunt doar câteva nume ale ultimului conducător al planetei noastre, Dumnezeu pentru unii şi Satan pentru alţii.

Poate fi considerat într-adevăr o entitate malefică, aşa cum susţine Noul Testament? Sau aceasta este doar o denigrare a adepţilor taberei opuse?

În multe culturi era considerat zeu al războiului. Pentru babilonieni, ca Nergal, era şi zeul bolilor, al soarelui distrugător de la amiază şi al lumii de dedesubt. Sub numele Marduk sau Yahweh îşi pedepsea poporul foarte des, indiferent că era vorba de cel babilonian sau de cel evreu. Gnosticii îl credeau pe Yahweh o entitate malefică ignorantă şi necunoscătoare. Cercetătorul Edward Meyer, citat de Sigmund Freud în Moise şi religia monoteistă, scria despre Yahweh că este un demon înfricoşător, sângeros, care bântuie noaptea şi se sfieşte de lumina zilei. De fapt, demon este considerat şi de creştinism şi iudaism, atât sub numele Nergal, cât şi sub cel de Satan. În Vechiul Testament, Yahweh este un zeu invidios, răutăcios, răzbunător, nemilos şi chiar frustrat de multe ori. De fapt, aşa îl descriu şi supuşii săi în Biblie: „Yahweh este un Dumnezeu zelos, Yahweh se răzbună, El cunoaşte mânia. Yahweh se răzbună pe potrivnicii Săi şi împotriva duşmanilor Săi stă neînduplecat.” (Cartea lui Naum 1:2) Yahweh îşi incită adepţii la violenţă, crime, jafuri şi violuri de nenumărate ori şi încearcă să-i controleze prin frică, ameninţându-i şi blestemându-i ori de câte ori are ocazia. Să vedem câteva exemple:

– „De se va ridica în mijlocul tău prooroc sau văzător de vise şi va face înaintea ta semn şi minune, şi se va împlini semnul sau minunea aceea, de care ţi-a grăit el, şi-ţi va zice atunci: să mergem după alţi dumnezei, pe care tu nu-i ştii şi să le slujim acelora (…) pe proorocul acela sau pe văzătorul acela de vise să-l daţi morţii, pentru că v-a sfătuit să vă abateţi de la Domnul Dumnezeul vostru.” (Deuteronomul 13:1-5)

– „De te va îndemna în taină fratele tău, fiul tatălui tău, sau fiul mamei tale, sau fiul tău, sau fiica ta, sau femeia de la sânul tău, sau prietenul tău care este pentru tine ca sufletul tău, zicând: haidem să slujim altor dumnezei, pe care tu şi părinţii tăi nu i-aţi ştiut, (…) să nu te învoieşti cu ei, nici să-i asculţi; să nu-i cruţe ochii tăi, să nu-ţi fie milă de ei, nici să-i ascunzi; ci ucide-i; mâna ta să fie înaintea tuturor asupra lor, ca să-i ucidă, şi apoi să urmeze mâinile a tot poporul. Să-i ucizi cu pietre până la moarte, că au încercat să te abată de la Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei.” (Deuteronomul 13:6-10)

– „De vei auzi de vreuna din cetăţile tale, pe care Domnul Dumnezeul tău ţi le dă ca să locuieşti, că s-au ivit în ea oameni necredincioşi dintre ai tăi şi au smintit pe locuitorii cetăţii lor, zicând: haidem să slujim altor dumnezei, pe care voi nu i-aţi ştiut, caută, cercetează şi întreabă bine, şi de va fi adevărat că s-a întâmplat urâciunea aceasta în mijlocul tău, să loveşti pe locuitorii acelei cetăţi cu ascuţişul sabiei, s-o dai, blestemului pe ea şi tot ce este în ea şi dobitoacele ei să le treci prin ascuţişul sabiei. Iar prăzile ei să le aduni toate în mijlocul pieţii ei şi să arzi cu foc cetatea şi toată prada ei, ca ardere de tot Domnului Dumnezeului tău; să fie ea pe vecie dărâmată şi niciodată să nu se mai zidească.” (Deuteronomul 13:12-16)

– „Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie dat morţii, că a grăit de rău pe tatăl său şi pe mama sa şi sângele său este asupra sa.” (Leviticul 20:9)

– „Cel ce va bate pe tată sau pe mamă să fie omorât.” (Exodul 21:15)

– „Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, acela să fie omorât.” (Exodul 21:17)

– „De se va desfrâna cineva cu femeie măritată, adică de se va desfrâna cu femeia aproapelui său, să se omoare desfrânatul şi desfrânata.” (Leviticul 20:10)

– „Cel ce se va culca cu femeia tatălui său, acela goliciunea tatălui său a descoperit; să se omoare amândoi, căci vinovaţi sunt.” (Leviticul 20:11)

– „De se va culca cineva cu nora sa, amândoi să se omoare, că au făcut urâciune şi sângele lor este asupra lor.” (Leviticul 20:12)

– „De se va culca cineva cu bărbat ca şi cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire şi să se omoare, că sângele lor asupra lor este.” (Leviticul 20:13)

– „Dacă îşi va lua cineva femeie şi se va desfrâna cu mama ei, nelegiuire face; pe foc să se ardă şi el şi ea, ca să nu fie nelegiuiri între voi.” (Leviticul 20:14)

– „Cel ce se va amesteca cu dobitoc să se omoare şi să ucideţi dobitocul.” (Leviticul 20:15)

– „Dacă femeia se va duce la vreun dobitoc, ca să se unească cu el, să ucizi femeia şi dobitocul să se omoare, că sângele lor este asupra lor.” (Leviticul 20:16)

– „Dacă un bou va împunge de moarte bărbat sau femeie, boul să fie ucis cu pietre şi carnea lui să nu se mănânce, iar stăpânul boului să fie nevinovat. Iar dacă boul a fost împungător cu o zi sau cu două sau cu trei înainte, şi stăpânul lui, fiind vestit despre aceasta, nu l-a închis şi boul a ucis bărbat sau femeie, boul să fie ucis cu pietre şi stăpânul lui să fie dat morţii.” (Exodul 21:28-29)

– „De va lua cineva pe sora sa, după tată sau după mamă, şi-i va vedea goliciunea şi ea va vedea goliciunea lui: aceasta este ruşine şi să fie stârpiţi înaintea ochilor fiilor poporului lor. El a descoperit goliciunea surorii sale; să-şi poarte păcatul lor.” (Leviticul 20:17)

– „Bărbatul care se va culca cu femeie în timpul curgerii ei şi-i va descoperi goliciunea, acela a descoperit curgerea sângelui ei şi ea şi-a descoperit curgerea sângelui său: amândoi să fie stârpiţi din poporul lor.” (Leviticul 20:18)

– „Bărbatul sau femeia, de vor chema morţi sau de vor vrăji, să moară neapărat: cu pietre să fie ucişi, că sângele lor este asupra lor.” (Leviticul 20:27)

– „De se va afla la tine, în vreuna din cetăţile tale, pe care ţi le va da Domnul Dumnezeul tău, bărbat sau femeie, care să fi făcut rău înaintea ochilor Domnului Dumnezeului tău, călcând legământul Lui, (…) Să scoţi pe bărbatul acela sau pe femeia aceea care au făcut răul acesta la porţile tale şi să-i ucizi cu pietre.” (Deuteronomul 17:2-5)

– „Iar cine se va purta aşa de îndărătnic, încât să nu asculte pe preotul care stă acolo la slujbă înaintea Domnului Dumnezeului tău, sau pe judecătorul care va fi în zilele acelea, unul ca acela să moară.” (Deuteronomul 17:12)

– „De va lovi cineva pe un om şi acela va muri, să fie dat morţii.” (Exodul 21:12)

– „Dacă însă va ucide cineva pe aproapele său cu bună ştiinţă şi cu vicleşug şi va fugi la altarul Meu, şi de la altarul Meu să-l iei şi să-l omori.” (Exodul 21:14)

– „Cel ce va fura un om din fiii lui Israel şi, făcându-l rob, îl va vinde, sau se va găsi în mâinile lui, acela să fie omorât.” (Exodul 21:16)

– „Şi i-a zis Domnul: «Treci prin mijlocul cetăţii, prin Ierusalim, şi însemnează cu semnul crucii pe frunte, pe oamenii care gem şi care plâng din cauza multor ticăloşii care se săvârşesc în mijlocul lui». Iar celorlalţi le-a zis în auzul meu: «Mergeţi după el prin cetate şi loviţi! Să nu aveţi nici o milă şi ochiul vostru să fie necruţător! Ucideţi şi nimiciţi pe bătrâni, tineri, fecioare, copii, femei, dar să nu vă atingeţi de nici un om, care are pe frunte semnul +!»” (Iezechiel 9:4-6)

– „Mergeţi şi loviţi pe locuitorii din Iabeşul Galaadului cu sabia, şi femeile, şi copiii. Şi iată ce să mai faceţi: pe orice bărbat şi orice femeie care a cunoscut bărbat, să-i daţi pieirii, iar fetele lăsaţi-le cu viaţă.” (Judecători 21:10-11)

– „O, voi cei ce credeți, luptați-vă împotriva necredincioșilor celor învecinați și ei să afle în voi cruzime, și să știți că Allah este cu cei ce se tem de El.” (Coranul 9:124)

– „Și dacă întâlniți necredincioși, jos cu gâturile, până ce i-ați măcelărit, și legați tare cătușele lor!” (Coranul 47:4)

Prin cele de mai sus se observă instigarea la crimă a lui Yahweh / Allah. Chiar dacă păcătoşii merită să fie pedepsiţi pentru anumite infracţiuni (cum ar fi incestul, zoofilia, violul, etc.), pedeapsa cu moartea nu pare în concordanţă cu cea de-a şasea poruncă dată lui Moise, adică „Să nu ucizi!” Aceste crime în numele lui Yahweh au ca scop controlul populaţiei prin frică, aşa cum se vede şi din exemplele de mai jos. Dacă în ziua de azi acest lucru se numeşte terorism, adepţii lui Yahweh / Allah consideră că această frică este absolut normală:

– „Domnului Dumnezeului vostru să-I urmaţi şi de El să vă temeţi; să păziţi poruncile Lui şi glasul Lui să-l ascultaţi; Lui să-I slujiţi şi de El să vă lipiţi.” (Deuteronomul 13:4)

– „Tot Israelul va auzi aceasta şi se va teme.” (Deuteronomul 13:11)

– „Pierde deci răul din Israel şi va auzi tot poporul şi se va teme şi nu se va mai purta în viitor cu îndărătnicie.” (Deuteronomul 17:13)

– „În ziua aceea va fi de la Domnul mare spaimă printre ei şi fiecare va apuca de mână pe aproapele său şi îşi vor ridica mâna unii împotriva altora.” (Zaharia 14:13)

– „Allah îi iubește pe cei ce se tem de El.” (Coranul 3:70, 9:4, 9:7)

– „Noi vom arunca în inimile necredincioșilor spaimă.” (Coranul 3:144)

– „Nu vă temeți de oameni, ci temeți-vă de Mine.” (Coranul 5:48)

– „Temeți-vă de Dumnezeul în care credeți.” (Coranul 5:90)

– „Adu-ți aminte de Domnul tău în sufletul tău, cu umilință și frică, fără de strigăt, de dimineață și de seară, și nu fi nebăgător de seamă.” (Coranul 7:204)

– „Când descoperi Domnul tău îngerilor: «Eu sunt cu voi, întăriți deci pe cei ce cred, arunca-voi frică în inimile necredincioșilor; deci tăiați-le gâturile și tăiați-le vârfurile degetelor.»” (Coranul 8:12)

– „Să știți că Allah este cu cei care se tem de El.” (Coranul 9:124)

– „Și zice Allah: «Nu primiți doi Dumnezei, El este un unic Dumnezeu; deci temeți-vă numai de mine!» (Coranul 16:53)

– „Voiți să vă temeți de altul, decât de Allah?” (Coranul 16:54)

– „Cu aceasta îi înfricoșează Allah pe robii Săi: «O, robii Mei, temeți-vă de Mine!»” (Coranul 39:18)

– „Cel mai cinstit dintre voi înaintea lui Allah este acela, dintre voi, care se teme mai mult de Allah.” (Coranul 49:13)

Răzbunătorul dumnezeu nu este mulţumit doar cu crime în numele său, ci are nevoie şi de jafuri, violuri şi sclavie:

– „Iată că vine ziua Domnului, când se vor împărţi prăzile tale în mijlocul tău. Şi voi aduna toate neamurile pentru război împotriva Ierusalimului, şi cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite şi femeile necinstite. Atunci jumătate din cetate va fi dusă în robie, iar restul poporului Meu nu va fi stârpit din cetate.” (Zaharia 14:1-2)

– „Aşa zice Domnul: Iată Eu voi ridica asupra ta rău chiar din casa ta şi voi lua pe femeile tale înaintea ochilor tăi şi le voi da aproapelui tău şi se va culca acela cu femeile tale în văzul soarelui acestuia.” (Cartea a doua a Regilor 12:11)

– „Apoi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: «Răzbună pe fiii lui Israel împotriva Madianiţilor, şi apoi te vei adăuga la poporul tău».” (Numerii 31:1-2) „Şi au lovit ei pe Madian, cum poruncise Domnul lui Moise, şi au ucis pe toţi cei de parte bărbătească.” (31:7) „Iar pe femeile Madianiţilor şi pe copiii lor le-au luat fiii lui Israel în robie; şi toate vitele lor, toate turmele lor şi toate avuţiile lor le-au luat pradă. Toate cetăţile lor din ţinuturile lor cu toate satele lor le-au ars cu foc. Toată prada şi tot ce-au apucat de la om până la dobitoc au luat cu ei. Robii, prada şi cele apucate le-au dus la Moise, la preotul Eleazar şi la obştea fiilor lui Israel, în tabăra din şesul Moabului, care este lângă Iordan, în faţa Ierihonului.” (31:9-12)

– Violul este permis evreilor, după porunca lui Yahweh transmisă prin gura lui Moise: „De se va întâlni cineva cu o fată nelogodită şi o va prinde şi se va culca cu ea şi vor fi prinşi, atunci cel ce s-a culcat cu ea să dea tatălui fetei cincizeci de sicli de argint, iar ea să-i fie nevastă, pentru că a necinstit-o; toată viaţa lui să nu se poată despărţi de ea.” (Deuteronomul 22:28-29). În afară de aceasta, răpirea femeilor, urmată de viol, nu era doar încurajată, ci chiar o poruncă de la Yahweh: „Mergeţi şi pândiţi din vii şi băgaţi de seamă când vor ieşi fetele din Şilo să joace la horă; atunci să ieşiţi din vii şi să vă luaţi femei din fetele din Şilo şi mergeţi în pământul lui Veniamin. (…) Şi fiii lui Veniamin aşa au şi făcut şi şi-au luat femei după numărul lor din cele ce erau la horă şi pe care ei le-au răpit şi s-au dus înapoi în moştenirea lor şi au zidit cetăţi şi au început să trăiască în ele.” (Judecători 21:20-23).

– Cel mai mare profet al lui Yahweh, acelaşi Moise, socotea femeile drept pradă de război. Doar pe cele virgine, celălalte (alături de copii) trebuind să moară: „Atunci s-a mâniat Moise pe căpeteniile oştirii, pe căpeteniile miilor şi pe sutaşii care se întorseseră de la război, şi le-a zis Moise: «Pentru ce aţi lăsat vii toate femeile? Căci ele, după sfatul lui Valaam, au făcut pe fiii lui Israel să se abată de la cuvântul Domnului, pentru Peor, pentru care a venit pedeapsă asupra obştii Domnului. Ucideţi dar toţi copiii de parte bărbătească şi toate femeile ce-au cunoscut bărbat, ucideţi-le. Iar pe fetele care n-au cunoscut bărbat, lăsaţi-le pe toate vii pentru voi.»” (Numerii 31:14-18).

Cum pentru unii moartea ar fi o pedeapsă mult prea uşoară, Yahweh se mulţumeşte şi cu mutilări. Mai ales dacă femeile sunt cele mutilate: „De se vor bate între dânşii nişte bărbaţi, şi femeia unuia din ei se va duce ca să scoată pe bărbatul său din mâna celui ce-l bate şi, întinzându-şi ea mâna, va apuca pe acesta de părţile lui ruşinoase, să i se taie mâna ei şi să nu o cruţe ochiul tău.” (Deuteronomul 25:11-12).

O altă lege dată de Yahweh poporului său este pe cât de simplă, pe atât de inumană: dacă evreii atacă o cetate şi locuitorii ei se predau, aceştia vor scăpa doar cu plata unui bir (sau taxă de protecţie, cum se numeşte astăzi). Dacă totuşi acei oameni refuză să plătească şi aleg să-şi apere casele şi familiile, evreul trebuie să asculte porunca lui Yahweh: „Să loveşti cu ascuţişul sabiei pe toţi cei de parte bărbătească din ea. Numai femeile şi copiii, vitele şi tot ce este în cetate, toată prada ei să o iei pentru tine şi să te foloseşti de prada vrăjmaşilor tăi, pe care ţi i-a dat Domnul Dumnezeul tău în mână. Aşa să faci cu toate cetăţile care sunt foarte departe de tine şi care nu sunt din cetăţile popoarelor acestora. Iar în cetăţile popoarelor acestora pe care Domnul Dumnezeul tău ţi le dă în stăpânire, să nu laşi în viaţă nici un suflet; ci să-i dai blestemului.” (Deuteronomul 20:13-17)

Cruzimea faţă de copii e prezentă şi în sufletele adepţilor lui Yahweh, nu doar în al lui. Dacă putem presupune că are vreunul dintre ei suflet. Dată fiind lupta pentru supremaţie dintre Yahweh / Marduk şi sora sa, Iştar, adepţii celor doi nu stăteau nici ei degeaba. Iată calea spre fericire în opinia unuia dintre susţinătorii lui Marduk: „Fiica Babilonului, ticăloasa (Iştar – n.a.)! Fericit este cel ce-ţi va răsplăti ţie fapta ta pe care ai făcut-o nouă. Fericit este cel ce va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră.” (Psalmul 136:8-9). Nu ne trebuie prea multe cunoştinţe de psihologie pentru a ne da seama că ura lui Yahweh faţă de femei se datorează urii faţă de sora sa, Iştar. Deoarece pe „ticăloasă” nu avea cum să o pedepsească, zeul evreilor se răzbuna pe femeile oamenilor. Cum un zeu misogin nu putea să aibă decât adepţi misogini, aşa se explică de ce femeile în ţările arabe (şi în alte locuri de pe Glob) au o poziţie net inferioară faţă de cea a masculilor.

După cum ne dă de înţeles Biblia, adepţii lui Yahweh obişnuiau în mod frecvent să ucidă copii, aşa cum susţine şi Cartea înţelepciunii lui Solomon: „Ei făceau slujbe în care ucideau chiar pe copiii lor, sau săvârşeau taine ascunse sau beţii nebuneşti după barbare obiceiuri” (14:23). Arabii păgâni adesea își îngropau de vii copilele nou născute, având aprobarea lui Allah, așa cum susține Mohammed în Coran: „însă dacă ar fi voit Allah, n-ar fi făcut ei aceasta.” (6:138). Cel mai bun exemplu este profetul Elisei care, după ce a primit în mod miraculos puterile magice ale lui Ilie, s-a gândit să se plimbe până în oraşul Betel. La intrarea în oraş, nişte copii au îndrăznit să râdă de chelia profetului. Cum au plătit pentru acest grav afront, e mai bine să citim în Vechiul Testament: „Şi cum mergea pe drum, au ieşit din cetate nişte copii şi s-au apucat să râdă de al zicând: «Hai, pleşuvule, hai!» Iar el, întorcându-se şi văzându-i, i-a blestemat cu numele Domnului. Atunci, ieşind din pădure doi urşi, au sfâşiat din ei patruzeci şi doi de copii.” (Cartea a Patra a Regilor 2:23-24). Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, naratorul biblic continuă într-o notă mai mult decât indiferentă: „De aici Elisei s-a dus la muntele Carmelului, iar de acolo s-a întors în Samaria.” Nimic despre faptul că 42 de copii au fost ucişi cu bestialitate ori de puterile kabbalistice ale lui Elisei, ori chiar de dumnezeul său. Dar poate că uciderea copiilor era un lucru absolut normal în rândul poporului evreu (pe lângă incest, viol, jaf şi alte crime) iar noi nu înţelegem această datină transmisă cu sfinţenie până nu demult. Să ne amintim că şi Irod, regele iudeilor, a comandat uciderea tuturor pruncilor până în doi ani, după cum susţine Noul Testament. De unde această oribilă „tradiţie”? Cel mai probabil, totul a început de la Yahweh, care i-a cerut lui Avraam să-şi sacrifice fiul: „Şi Yahweh i-a zis: «Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, şi du-te în pământul Moria şi adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-l voi arăta Eu!»” (Geneza 22:2). Iar în timpul lui Moise, zeul şi-a trimis îngerul să omoare copiii egiptenilor. Ce deosebire enormă între Yahweh, ucigaşul de copii, şi Iisus, care spunea: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.” (Marcu 10:14) sau „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor.” (Matei 19:14).

Yahweh este foarte mofturos când vine vorba despre jertfele pe care le pofteşte: „Să nu aduci jertfă Domnului Dumnezeului tău bou sau oaie cu meteahnă, sau cu beteşug, căci aceasta este urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.” (Deuteronomul 17:1). Probabil un bou şchiop i-ar fi stat în prea-sfântul gâtlej… Îi plăcea enorm lui Yahweh să se îndoape, după cum ne anunţă tot Biblia. Pe când i s-a arătat lui Avraam într-o după-amiază, împreună cu alţi doi oameni, acesta i-a poftit pe toţi trei la masă. Cât au mâncat prea-sfinţiile lor? Ne spune tot Biblia: „După aceea a alergat Avraam în cort la Sarra şi i-a zis: “Frământă degrabă trei măsuri de făină bună şi fă azime!” Apoi Avraam a dat fuga la cireadă, a luat un viţel tânăr şi gras şi l-a dat slugii, care l-a gătit degrabă. Şi a luat Avraam unt, lapte şi viţelul cel gătit şi le-a pus înaintea Lor şi pe când Ei mâncau a stat şi el alături de Ei sub copac.” (Geneza 18:6-8). În Geneza 15:17, Yahweh îi cere lui Avraam să-i gătească o junică de 3 ani, o capră de 3 ani, un berbec de 3 ani, o turturică și un pui de porumbel. Nu vreau să-mi imaginez cum arăta WC-ul ceresc după o asemenea masă copioasă, care ar fi scos din foame câteva sate de copii din Africa… Oricum, putem ghici că viţelul gătit de sluga lui Avraam nu avea nicio meteahnă, altfel i l-ar fi pus Yahweh în cap.

Ce-şi mai doreşte Yahweh ca jertfe, în loc de oameni sau animale sănătoase? Bucăţi de aur cu forme de… bube şi şoareci! Cel puţin asta susţine Vechiul Testament: „Apoi au mai zis: «Ce fel de jertfă pentru păcat trebuie să-I aducem?» Iar aceia au zis: «După numărul căpeteniilor Filistenilor, cinci buboaie de aur şi cinci şoareci de aur, căci pedeapsa este una şi asupra voastră şi asupra căpeteniilor voastre. Aşadar, faceţi nişte chipuri cioplite de buboaie de ale voastre şi nişte chipuri de şoareci de ai voştri care pustiesc pământul şi daţi slavă Dumnezeului lui Israel; poate că Îşi va ridica mâna de deasupra voastră, de deasupra dumnezeilor voştri şi de deasupra pământului vostru.»” (Cartea întâia a Regilor 6:4-5).

Revenind la crimă, se pare că aceasta este pe placul lui Yahweh, chiar şi atunci când nu este înfăptuită în numele său. Cel mai bun exemplu este povestea de la începutul Bibliei, când Cain îşi omoară fratele, pe Abel. Deşi  fratricidul ar fi trebuit pedepsit, Yahweh îl lasă pe Cain să scape. Ba, mai mult, i-a avertizat pe ceilalţi că vor fi aspru pedepsiţi dacă vor îndrăzni să se atingă de criminal: „Şi i-a zis Domnul Yahweh: «Nu aşa, ci tot cel ce va ucide pe Cain înşeptit se va pedepsi». Şi a pus Domnul Yahweh semn lui Cain, ca tot cel care îl va întâlni să nu-l omoare.” (Geneza 4:15). Nu ştim cine ar fi putut să se atingă de Cain, din moment ce Adam şi Eva s-au pus pe făcut alţi copii abia după ce s-au născut stră-stră-stră-strănepoţii lui Cain. Probabil doar Yahweh ar putea să ne ajute să dezlegăm acest mister, dacă va da vreodată dovadă de bunăvoinţă. Cum aşchia nu sare departe de trunchi, stră-stră-stră-nepotul lui Cain, Lameh, şi-a întrecut strămoşul, ucigând doi oameni care, pesemne, l-au ciomăgit: „Şi a zis Lameh către femeile sale: «Ada şi Sela, ascultaţi glasul meu! Femeile lui Lameh, luaţi aminte la cuvintele mele: Am ucis un om pentru rana mea şi un tânăr pentru vânătaia mea. Dacă pentru Cain va fi răzbunarea de şapte ori, apoi pentru Lameh de şaptezeci de ori câte şapte!»” (Geneza 4:23-24). După ce s-a lăudat în faţa femeilor sale cu fapta sa, Lameh a fost iertat probabil şi de Yahweh, deoarece Biblia nu menţionează că ar fi fost deranjat de această dublă crimă.

Un alt preferat al lui Yahweh, Samson, se îndeletnicea nu doar cu uciderea oamenilor, ci şi cu a animalelor. Probabil din plictiseală, deoarece între drumurile la bordel şi bătăile cu filistenii nu avea prea multe de făcut. După ce capitolul 14 din Cartea Judecătorilor ne spune că un leu tânăr a avut ghinionul să iasă în calea lui Samson, „s-a coborât peste el Duhul Domnului şi el a sfâşiat leul ca pe un ied”, din capitolul 15 aflăm că voinicul a omorât 30 de oameni şi le-a luat hainele, doar pentru că a pierdut un pariu. Mai târziu, de supărare că l-a părăsit nevasta pentru un filistean, „Samson s-a dus şi a prins trei sute de vulpi, a luat făclii, a legat câte două vulpi de coadă şi intre ele câte o făclie; după aceea a aprins făcliile şi a dat drumul vulpilor prin grânele Filistenilor şi a aprins şi clăile şi grâul nesecerat, viile şi livezile de măslini.” (Cartea Judecătorilor 15:4-5). După ce filistenii i-au ucis fosta soţie şi pe noul soţ al acesteia, Samson a luat o pauză din ucis „şi le-a sfărâmat fluierele picioarelor şi şoldurile şi apoi s-a dus şi a şezut în peştera de la stânca Etam.” În peşteră, Samson probabil a meditat îndelung la condiţia umană, căutând soluţii pentru a propovădui cât mai bine învăţăturile lui Yahweh, până s-a plictisit. Deoarece trecuseră multe zile fără nicio crimă, s-a lăsat dus în tabăra filistenilor, unde „găsind o falcă sănătoasă de asin, şi-a întins mâna, a luat-o şi a ucis cu ea o mie de oameni.” (Cartea Judecătorilor 15:15). A fost judecătorul israeliţilor timp de 20 de ani, timp în care nu ştim să fi omorât pe cineva. Dar s-a plictisit din nou şi s-a hotărât să se apuce de făcut sex. După ce a iubit o desfrânată din Gaza şi pe alta din valea Sorec, pe nume Dalila, a fost capturat de filisteni şi deposedat de forţa sa ieşită din comun. Plictisindu-se şi de statutul de sclav, la o petrecere i-a cerut ajutorul lui Yahweh. Zeul i-a înapoiat puterea iar Samson a distrus locuinţa în care avea loc petrecerea, recuperând toţi cei 20 de ani în care nu a comis nicio crimă. S-a sinucis luând cu el câteva mii de suflete, deoarece, conform Bibliei, „casa însă era plină de bărbaţi şi de femei, căci erau acolo toţi fruntaşii Filistenilor, iar pe acoperiş se aflau ca la trei mii de oameni, bărbaţi şi femei.” Nu ştim cum de au reuşit în acele vremuri filistenii performanţa de a construi asemenea clădiri cât Titanicul, însă cert e că lui Yahweh i-a plăcut foarte mult prestaţia eroului său.

Un alt ales al lui Yahweh este Moise care, după ce le-a adus oamenilor săi cele zece porunci, printre care şi cea care interzicea crimele, i-a împărţit în două tabere şi le-a cerut să se măcelărească între ei: „Iar Moise le-a zis: «Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Să-şi încingă fiecare din voi sabia sa la şold şi străbătând tabăra de la o intrare până la cealaltă, înainte şi înapoi, să ucidă fiecare pe fratele său, pe prietenul său şi pe aproapele său». Şi au făcut fiii lui Levi după cuvântul lui Moise. În ziua aceea au căzut din popor ca la trei mii de oameni.” (Exodul 32: 27-28). Dacă nici măcar profetul lui Yahweh nu îi ascultă poruncile, atunci cine?

Câteodată, Yahweh îşi pătează mâinile „sfinte”, când vine vorba de ucidere: „Şi a lovit Domnul pe locuitorii din Betşemeş, pentru că ei s-au uitat la chivotul Domnului, şi a ucis din popor cincizeci de mii şaptezeci de oameni. Atunci a plâns poporul, pentru că lovise Domnul poporul cu pedeapsă mare.” (Cartea întâia a Regilor 6:19). 50.070 de oameni ucişi doar pentru că s-au uitat la o ladă?!? Orice pedeapsă ar fi prea blândă pentru asemenea sacrilegiu… Altă dată, „cei doi fii ai lui Aaron, Nadab şi Abiud, luându-şi fiecare cădelniţa sa, au pus în ea foc, au turnat deasupra tămâie şi au adus înaintea Domnului foc străin, ce nu le poruncise Domnul. Atunci a ieşit foc de la Domnul şi i-a mistuit şi au murit amândoi înaintea Domnului.” (Leviticul 10:1-2). Din Cartea întâia a Cronicilor aflăm că „Ir, întâiul născut al lui Iuda, a fost rău în ochii Domnului şi l-a omorât.” (2:3). Acelaşi lucru se afirmă şi în Geneza 38:7. Nu ştim care a fost păcatul lui Ir dar, dacă Yahweh a hotărât că trebuie să moară, înseamnă că merita acest lucru. În continuare, Geneza susţine că Onan a luat-o de nevastă pe văduva fratelui său, Ir. Însă el nu dorea copii cu ea astfel încât, atunci când făceau sex, îşi „vărsa sămânţa jos” (coitus interruptus). Cum era de aşteptat, „ceea ce făcea el era rău înaintea lui Yahweh şi l-a omorât şi pe acesta” (Geneza 38:10). Rămasă văduvă pentru a doua oară, Tamara (căci acesta era numele „norocoasei”) aştepta să crească cel de-al treilea frate, Şela. Până la un moment dat când s-a hotărât să se îmbrace ca o prostituată şi să îl agaţe pe socrul său, Iuda. După ce au consumat fapta, ea a rămas însărcinată iar Iuda nu i-a mai dat-o de nevastă fiului său cel mic, Şela, care s-a văzut nevoit să practice „vărsarea seminţei pe jos”, la fel ca fratele său, Onan (chiar dacă Biblia nu menţionează acest aspect, îl putem intui). Iar Yahweh a fost mulţumit.

Yahweh / Marduk avea o slăbiciune pentru organul sexual masculin, altfel nu se explică de ce adepţii săi jurau întotdeauna cu mâna pe acesta, după ce şi-l ciopârţeau prin barbaria numită circumcizie sau, din punctul lor de vedere, „dovada legământului dintre evrei şi Yahweh”. Iată câteva exemple de jurământ: „Atunci a zis Avraam către sluga cea mai bătrână din casa sa, care cârmuia toate câte avea: «Pune mâna ta sub coapsa mea şi jură-mi pe Domnul Dumnezeul cerului şi pe Dumnezeul pământului că fiului meu Isaac nu-i vei lua femeie din fetele Canaaneilor, în mijlocul cărora locuiesc eu.»” (Geneza 24:2-3). „Şi punându-şi sluga mâna sub coapsa lui Avraam, stăpânul său, i s-a jurat pentru toate acestea.” (Geneza 24:9). „Apoi venindu-i lui vremea să moară, Israel a chemat pe fiul său Iosif, şi i-a zis: «De am aflat har în ochii tăi, pune-ţi mâna pe coapsa mea şi jură că vei face milă şi dreptate cu mine, să nu mă îngropi în Egipt!»” (Geneza 47:29). Dacă vă întrebaţi ce făceau supuşii lui Yahweh cu prepuţurile după circumcizie, ei bine, le colectau! „Iar Saul a zis: «Aşa să-i spuneţi lui David: Regele nu voieşte zestre decât numai o sută de prepuţuri filistene, ca răzbunare împotriva vrăjmaşilor regelui.»” (Prima carte a Regilor 18:25), „şi aduse David prepuţurile lor şi le înfăţişă regelui număr deplin, ca să se poată face ginerele regelui.” (Prima carte a Regilor 18:27).

Dacă s-a gândit cineva că un zeu nu poate fi scârbos, mai mult ca sigur nu l-a cunoscut pe Yahweh. În dorinţa sadică de a-şi pedepsi adepţii, zeul este dispus să-i împroaşte până şi cu fecale: „Iată că Eu voi sfărâma braţul vostru şi vă voi arunca în faţă spurcăciuni, spurcăciunile praznicelor voastre – şi veţi fi înlăturaţi o dată cu ele.” (Maleahi 2:3). Pentru cine nu a înţeles prea bine cu ce se vor trezi oamenii pe feţe, am să încerc să explic. Praznicul este de obicei o masă mare, un ospăţ. „Spurcăciunile praznicelor” sunt excrementele rezultate în urma îndopării participanţilor la acel ospăţ. În alte variante ale Bibliei, în loc se spurcăciuni este scris balegă. Având probabil un fetiş pentru fecale, Yahweh i-a cerut profetului Iezechiel să îi hrănească pe evrei cu aşa ceva: „«Pâinile le vei găti ca turtele de orz şi le vei coace înaintea ochilor lor cu necurăţenie de om». Apoi Yahweh a mai zis: «Aşa îşi vor mânca fiii lui Israel pâinea lor, necurată, printre popoarele la care îi voi izgoni».” (Iezechiel 4:12-13). Pentru că profetul e totuşi alesul Domnului, nu putea să aibă parte de acelaşi tratament precum restul evreilor. Yahweh a dat dovadă de mărinimie când i-a înlocuit lui Iezechiel baliga de om cu… cea de bou: „Iată, Eu îţi dau, în loc de necurăţenie de om, baligă de bou şi pe ea vei găti pâinea ta.” (Iezechiel 4:12-13).

Gelozia lui Yahweh pe celelalte divinităţi nu are limite. Pentru aceasta, el e dispus chiar să dărâme statuile altora: „Apoi au ridicat Filistenii chivotul Domnului şi l-au vârât în capiştea lui Dagon şi l-au pus lângă Dagon. Iar a doua zi s-au sculat Aşdodenii dis-de-dimineaţă şi iată Dagon zăcea cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului. Şi au luat ei pe Dagon şi l-au pus iar la locul lui. Şi s-au sculat ei dis-de-dimineaţă în ziua următoare, şi iată Dagon zăcea cu fata la pământ înaintea chivotului Domnului; dar capul lui Dagon şi amândouă picioarele şi mâinile lui zăceau tăiate pe prag, fiecare deosebi, şi rămăsese numai trunchiul lui.” (Cartea întâia a Regilor 5:2-4). Această gelozie pe alţi zei demonstrează existenţa lor. Prin urmare, Yahweh nu este singurul zeu, ci unul dintre mai mulţi. Acest lucru reiese şi din prima poruncă, dată lui Moise: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!” (Exodul 20:2-3). Prin urmare, se confirmă existenţa altor zei. La fel se poate spune şi despre Psalmul 95: „Că mare este Yahweh şi lăudat foarte, înfricoşător este; mai presus decât toţi dumnezeii.” Nu ar putea fi Yahweh mai presus decât toţi dumnezeii dacă ar fi fost singurul zeu. Aşadar, Biblia susţine acelaşi lucru pe care îl susţineau toate popoarele: existenţa mai multor zei.

Atrocităţile din Biblie, comise sau comandate de Yahweh, sunt foarte multe. S-ar putea scrie romane întregi numai pe această temă. Şi asta fără a lua în calcul faptele lui Yahweh / Marduk din alte surse. Aleşii săi de cele mai multe ori s-au dovedit a fi oameni fără scrupule, capabili de orice. Să amintim doar câţiva, cum ar fi: Lot, cel salvat din Sodoma, care a făcut sex cu fiicele sale, unchiul acestuia, Avraam, care şi-a trimis soţia „la produs” (de două ori!) sau pe regele-păstor David, care a omorât un om doar pentru a-i lua soţia. Toate acestea dovedesc că Yahweh, dumnezeul Vechiului Testament, nu poate fi acelaşi cu Dumnezeul Noului Testament, cel plin de iubire, milă şi iertare, despre care vorbea Iisus. Ba, dimpotrivă, toate faptele lui, consemnate în cărţi precum Biblia, Coranul, Vedele şi altele, ne duc la concluzia că Yahweh este cel numit de creştinism Satan, Diavolul, Răul absolut. Cum altfel poate fi numit un zeu capabil de toate faptele prezentate mai sus, dornic să distrugă Pământul şi tot ce se află pe el? Merită să încheiem cu unul dintre gândurile „bune” ale lui Yahweh, consemnat în Cartea lui Sofonie din Vechiul Testament, ce conţine planul său divin, pregătit pentru noi: „Şi tot pământul va fi mistuit de văpaia mâniei Mele.

About Claudiu-Gilian Chircu

Îmi merge mintea... pe 7 cărări şi în marşarier. Probabil asta înseamnă să fii dus cu pluta pe arătură. View all posts by Claudiu-Gilian Chircu

36 responses to “Misterele Bibliei: Yahweh

  • Alex

    Am urmarit cat am putut inferentele, apreciez efortul dar presupun ca baza de informare este strict internetul, ceea ce este in sine o problema de calitate a surselor. Am mai reintalnit cadrul general al argumentului in articole in engleza, dar al tau este cel mai complet. In fine. In cadrul acestei “schite”, cine este Dumnezeul Noului Testament? Mi-a scapat sau nu ti-e clar nici tie?
    YHWH este un nasol, dar nu am inteles daca el este Satan sau tasu’, Semjaza, e; cine este deci D-zeul ce il paraseste pe Isus? Anu pare retras de mult din serviciul activ…

  • KLAUDYU

    Baza de informare nu este internetul, ci cărţile pe care le colecţionez de câţiva ani. Acurateţea lor nu poate fi de o sută de procente, dar măcar ceva mai mare decât a informaţiilor de pe internet. Azazel, Samjaza, Samael, Enki, Osiris, Kronos sau Lucifer este Diavolul original, primul conducător al planetei noastre. A fost înlocuit de fratele său, Enlil, Zeus, Seth, Mihail, etc. Familiile celor doi s-au luptat pentru supremaţie, într-un final Enki fiind ucis. Anu l-a luat cu el pe Enlil, lăsându-i Pământul lui Marduk (Yahweh, Horus, Baal, Apollo), fiul cel mare al lui Enki. Pentru evrei el a devenit Dumnezeu, iar pentru creştini, gnostici, esenieni şi mulţi alţii a devenit noul Diavol sau Satan.
    E posibil ca Dumnezeul Noului Testament să fie Anu (crucea era simbolul lui An în Sumer). După ce lupta dintre Enki şi Enlil, apoi cea dintre Marduk şi sora sa, Iştar, a dus omenirea la decădere morală, probabil că Anu a încercat să repare puţin lucrurile, trimiţând mesaje pacifiste prin diferiţi oameni (Iisus, Buddha, Zoroastru, etc.).

  • Alex

    Merci. Suna a extraterestri care se bat la ciolan.
    Pe mitologie greaca Uranus=Anu, Kronos=Enki?, ZEUS=Enlil?, Apolo=Baal=YHWH?

    Probleme:
    1. Zeus este fiul lui Kronos, dar Enlil nu este fiul lui Enki, ci sunt frati!
    2. Apolo este fiul lui Zeus si a lui Leto. In echivalent asta l-ar face pe Apolo fiul lui Enlil. Dar YHWH este fiul lui Enki! Deci ApoloYHWH.
    3. In Vechiul Testament (VT) preotii lui Baal si al lui YHWH se bat in minuni. Ai lui YHWH castiga (parca fulgere pe o turma de animale).
    Chiar daca YHWH a asimilat ulterior functiile lui Baal, pasajul din VT arata ca YHWHBaal.

    Hai ca ti-am facut echivalentele praf 🙂 Urmareste-mi logica, eu zic ca e corecta. Cu exceptia 3) nu am introdus informatii suplimentare.

  • Alex

    Acolo unde apare ApoloYHWH am vrut sa spun Apolo “diferit de” YHWH, dar semnele de “diferit” au fost captate ca HTML tags probabil. La fel si YHWHBaal, YHWH “diferit de” Baal.

  • KLAUDYU

    Chiar sunt extratereştri care se bat pentru ciolan. Logica ta e corectă dar îţi lipsesc nişte informaţii. Sumerienii vorbeau despre două tabere de zei care au condus Pământul: cea a lui Enki şi cea a lui Enlil. Cei doi erau fraţi, după cum bine ştii. Iniţial, grecii au adoptat religia sumerienilor, asemeni celorlalte popoare. Şi ei aveau două tabere de zei: cea a titanilor şi cea a olimpienilor. Însă în momentul în care civilizaţia greacă a ajuns la apogeu, grecii considerându-se buricul Pământului iar celelalte popoare o adunătură de barbari, şi-au modificat şi religia, pentru a părea una diferită de celelalte (şi superioară celorlalte, în acelaşi timp). Cel care a dat startul acestei transformări a fost Hesiod cu “Theogonia” sa. Kronos, din fiul cel mare a fost transformat în cel mic. Zeus, din fratele lui Kronos a devenit fiul acestuia. Se pare că au fost influenţaţi de hitiţi pentru care Enki şi Enlil erau tată şi fiu dar şi fraţi în acelaşi timp. Hitiţii considerau că Kumarbi / Enki, fiul lui Anu, şi-a muşcat tatăl de organele genitale, înghiţindu-i sperma şi rămânând însărcinat. El a dat naştere unor zei, dintre care cel mai important este Teshub, zeul furtunii (Enlil), cel care a moştenit tronul lui Anu. Astfel, Kumarbi şi Teshub erau fraţi, având acelaşi tată, dar cum Kumarbi l-a născut pe Teshub, îi era şi tată. Toată povestea cu taţi şi fii are o explicaţie: conducătorul Pământului, oricare ar fi fost, era moştenitorul lui Anu. Adică îi moştenea nu doar tronul, ci şi toate titlurile, inclusiv pe cel de “tată al zeilor”. Când Enki / Kronos / Kumarbi era conducătorul planetei noastre, el era “tatăl zeilor”. Când Enlil / Zeus / Teshub i-a luat locul, el a primit acest titlu. Există chiar nişte tablete sumeriene, păstrate la British Museum, în care Enlil îl numeşte pe Enki (de două ori) “fiul meu”. O exprimare ilogică, ţinând cont că erau fraţi, însă care capătă sens în momentul în care înţelegem că moştenitorul lui Anu primea şi titlurile acestuia, inclusiv pe cel de “tată al zeilor”.
    În încercarea de a se rupe de religia sumerienilor, grecii au creat o nouă generaţie de zei, pe cea a olimpienilor, însă au păstrat elementele cheie. La sumerieni, lumea era împărţită în trei: An avea cerul, Enlil Pământul iar Enki, lumea subterană. Grecii au păstrat triada însă l-au eliminat pe Anu / Ouranos pentru a-i acorda mai mult credit lui Enlil / Zeus. Acestuia i-au dat, pe lângă domeniul pe care îl avea deja, Pământul, şi domeniul lui Anu, cerul. Iar Enki / Hades a primit lumea subterană. Cum pentru a completa triada mai era nevoie de un domeniu şi de o zeitate, grecii au creat o nouă imagine a lui Enki, pe care au numit-o Poseidon, care a primit apele. În noua religie, multiplele atribute ale lui Enki au fost divizate în divinităţi diferite. Ca zeu al fertilităţii, Enki a devenit Dionysos. Iniţial Hermes era zeul fertilităţii, devenit mesager al zeilor după ce a fost înlocuit cu Dionysos. Ca zeu al înţelepciunii, Enki era Athena (prima fiică a lui Zeus). Ca zeu meşteşugar, Enki a devenit Hephaistos (zeul exilat pe Pământ). Ca zeu al apelor, a fost numit Poseidon (nume care înseamnă “domnul Pământului”, la fel ca Enki). Ca şi creator al oamenilor, el era titanul Prometheus (adică unul dintre primii zei). Ca zeu răzvrătit împotriva tatălui său, el era Kronos. Iar ca şi conducător al lumii de dedesubt, a fost numit Hades.
    Enlil / Zeus a devenit noul “tată al zeilor”. Pentru a arăta superioritatea sa asupra fratelui său, grecii l-au numit tatăl unora dintre zeităţile care îl simbolizau pe Enki (Hermes, Dionysos, Athena, Haphaestus). Ca frate al lui Enlil a rămas sub numele Poseidon şi Hades. Marduk şi Iştar, gemenii lui Enki, au devenit Apollo şi Artemis, gemenii lui Zeus. Ninurta, zeul războiului, fiul lui Enlil, şi-a păstrat rolul, devenind Ares, fiul lui Zeus. Acelaşi lucru se observă la multe popoare, în special la scandinavi. Odin (Enlil), cel care a devenit conducătorul suprem şi tatăl zeilor, iniţial era doar conducătorul zeilor Aesir. După ce s-au luptat mult timp cu zeii Vanir, au făcut într-un final pace. Unii dintre Vanir, cum ar fi gemenii Freyr şi Freya (Apollo şi Artemis sau Marduk şi Iştar), au fost adoptaţi de Aesir, devenind copiii lui Odin. La fel s-a întâmplat şi cu Loki (Enki), care a fost adoptat de Aesir. Iniţial era considerat fratele lui Odin, mai târziu “retrogradând” pe poziţia de fiu adoptiv. Exemplele ar putea continua până ar umple o carte mai groasă decât Biblia.
    Deşi nu s-au păstrat miturile sumeriene care să arate asta, Enki este primul conducător al Pământului, lucru pe care îl demonstrează şi numele lui. El este cel care s-a răzvrătit împotriva tatălui său, acesta fiind motivul pentru care Anu l-a numit pe Enlil moştenitor. Când Enlil a preluat conducerea Pământului, Enki a fost mutat în lumea subterană. La greci, Kronos este primul conducător al Pământului, care s-a răzvrătit împotriva tatălui său, zeul cerului. Când Zeus a preluat puterea, Kronos şi ceilalţi titani au fost închişi în Tartar, lumea subterană. La fel cum susţine de fapt şi creştinismul, că Şarpele a fost închis sub Pământ. În Babilon, Ea / Enki şi Marduk s-au luptat cu reptilele uriaşe Apsu şi Tiamat pentru a deveni conducătorii lumii. La greci, Kronos şi Rhea s-au luptat cu reptilele uriaşe Ophion şi Eurynome pentru a putea prelua conducerea Terrei. Secera cu care l-a castrat Kronos pe Ouranos este simbolul lui Enki, semiluna. Titanii şi giganţii erau reprezentaţi de către greci cu picioare în formă de şerpi (din nou simbolul lui Enki). Enlil era la sumerieni zeul furtunii, numele său însemnând “domnul aerului” sau “domnul furtunii”. Zeus era zeul furtunii, lucru demonstrat şi de arma sa principală, fulgerul. Enlil a condus planeta noastră după Enki. Zeus a condus-o după Kronos. Enlil era inamicul oamenilor, pedepsindu-i cu molime dar şi cu Potopul. Zeus era inamicul oamenilor, pedepsindu-i adeseori, mai ales cu Potopul. Enlil şi Zeus erau consideraţi regi. În “Babiloniaca”, preotul babilonian Berossus scria că Kronos i-a prezis lui Sisithrus venirea Potopului. La sumerieni, Enki este cel care a făcut asta. Fiul lui Prometheus a fost supravieţuitorul Potopului. La sumerieni, fiul lui Enki. Istoricul Theopompus scria că Saturn / Kronos şi Venus / Afrodita au creat toate vieţuitoarele Pământului, o părere asemănătoare cu cea a sumerienilor, care îi considerau pe Enki şi Ninhursag zeii creatori ai tuturor fiinţelor. La greci, Kronos şi Afrodita erau fraţi, având acelaşi tată. La sumerieni, Enki şi Ninhursag erau fraţi, având acelaşi tată. La sumerieni, deşi moştenitorul lui Enlil era Ninurta, zeul războiului, Marduk a primit conducerea Pământului. La greci, mâna dreaptă şi preferatul lui Zeus era Ares, zeul războiului, dar cel care urma să primească tronul era Apollo, zeul Soarelui. La scandinavi, mâna dreaptă a lui Odin era Thor, zeul furtunii, dar conducătorul lumii după Ragnarok a devenit Baldur, zeul Soarelui (scandinavii au inversat mitologia grecilor; dacă Zeus era zeul furtunii şi Ares al războiului, Odin a devenit zeul războiului iar Thor al furtunii). Zeus i-a pedepsit pe Kronos, Prometheus sau Hephaestos, întocmai cum Enlil l-a pedepsit pe Enki.
    Referitor la punctul 3, ceea ce nu ştii este faptul că nu exista un Baal, ci cel puţin doi. Baal provine din babilonianul Bel, epitetul iniţial al lui Enlil, apoi al lui Marduk. În Canaan, Baal Hadad, zeul furtunii, fiul lui El, s-a luptat cu fratele său Yam, zeul mărilor, pentru tron. Hadad provine din sumerianul Adad, unul dintre epitetele lui Enlil. Enlil, zeul furtunii, s-a luptat cu fratele său, zeul mărilor, pentru tron. Aşa că în triada El-Baal Hadad-Yam îi găsim pe An-Enlil-Enki. Celălalt Baal este Baal Zephon, fiul lui Dagon. Dagon, zeul fertilităţii, era fratele lui El. Între Baal Zephon şi unchiul său, El, existau multe neînţelegeri. Într-un final, El a fost nevoit să-i acorde lui Baal Zephon conducerea Pământului, el preferând să se retragă în cer. Numele El este prescurtarea lui Ellil, numele babilonian al lui Enlil. Dagon, fratele său (printre epitetetele căruia se număra şi “stăpânul Pământului”, deşi nu s-au păstrat mituri care să arate că a fost conducător), este Enki. Nepotul lui El, Baal Zephon, care a preluat conducerea Terrei este Marduk, nepotul lui Enlil, sau Yahweh al evreilor. Preoţii lui Baal din Biblie, care concurează cu Ilie, sunt cei ai lui Baal Hadad / Enlil. Cum Enlil era demult plecat, stăpânul Pământului fiind Marduk, logic că preoţii săi nu au primit niciun ajutor din partea sa. În schimb, Ilie a fost ajutat de Marduk / Yahweh, care era prezent (şi încă mai este). Ca ultimă dovadă am citatul de la începutul postării, în care Yahweh declară că nu vrea să mai fie numit Baal. Ceea ce înseamnă că a fost cândva numit în acest fel.
    Deocamdată atât, că şi-aşa am scris mult prea mult. Am introdus în postare câte ceva dintr-o carte a lui Walter Raymond Drake, care a ajuns la concluzia că Yahweh-Marduk-Şamaş reprezintă o singură zeitate. Dacă logica mea nu ţi se pare corectă… ei bine, fiecare e liber să aibă o părere proprie. Şi, fie vorba între noi, dacă echivalările mele puteau fi făcute praf atât de simplu, nu le-aş fi făcut publice.

  • Alex

    Bine, da’ ciolanul? cu ciolanul cum ramane?
    Nu am suficienta imaginatie sa mi-l reprezint, decat daca s-or hrani cu rugaciuni.

  • KLAUDYU

    Despre ciolan ar trebui să-i întrebi pe ei. Oricum, cred că asta e ce ar trebui să le dăm când se vor întoarce.

  • Alex

    evaziv…pentru cineva care a investit atat de mult timp in documentare. Sigur ca nu o sa gasesti asta nicaieri, dar poti lansa ipoteze. Presupun ca poti extinde echivalentele si la mitologia indiana, scenariul este cam acelasi.
    Pentru mine istoria (indiferent de perioada) si mitologia sunt indulgente intelectuale si ruperi de ritm de la prezent, un hobby daca vrei. Tu insa pari un Daniel Jackson din “Stargate”.

  • KLAUDYU

    E evaziv pentru că am obosit de la răspunsul anterior. Dar voi dezvolta subiectul altă dată, dacă ţii neaparat.
    Am extins aceste echivalări nu doar la mitologia indiană, ci la toate pe care le-am întâlnit. Spre surprinderea mea, mitologiile tuturor culturilor vorbesc despre aceleaşi fapte şi personaje. Şi sunt mici şanse ca aceasta să fie o coincidenţă. Chiar dacă şi pentru mine mitologia reprezintă un hobby, mi-am dat seama că ascunde fapte reale. Alăturând aceste “poveşti” descoperirilor ştiinţifice din orice domeniu, cred că putem afla adevărata istorie a noastră.
    Voi lua comparaţia cu Daniel ca un compliment. Să nu uităm că ipotezele lui s-au dovedit a fi corecte…

  • un batran

    frate claudiu dupa spusele tale esti necredincios, dar daca noi suntem niste clone atunci din ce familie faci parte tu? ipoteza omului din maimuta ar fi corecta pentru ca ar fi posibila incrucisarea intre rase .dar scriptura spune de o inviere a celor ce cred , atunci tu ce nadejdie ai daca ce spui este adevarat ? biblia vorbeste de lumi de lumi dar fii atent la tine insuti si vezi ca nu ai numai natura de animal ci in tine insuti se duce o lupta .faptul ca cercetezi aceste lucruri arata ca in tine este o sete dupa mai mult decat cere trupul tau .biblia vorbeste despre un suflet si ca are o alta natura .eu cred ca omul nu este de fapt fira de care te lovesti zilnic ci este omul interior care o alta nazuinta .frate claudiu daca ai vazut asta dai o explicatie .

  • KLAUDYU

    Necredincios este cel care nu crede în nimic. Eu cred în multe lucruri, printre care nu se numără însă dumnezeul biblic. Asta nu mă face necredincios ci… liber cugetător. Dar cum din punct de vedere religios, cuvântul credincios este sinonim cu credul, atunci în acest caz nu mă consider deloc credincios. “Crede şi nu cerceta” chiar nu mă caracterizează.
    Când spun că am fost făcuţi prin încrucişare genetică, mă refer doar la corpurile noastre. Sufletele nu au fost făcute de acele entităţi care ne-au creat “carcasele”. Ci sunt părţi din acea energie pură care există în tot Universul, adevăratul Dumnezeu. Nu trebuie să încerci să mă convingi de existenţa sufletului, mai ales că nu ţin minte să fi negat vreodată aşa ceva. Repet, doar corpurile noastre au fost făcute prin manipulare genetică, nu şi sufletele. Sper că acum eşti lămurit.
    Nu mă interesează despre ce vorbeşte Biblia. Tu o consideri un model de urmat, deoarece vorbeşte despre suflete sau despre mai ştiu eu ce. Eu nu dau doi bani pe ea, deoarece este o colecţie de poveşti copiate de la alte popoare, ce promovează crimele, violurile, hoţia, sclavagismul şi multe alte rele. Şi atunci, “frate”, cum explică aceste lucruri un dreptcredincios ca tine?

  • Mihail

    @ KLAUDYU. Daca tu ai o lada cu mere si cateva mere sunt stricate ce faci?! Ce e mai bine sa arunci cateva sau sa le arunci pe toate?!

  • KLAUDYU

    Nu arunc niciun măr. Înlătur partea stricată a fiecăruia și păstrez partea bună care a rămas. Apoi le fac pe toate gem, că dacă le ții în ladă și te uiți la ele, inevitabil se vor strica la un moment dat. Știu că nu ăsta e răspunsul pe care îl așteptai, dar nici eu nu cred că pot fi convins de bunele intenții ale unui zeu malefic printr-o banală comparație a oamenilor cu merele.

  • Corray

    Buna! Interesante opiniile tale! Mi-a facut placere sa parcurg postarile.
    Si eu cred ca istoria noastra e modificata si ca de-a lungul timpului cineva a avut o grija deosebita sa ii decupeze pe EI din poveste, nu se stie de ce.
    Ma incapatanez sa cred ca printre entitatile respective mai sunt si unele bune, desi BINELE e un concept tare greu de definit.
    Nu am citit nici pe de parte cat ai citit tu, dar concluziile au fost asemanatoare, numai ca pentru mine Marduk este Appolo, cel cazut (pe motiv de intrigi, homosexualitate, comportament imoral si indecent, chiar daca tipul era destept, asta nu scuza), iar Marte a devenit Mihail, dar nu as spune ca este insusi Enlil ci mai degraba fiul acestuia. In cabala, se pare ca Marte e Samael, inger ce ulterior este considerat cazut de conciliul din 745, si oarecum si de cabalisti. Motivul a fost probabil asocierea cu Imperiul Roman care a prigonit si evreii si crestinii.
    Eu am privit in mare, la modul superficial trei super civilizatii: romanii, nemtii si japonezii. Super tehnologie, disciplina impinsa la fanatism, organizare perfecta, corectitudine, colaborare perfecta intre indivizi, punctualitate, respectarea ierarhiei, gasirea locului potrivit pentru fiecare individ al societatii. Asa mi-am imaginat eu si ordinea din ceruri, asa l-am perceput eu pe Mihail, nu neaparat ca sef al unei armate care vine si omoara ci ca sef al unei oranduiri perfecte, in care, daca ai gresit, esti pedepsit, asta nefiind egal cu faptul ca nu esti iubit sau respectat, sau ca seful este rau. Ca sa obtii o astfel de oranduire trebuie sa ajungi sa iti controlezi emotiile (sa supui demonul din tine) fara insa a anihila iubirea, pentru ca te transformi in stana de piatra. Evreii, grecii, in genere mediteraneeni nu pot fi de acord, pentru ca sunt incapabili de controlul emotiilor si atunci o tot dau cotita si invartita, cum ca gagica e misto, bautura e buna la distractie si daca cineva iti interzice astea e categoric rau si te oprima. Si de aici cred eu ca incepe balamucul si amestecul intre bine si rau. Si tot asa ne taram de milenii, incapabili sa gasim calea corecta. Totusi, impinsi de la spate am realizat unele progrese, dar am si reusit sa dam in marsarier la greu. Si ca o ironie cinica, cred ca am reusit sail innebunim si pe insusi Dumnezeu. Cred ca pentru noi s-a inventat iubirea neconditionata ca act aditional la contractul Divin. Fara asta eram dizolvati de mult, facuti gem, dupa cum ai spus tu. deocamdata ne mai tolereaza in amestecul mere bune/mere stricate, dar va veni si momentul gemului si partea naspa e ca nu are zahar…

  • KLAUDYU

    Asta am scris și eu, că Apollo e Marduk. O discuție asemănătoare, despre zei buni, am avut cu cineva nu cu mult timp în urmă. Părerea mea e că acestor entități nu le pasă de noi, indiferent de tabăra din care fac parte, ci doar se folosesc de noi pentru a-și atinge scopurile egoiste. E drept că, uneori, unele ne-au arătat și semne de bunăvoință, ajutându-ne în anumite situații sau făcându-ne mai puțin rău. Însă, privind tabloul de ansamblu, rămân la părerea că nu le pasă de noi. Și nu cred că ne va face gem vreodată vreun zeu. Dacă ar fi avut puterea asta, ar fi făcut-o în toate aceste milenii. Divinități pe care le înnebunim și care ne vor distruge la un moment dat din cauza păcatelor noastre nu reprezintă decât o parte din manipularea religiilor pentru a controla masele. Și vârsta nu-mi permite să mai cred povești pe care până și copiii le ridiculizează.

  • corray

    Ufff…e teribil de mult de discutat. Si tu si doctorul cu Proiectul Terra ( parca Victor Moldovan, sa-mi fie cu iertare lapsusul) porniti de la ideea lui Von Daniken, aceea ca extraterestrii au colonizat planeta noastra si de-a lungul istoriei s-au dat drept zei, sau mai bine zis, au fost zeificati de catre pamantenii muti de uimire in fata tehnologiei lor. Pana aici sunt de acord cu voi. Nu mai sunt insa de acord cu ideea ca nu le pasa. Pentru ca este posibil ca unora sa le pese teribil de tare si sa traga foarte mult pentru noi si daca cumva suntem nedrepti fata de ei, probabil ca le pricinuim o mare suferinta. La fel de mare ca aceea pe care o pricinuieste un copil razgaiat parintilor sai care inca de la inceput i-au dat tot ce e mai bun si el si-a batut joc de tot. Poti sa ma consideri sentimentala, dar eu asa vad lucrurile de-a lungul istoriei: am primit poate cel mai mare cadou ever: un trup de carne si un sistem ultraperformant de senzori cu care sa simtim natura, sa gustam cafeaua, prajitura, sa mirosim iasomia si sa simtim briza muntelui sau a marii. Ce vedem noi? Ca suntem limitati, prinsi intr-o cochilie, etc. Am vrea mai mult, am vrea sa vedem universul, sa cutreieram galaxiile, cand poate nici propria tara nu am strabatut-o…
    Am primit curentul electric pentru a avea lumina si caldura in case si printre primele lucruri facute cu el a fost sa prajim un detinut ca sa demonstram ca e periculos (curentul alternativ).
    Nu mai lungesc lista si cu fizica nucleara, ca devin plictisitoare.
    Revin insa, la ideea mea fixa. Nu pot sa cred ca le suntem indiferenti. Si cred ca prefera sa ramana in umbra pentru ca intr-o oarecare confruntare ar trebui sa ne faca rau si nu cred ca mai vor asta. Potopul, Sodoma si Gomora si toate celelalte probabil ca au fost lectii dure pentru ambele parti..
    Imi place sa cred ca asteapta sa evoluam suficient de mult ca sa putem judeca obiectiv si cu mintea deschisa. Numai ca asta e un proces atat de lent….

  • KLAUDYU

    Bănuiesc că ești o persoană optimistă, tocmai din acest motiv preferi să alegi o variantă pozitivă legat de părerea zeilor despre noi. Eu însă aleg să fiu realist și accept adevărul, indiferent dacă este unul pozitiv ori negativ. Toate scrierile vechi pe care le-am studiat, indiferent de cultura din care fac parte, susțin că există două tabere de divinități și sugerează că ambele ne-au manipulat constant, încă de la apariția noastră pe Pământ. Privind tabloul de ansamblu, se observă cu ochiul liber că niciunuia dintre ei nu îi pasă cu adevărat de noi, cei care ne-au ajutat în anumite momente au făcut acest lucru doar pentru că aveau ceva de câștigat. Ei preferă să rămână în umbră pentru că într-o oarecare confruntare ar trebui să ne facă rău și nu mai vor asta? S-au confruntat de nenumărate ori și ne-au făcut rău timp de foarte multe milenii. Dacă nu au avut scrupule atâta amar de vreme, crezi că îi mustră conștiința tocmai acum?!? Nicio șansă! Crezi că ei așteaptă să evoluăm? Din nou, greșit! Conform tuturor culturilor antice, din cele două tabere, una ne-a ajutat să evoluăm iar cealaltă s-a opus evoluției noastre. Prin urmare, nici una nu a așteptat să evoluăm singuri. În plus, dacă nu vor să ne facă rău, cum se face că la fiecare calamitate naturală de mari proporții se observă OZN-uri, ceea ce i-a făcut pe mulți să considere că ele sunt responsabile pentru acele calamități? Ca să nu mai vorbim despre faptul că permit să se întâmple multe nenorociri fără a încerca măcar să le oprească, filosofii spunând adeseori că a nu încerca să oprești un rău este echivalent cu a face acel rău. Dar dacă tu vrei să crezi că ei ne iubesc și ne ajută, nu ai decât să închizi ochii la adevăratele lor fapte, alegând doar ce îți convine.
    Și încă ceva: nu am pornit de la nicio idee a lui Von Daniken. Am descoperit ipoteza extratereștrilor zeificați de către pământeni pe când eram copil, într-o carte a lui Cristian Negureanu. În timp am citit și alte cărți referitoare la acest subiect, printre care una a lui Walter Raymond Drake, scrisă cu patru ani înainte de „Carele zeilor” a lui Von Daniken. De fapt, se știe că mai mulți autori au abordat acest subiect înainte de Von Daniken, el copiindu-le ideile și prezentându-le de multe ori chiar identic. Prin urmare, nu putem vorbi despre ideea lui Von Daniken, ci despre ideea promovată și de Von Daniken printre mulți alții, un om fără scrupule, care și-a însușit munca altora și a modificat de multe ori miturile antice și dovezile arheologice pentru a-și atinge scopul, fiind chiar închis pentru fraudă.

  • tzipila

    Exista in V.Testament, o intamplare in care Moise le-a spus evreilor sa se inchine noului zeu, Yahweh. In timp ce Moise era plecat pe munte, la intalnire cu zeul, evreii au facut un vitel de aur si au inceput sa i se inchine, spre furia lui Moise cand s-a intors.
    De unde eu am inteles ca Yahweh nu e aceeasi persoana cu Baal, vitelul de aur : ba chiar sunt cumva inamici. Poti sa faci lumina, ca eu sunt confuza ?

  • KLAUDYU

    În primul rând, nu exista un singur Baal, ci doi (cel puțin): Baal Hadad și Baal Zephon. Știu că n-am menționat asta în acest articol, dar am scris pe undeva (nu-mi amintesc exact unde anume). Yahweh este același cu Baal Zephon și, într-adevăr, inamicul lui Baal Hadad. Însă acel vițel al israeliților nu e obligatoriu să fie Baal. Israeliții nu ajunseseră încă în Canaan pentru a descoperi cultele celor doi Baal, ci veneau din Egipt. Prin urmare, vițelul de aur poate fi o zeitate egipteană. Cum zeul lui Moise / Akhenaton era Aton, inamicul acestuia nu putea fi decât Amon (vezi detalii în articolul „Moise”), care adeseori era numit „taurul mamei sale”. În plus, eu nu cred că această poveste este adevărată. După întoarcerea evreilor din Babilon și Egipt (acolo unde s-au refugiat mulți evrei de teama babilonienilor) profetul Ezdra și ai săi au inventat poveștile ce au format scripturile evreilor, inspirându-se din miturile popoarelor cu care au intrat în contact (egipteni, canaanieni, babilonieni). Religia astfel apărută avea un singur zeu, Yahweh, care i-a înlocuit pe cei din miturile originale, cum ar fi Aton, Baal Zephon, Marduk, Ea / Enki, etc. Cea mai bună dovadă se găsește tot în povestea lui Moise. Când acesta a vrut să afle numele zelui care îi vorbea, zeul i-a răspuns: „Ehyeh asher ehyeh”, ce s-a tradus prin „Eu sunt cel ce sunt”, o propoziţie fără sens. Dar dacă propoziţia este tradusă corect, adică „Eu sunt cel numit Ea”, afirmaţia nu numai că are sens, ci şi indică identitatea Dumnezeului biblic, Ea fiind numele babilonian al lui Enki, zeul-şarpe sumerian. De altfel, în aceeași poveste, israeliții chiar fac un șarpe de aramă, după ce distrug vițelul de aur. Asta nu înseamnă nici că Ea / Enki într-adevăr i-a vorbit lui Moise / Akhenaton. După cum spuneam, evreii și-au inventat poveștile inspirându-se din miturile altor popoare. Pentru că, probabil, cei care au inventat această poveste erau veniți din Babilon (astfel explicându-se folosirea numelui babilonian al zeității), l-au înlocuit pe Aton al lui Moise / Akhenaton cu zeul babilonian respectiv. Însă cum noua religie trebuia să aibă un singur zeu, pe Yahweh, „corectorii” scripturilor au înlocuit, la rândul lor, numele lui Ea cu cel al lui Yahweh, supraviețuind din textul original doar câteva indicii, precum șarpele de aramă și expresia „Ehyeh asher ehyeh”.
    Nu știu cât ai înțeles din ce am vrut să spun, pentru că la ora asta nu explic prea bine, mai ales pe scurt. Când voi termina de scris cartea, sper să se înțeleagă întreaga poveste.

  • tzipila

    Sunt foarte interesata de cartea ta, insa nu stiu cum putem face rost de ea, noi astia de pe lumea cealalta … O vei avea de vanzare si in pdf, kindle format ?

  • KLAUDYU

    În primă fază, bănuiesc că va fi disponibilă gratuit, în format PDF, pentru că nu mi-am propus să mă îmbogățesc din scris. Apoi, cu puțin noroc, poate va apărea și în variantă tipărită. Mai e destul până atunci, așa că îmi voi bate capul cu astfel de detalii atunci când va fi cazul.

  • corraypurple

    Sa reiau discutia de unde ramasese…am asteptat atat de mult raspunsul tau incat am adormit…vreo cateva luni!
    Nu sunt optimista, de fapt sunt pesimismul si cinismul intruchipate, dar incerc sa nu las fanii mei sa vada asta.
    De la inceputul anului tot citesc diverse bloguri pentru ca observ o intensificare a activitatii in sfera spirituala si vreau sa vad incotro duce. E drept ca interesul meu e acela de a afla ceva destul de satisfacator ca sa ma faca sa ma simt bine si sa nu mai imi vina sa injur de dimineata pana seara toata guvernarea tarii de la Burebista si pana la Basescu/Antonescu/Ponta cu o halta mare stiu eu la cine.
    Enfin, e clar ca ne iubesc, altfel ne prajeau demult sau ne lasau sa ne prajim singuri ca ne pricepem bine la asta. Problema e ca nu ne iubesc indeajuns de neconditionat pe cat ne dorim noi, adica noi sa stam si ei sa faca traeba pt noi. Interesant e ca din in cand probabil ca ne mai iubesc si fizic, altfel nu prea imi explic boom-ul de desteptaciune din ultimul secol. Or fi poate accesul mai bun la informatie si alfabetizarea in masa de vina…hai sa nu fiu ezoterica…Stiu ca te gandesti ca bat campii, dar daca vom discuta mai mult, vei vedea ca sunt doar un om in cautarea unei bucati de adevar.
    Cand ai un pic de timp de risipit fa un research scurt despre clubul de la Budapesta si revolutia constiintei globale, sa vezi acolo chestii tari!

  • corraypurple

    PS: nu il consider pe Von Daniken buricul targului, uneori e clar ca e pe de laturi, dar cum ai spus si tu, el s-a ocupat de afacerea cu popularizarea teoriei si a facut serialul de pe NG si cei mai multi il asimileaza teoriei in sine (ca la ness sau la xerox :)) ). Daca e sa duci paranoia in pampas, tot ceea ce se vehiculeaza pe media e clar ca e cu ok-ul marilor smecheri si includ si internetul aici.
    Puscaria lui Daniken a fost pt fraudarea fiscului 😀

  • KLAUDYU

    Partea cu iubirea e hilară. Ți-am spus părerea mea în comentariul precedent. Dacă faptul că nu ne „prăjesc” e o dovadă de iubire, pentru mine nu e deloc așa, deoarece pot găsi mai multe posibilități. Poate nu ne prăjesc pentru că încă au nevoie de noi, să îi ajutăm să-și atingă scopurile egoiste. Poate vor dar nu pot. Sau pot, dar nu sunt lăsați. Variante plauzibile sunt mai multe și nu obișnuiesc să aleg una care să-mi asigure liniștea sufletească. Pentru că nu m-aș putea considera în acest caz un căutător al adevărului.
    Nu știu cine sunt fanii tăi și nici cât de celebră ești, dacă ai fani. Părerea mea e că ar trebui, totuși, să le arăți adevărata ta imagine, pesimistă și cinică. Altfel nu te vor admira pe tine, ci doar o imagine falsă. Părerea mea…
    PS: Știu foarte bine pentru ce a fost Von Daniken închis. Dacă n-am menționat că era vorba despre fraudarea fiscului, nu înseamnă că nu știam despre ce era vorba. Indiferent dacă este vorba despre fraudarea statului ori a câtorva babe naive, acest lucru spune multe despre caracterul unei persoane.

  • corray

    Klaudyu, ti-ai pierdut umorul…incearca sa te relaxezi putin si sa nu mai interpretezi ceea ce spun de pe o pozitie defensiva. Sa nu te superi pe mine, dar te percep ca fiind surescitat si suprasolicitat, chiar daca nu vei recunoaste asta si ma vei combate vehement.
    Iubirea nu e hilara. Iubirea este acel sentiment care descarca in corpul omenesc niste substante (endorfinele sunt cele mai cunoscute) care confera rezistenta si sa spunem vigoare, combustibil pentru motorul nostru. Imaginea ta mentala despre iubire este una siropoasa, echivalenta cu naivitatea si din cauza asta ai spus ca este hilara. Poti iubi sa faci lucruri sa spunem rele, poti iubi sa chinui pe cineva…, fundamental, rezultatul pentru tine este acelasi, dar nu si pentru ceilalti.
    In limbajul universului, cel de vibratie/frecventa, iubirea este generatoare de o frecventa inalta, adica vibratie inalta, adica accesarea unei anumite zone a spectrului. Crede-ma ca nu e nimic de ras in asta. In felul acesta se face “magia”…(cea adevarata nu mambo-jumbo).
    Incerc sa imi dau seama care e finalitate muncii tale…Demascarea entitatilor care ne conduc din umbra? Eliberarea omului din sclavia propriei sale minti? Adevarul despre istorie?
    Ai pus insa sub semnul intrebarii veridicitatea surselor tale? Faptul ca sunt foarte vechi nu le confera si posibilitatea de prezentare a “adevarului”. Daca peste 2500 de ani urmasii nostri ar descoperi inregistrarile referitoare la impartirea lumii in capitalism vs comunism le-ar fi destul de greu sa inteleaga care din ele era potrivit unui trai linistit. Noi am trait separarea aceasta si nu cred ca putem da un verdict coerent.
    Cam asa a fost si cu entitatile/zeitatile…au fost pentru unii muma pt altii ciuma.
    Mie mi se pare insa ca ii antropomorfizezi prea mult…Le conferi trasaturi si sentimente umane, egoism, interese,etc. Asta au facut oamenii din trecut si de aici a aparut confuzia asta mare. Tot ceea ce este reprezentare a fost mai intai perceptie si momentan, pentru noi este supusa relativitatii. De exemplu, in Enuma Elish eu l-am perceput pe Marduk ca fiind the good guy…;)
    Mai ne conversam daca vrei, acum trebuie sa plec la serviciu…nu mi-ai spus ce crezi despre Clubul de la Budapesta.
    Sa ai omsaptamana fructuoasa!

  • Claudiu

    N-am inteles o chestie, asa ca te rog lumineaza-ma, ai gresit, sau te-ai contrazis ?

    Ai zis la inceput : “Zeul suprem al Babilonului antic era Marduk, fiul lui Ea (Enki la sumerieni) şi Ninhursag.”

    Apoi la hititi: “Kumarbi era numele dat de hititţi sumerianului Enki. Cum Nippur era oraşul lui Enlil, zeiţa muntelui din acel oraş nu putea fi decât soţia lui Enlil, Ninhursag”.

    In prima parte Enlil este unchiul lui Marduk, fratele lui Enki, iar la hititi Enlil este tatal sau iar Ninhursag sotia lui Enlil.

    Mersi 🙂

  • KLAUDYU

    Nici n-am greșit, nici nu m-am contrazis. Enki l-a făcut pe Marduk cu Ninhursag pe vremea când aceasta era soția lui Enlil. Am scris povestea lor pe undeva. Pe scurt, Ninhursag a fost soția lui Enki. După primul război al zeilor, Enlil i-a luat-o fratelui său. Enki nu s-a lăsat și a încercat să obțină de la fosta sa consoartă un moștenitor (până atunci îi dăruise doar o fiică, pe Ninsar / Iștar), astfel născându-se Marduk.

  • Claudiu

    Am omis sa mentionez si al 3-lea raspuns. Pe urma mi-am dat seama si eu dupa ce-am lecturat mai jos. Mersi !

  • Daniel Marian

    In legatura cu Deuteronomul si Yahwe… cum altfel credeti voi ca puteti controla o turma de oi zapacita avand in vedere ca nu aveau nici 4 clase, echivalentul educatiei slabe a unei persoane din ziua de azi? Puteai sa le explici: “Singurul Dumnezeu este Adevarul?” puteai sa le spui si sa ii faci sa inteleaga ca stresul hormonal si nervos poate duce la dezechilibre uneori ireversibile? sintagma: “cultivarea vointei pentru obtinerea echilibrului” credeti ca era inteleasa? eu as spune ca nici inteleptii vremii, respectiv preotii, esenienii si magii nu intelegeau ceea ce presupune “o stare de spirit” si de aceea trebuiau date porunci si executarea lor trebuia sa se faca neaparat caci de aratai mila si-o luau in cap si aparea haosul intr-o luna societatea respectiva autodistrugandu-se. Parerea mea este ca Yahwe era un consiliu de “zei”, veghetori sau ingeri fie fiinte materiale fie fiinte spirituale (in functie de misiunea lor, fiecare vibra la o frecventa diferita) care pe baza unei intelegeri supreme lua decizii si trimitea un mesager sa vorbeasca cu conducatorii, preotii oamenilor (poporului respectiv). Vad pe aici in comentariile voastre ca aproape toti va doriti o mica sau mare apocalipsa asta pentru ca ceea ce se intampla in jurul nostru sfideaza orice inchipuire. Uneori mi se pare chiar mai rau ca descrierile din apocalipsa noului testament. Si atunci te intrebi asa tu… cum sa ai mila pentru un individ care violeaza si apoi ucide victima cu nspemii de lovituri de cutit????!!! Sau pentru cei ce se culca cu animalele si homosexuali??!! desigur… in unele cazuri se poate apela la o terapie speciala si specifica afectiunii insa de cele mai multe ori o persoana ramana imuna in fata oricarei incercari de a o schimba in bine, pentru binele ei si pentru binele celor din jur. Este o chestiune de a alege, de vointa si de informare… de cultura generala, de inteligenta emotionala… de “a dori schimbarea”. La consiliile respective adevarul “se intrupa” si avea clar sarcini pentru fiecare mesager galactic interdimensional. Ceea ce se intampla acolo sfideaza orice imaginatie pentru noi. Tot acel consiliu a creat in numele Adevarului Terra si omul pe ea de o frumusete rapitoare (Bijuteria Coroanei Universului). Unii din ei au cedat in fata “materiei” si au coborat aici pe Terra printre muritori si au facut ceea ce au vrut: s-au dat drept zei, s-au combinat cu oamenii primitivi facand diverse expermente genetice si tehnologice personale nepermise, si-au construit propriile temple, au avut progenituri fie intre ei fie cu fiicele oamenilor de 3-4 metri pe care le-au lasat in locul lor sa conduca (prin aceasta se explica de ce se pastra linia genealogica in familiile regale si de preoti), s-au razboit intre ei pe putere si teritorii cu nave spatiale si arme laser, au infiintat orase pe apa (Atlantida si celelalte care incep sa fie descoperite in prezent scufundate, sau cele ce vor fi descoperite ingropate)… apoi deodata ceilalti din consiliu au vazut si au intervenit distrugand aproape toti oamenii si ceea ce era stricat pe Terra inclusiv orasele lor high tech, combinatiile intre oameni si zei au fost transformati in demoni distrugandu-le corpurile fizice iar razratitii inchsi undeva pe Terra cu tot cu palatele (navele lor). Ei vor fi judecati la final insa pana atunci influenteaza omenirea din umbra prin intermediul unor hibrizi pusi la conducere cativa care au mai ramas din nefilimi. Acum nu putem stii daca asta este fiara sau fiara va iesi din locurile in care a fost incarcerata datorita unor cutremure si eruptii vulcanice si/sau exploatari umane maritime sau montane. Ceea ce cred este ca cei care slujesc in continuare ADEVARUL singurul Dumnezeu advevarat, vor incerca in secret pana la prima apocalipsa sa repare ADN ul uman facand incrucisari intre persoane care cunosc emotiile si persoane foarte rationale dar ambele cu partea instinctuala cat mai redusa. Multe rapiri UFO au subiectl acesta. Cei care vor sa-si repare ADN ul singuri si aleg calea echilibrului au un plus si vor vibra cu o anumita frecventa incat vor fi feriti de apocalipsa sau trierea care va avea loc intr-un viitor apropiat. De asta s-a spus ca blanzii vor mosteni imparatia cerului sau dreptii. Raul a fost facut dela scindarea sau rebeliunea de acum zeci de mii de ani; o alta idee pe care o sustin este aceea ca Diavolul nu este raul dar el l-a activat si e total gresita asocierea Yahwe – Marduk. Yahwe = Elohim conferinta, consiliul= EI // Marduk si Baal sunt doar hibrizii ce au preluat puterea.
    Doresc sa multumesc creatorului bologului pentru efortul depus in a informa pe cei ce vor, pe cei ce vor sa cunoasca adevarul chiar daca aceasta cunoastere necesita trepte si confruntari de idei pana la clarificare. Banuiesc ca multi dintre voi cei care postati aici si care comentati sunteti destul de informati in fenomenul OZN, religie, mitologie, serialul Ancinet Aliens 2009, Programul Terra – Toni Victor Moldovan, Disclosure Project; m-am abonat la acest blog si am salvat multe artocole PDF si web page in caz ca reteaua aceasta fabuloasa numita internet va cadea vreodata definitiv si s-ar pierde informatia. De aceea informatia, pentru a nu se pierde ea trebuie sa circule si sa fie stocata din cand in cand, pentru ca noua umanitate sa o ia de la inceput in caz de dezastru.

  • KLAUDYU

    Am demonstrat cred eu destul de logic că Yahweh și Marduk sunt aceeași entitate. Nu știu ce alte argumente ar mai trebui, când e mai mult decât destul ce am arătat. Și tot apar unii care susțin că „e total gresita asocierea Yahwe – Marduk”, fără să-și argumenteze afirmația. Domnul meu, când contrazici o demonstrație, ar fi bine să aduci și argumente, că nu mergem după principiul „e așa pentru că așa am zis eu”.
    Și eu vă mulțumesc pentru interes și pentru că ați considerat informația transmisă de mine demnă de a fi păstrată, în caz de dispariție „inexplicabilă”.

  • Aberaţiile lui Cristian Negureanu |

    […] lui Enki / Ea. Asemănările dintre Yahweh şi Marduk sunt numeroase şi se pot observa mai bine aici. Când evreii au fost duşi în Babilon, au rămas uimiţi de progresul tehnologic, spiritual şi […]

  • Taz

    “probabil că Anu a încercat să repare puţin lucrurile, trimiţând mesaje pacifiste prin diferiţi oameni (Iisus, Buddha, Zoroastru, etc.)”……dar Zamolxis?

  • KLAUDYU

    Eu cred că Zamolxis nu a fost un singur zeu, ci mai mulți. Părerea mea o găsești pe larg aici: https://secretelezeilor.wordpress.com/2013/10/02/34-zeii-dacilor/.

  • cristytepes

    Reblogged this on The Impaler.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: