Tatăl ceresc



 

George Adamski vorbea despre o „Federaţie Liberă a Planetelor”, ce dispune de o uriaşă flotă „a păcii universale” şi de o armată de 10 sau 20 de milioane de fiinţe, condusă de comandantul Ashtar Sheran. Pentru George Van Tassel, Ashtar era comandantul unei staţii spaţiale controlate de „Consiliul Celor Şapte Lumini”. George King a intrat în contact cu „frăţia cosmică a stăpânilor spaţiului”, devenind purtătorul de cuvânt al unui „Parlament Interplanetar”. Profesorul Courtney Brown a văzut sediul „Federaţiei Galactice”, un organism care uneşte foarte multe civilizaţii din galaxia noastră. David Paladin vorbea despre prietenii spaţiali ce făceau parte din Confederaţia Kantariană. Lui Bill Hermann, răpitorii săi i-au spus că fac parte dintr-o reţea ce ne ţine de mult timp sub observaţie. Lui Richard Miller, comandantul Soltec i-a revelat faptul că vine de pe planeta Centurus, ce face parte dintr-o „Confederaţie Universală” de peste 680 de planete. Alţii vorbeau despre „Uniunea Ra”, care i-a patronat pe vechii egipteni. Ra, una dintre entităţile cu care era în contact grupul Lab Nine, afirma că Terra este protejată de „Consiliul lui Saturn”, care este format din nouă membri şi 24 de gardieni. Unul dintre membrii Lab Nine, Hurtak, susţinea că sistemul nostru solar este guvernat de „Consiliul Celor Nouă”, care răspunde în faţa „Celor 70 de Frăţii ale Marii Frăţii Albe”.

Conform tuturor acestor declaraţii, vizitatorii nu provin de pe o planetă izolată, ci fac parte dintr-un organism ce uneşte foarte multe civilizaţii, o „reţea”, „federaţie” sau „confederaţie”, condusă de un Parlament Interplanetar sau de un Consiliu. Chiar dacă sunt mai evoluaţi tehnologic şi spiritual decât noi, hainele şi titlurile pe care le poartă ne indică mai degrabă o societate de tip feudal, nicidecum una modernă, asemănătoare cu a noastră. Deşi vor să pară o societate democrată, condusă de un parlament, sunt câteva indicii care ne demonstrează că lucrurile nu stau chiar aşa. Acel Consiliu (al Celor Şapte Lumini, al Celor Nouă, al lui Saturn, etc.) ne duce cu gândul la o adunare de genul celor de la curţile regale. Deşi cei mai mulţi vizitatori poartă costume mulate, asemănătoare celor de ski, se pare că acestea sunt doar echipamentele de zbor deoarece, pe planetele lor, mai toţi sunt îmbrăcaţi în robe sau cămăşi lungi, cu pelerine. Profesorul Courtney Brown a întâlnit un personaj de vază, ce arăta precum Buddha. Iar aceste costumaţii sunt asemănătoare celor pe care noi, pământenii, le-am purtat acum sute de ani. „Fraţii cosmici” ai lui George King se consideră „stăpânii spaţiului”, lucru care reiese şi din titlul Stăpânului Aetherius cu care King lua legătura în mod constant. Entitatea cu care Ida Kannenberg comunica adeseori s-a prezentat ca fiind trimisă din partea „stăpânilor OZN-urilor”. Într-o societate democrată, condusă de un parlament, guvern sau preşedinte, nu există titlul de „stăpân”. Însă, într-una feudală, da. Sara, una dintre pacientele profesorului John E. Mack, declara sub hipnoză că a văzut o fiinţă pe nume Mengus ce stătea pe un tron făcut dintr-un metal argintiu. Nu încape îndoială că Sara ar fi putut face diferenţa dintre un tron şi un scaun sau un fotoliu. Iar un tron ne duce cu gândul la monarhie. Prin urmare, dacă societatea lor este una de tip feudal, cel mai probabil este condusă de un monarh. Cum ei vorbesc despre un organism format din multe planete şi civilizaţii, putem considera că denumirea cea mai potrivită pentru acesta nu este federaţie sau confederaţie, ci imperiu. Iar un imperiu nu poate fi condus decât de un împărat. De ce extratereştrii ne ascund faptul că fac parte dintr-un imperiu? Deoarece oamenii ar fi reticenţi la această formă de guvernare. Fiinţe superioare nouă cel puţin tehnologic, care vin pe planeta noastră pentru a stabili o legătură între lumea noastră şi a lor, dacă ar face parte dintr-un imperiu, ar putea să încerce să ne acapareze. Monarhia este echivalentă cu dictatura, ceea ce ar da de înţeles că, dacă îi vom accepta, vom fi servitorii împăratului, la fel ca toate lumile cuprinse în imperiul său. Însă, dacă ei se prezintă ca făcând parte dintr-o societate democrată, ne lasă iluzia că ne vom păstra independenţa planetară chiar dacă vom adera la confederaţia lor. Astfel, în ochii noştri vor părea aliaţi, parteneri sau vecini, nicidecum cuceritori. Însă nicio minciună nu poate rezista veşnic.

În mitologia sumeriană, marilor zei li s-a atribuit câte un număr. Deşi cercetătorii nu ştiu exact semnificaţia lor, majoritatea preferând să le numească numere magice, în realitate ele reprezintă rangul fiecăruia. An, conducătorul zeilor, avea numărul 60. Titlul lugal kur.kur.ra („conducător al ţinuturilor”) dovedeşte că era stăpân peste mai multe domenii. Miturile sumerienilor ni-l înfăţişează ca sursă ultimă de autoritate atât pe planeta zeilor, cât şi pe Pământ. Prin urmare, numărul 60 nu poate reprezenta decât titlul de împărat. Soţia sa, Ki sau Antum, avea numărul 55, adică titlul de împărăteasă. Fiului lor cel mic, Enlil, conducătorul Terrei, i se atribuise numărul 50, adică titlul de rege. De altfel, mesopotamienii chiar îl numeau regele Pământului. Când Marduk a primit conducerea planetei noastre, înlocuindu-l pe Enlil, i s-au atribuit cele 50 de nume. Fără îndoială, acest lucru înseamnă că i s-a acordat numărul 50, adică titlul de rege. Soţia lui Enlil, Ninlil, avea numărul 45, titlul de regină. Fratele mai mare al lui Enlil, Enki, a primit numărul 40, adică următorul rang, cel de mare prinţ. Prinţ l-au numit toţi strămoşii noştri, indiferent din cultura din care făceau parte. Soţia sa, Ninki sau Damkina, avea rangul de mare prinţesă, adică numărul 35.

Cine este acest împărat? Zeul suprem în mitologia sumeriană era An, al cărui nume, simbolizat în scrierea cuneiformă printr-o cruce, înseamnă „cer”. Akkadienii, babilonienii, asirienii şi hitiţii îl numeau Anu sau Anum (din care provine numele zeului egiptean Amun). Era sursa ultimă de autoritate, zeul cerului şi al constelaţiilor, stăpânul zeilor, spiritelor şi demonilor. Pentru a i se sublinia autoritatea, era numit adeseori an gal („marele An”). El putea să înalţe alţi zei în rang, să confere regalitatea pe Pământ sau să hotărască soarta. În Enuma Elish, Anu este fiul lui Anşar şi Kişar. Aici este numit „tatăl zeilor” dar şi gazda demonilor. În textul hitit Regatul din ceruri, Anu este fiul lui Alalu. Textul Lahar şi Aşnan îl creditează pe Anu cu inteligenţa divină care a creat Universul. Simbolul său era coroana regală, de multe ori împodobită cu două coarne de taur. Consoarta sa este numită de babilonieni Antum („cerul femelă”), iar de sumerieni Ki („Pământul”). Câteva texte regale din perioada sargonidă descriu ridicarea la rangul de consoartă a lui An a zeiţei Inanna. A avut mulţi copii, cei mai importanţi fiind Enki şi Enlil. An locuia în cer împreună cu soţia sa, pe Pământ lăsându-l conducător pe fiul său mai mic, Enlil (zeul aerului), moştenitorul tronului. Nu s-au păstrat miturile care să explice de ce moştenitorul nu a fost fiul cel mare, Enki (zeul apei şi al înţelepciunii), dar răspunsul se găseşte în legendele altor popoare. Principalul său templu din Mesopotamia era Eanna din oraşul Uruk, pe care îl împărţea cu Inanna. Imnurile şi rugăciunile asiriene şi babiloniene închinate lui Anu sunt extrem de rare.

Cum a ajuns An pe tronul ceresc, aflăm de la hitiţi. În Regatul din ceruri e scris că, acum foarte mult timp, Alalu era rege în cer, domnind timp de nouă perioade. În cea de-a noua perioadă, Anu, paharnicul său şi primul dintre zei, l-a provocat la luptă. Învins, Alalu a fost nevoit să se refugieze pe Pământ, iar Anu a devenit noul conducător din Kummiya (palatul zeilor din cer). După alte nouă perioade, fiul lui Anu, Kumarbi, a încercat să căştige tronul în acelaşi mod. În timpul unei vizite pe Pământ a lui Anu, acesta a fost atacat de Kumarbi. În timpul luptei dintre Kumarbi şi Anu, primul l-a muşcat pe cel din urmă de organele genitale, rămânând însărcinat. Din uniunea cel puţin bizară s-au născut alţi trei zei (Teshub, Tigris şi Taşmişu), care erau atât fiii şi nepoţii lui Anu, cât şi fiii şi fraţii lui Kumarbi. Deşi învins, Anu a reuşit să se întoarcă în cer şi să-şi păstreze tronul, deşi pe Pământ conducător devenise Kumarbi. Anu l-a numit ca succesor al său pe Teshub, zeul furtunii.

În mitologia etruscilor, zeul cerului se numea Ani. Locuinţa sa era în cerul superior şi uneori era reprezentat cu două feţe. Acest Ani nu poate fi decât Anu al akkadienilor, babilonienilor şi hitiţilor sau An al sumerienilor.

Pentru greci, zeul cerului era Ouranos („cerul”), pe care romanii îl numeau Caelus. S-a născut singur din haosul primordial. Soţia sa era Geea („Pământul”). Împreună au avut 18 copii (12 titani, 3 ciclopi şi 3 hecatonchiri). Deoarece avea darul profeţiei, Ouranos ştia că unul dintre copiii săi îl va detrona. Aşa că i-a închis pe toţi în Tartar, închisoarea din adâncul Pământului. Unul dintre titani, Kronos, ajutat de mama sa, l-a atacat pe Ouranos cu o seceră, castrându-l. Rănit, Ouranos şi-a luat zborul, lăsându-l pe Kronos conducător al Pământului. Niciun cult al lui Ouranos nu a supravieţuit până în epoca clasică. La fel ca An al sumerienilor, Ouranos era zeul cerului iar consoarta sa, zeiţa Pământului. A fost castrat de fiul său şi izgonit în cer, la fel ca Anu al hitiţilor. Numele său latinizat, Uranus, este de origine sumeriană. Dacă îndepărtăm terminaţia us / os, specifică limbilor greacă şi latină, ne rămâne numele Uran (aşa cum îl numea şi Nicolae Densuşianu în Dacia Preistorică), format din cuvintele sumeriene ur şi an. Primul cuvânt, dacă este folosit ca substantiv propriu, reprezintă oraşul sumerian Ur, iar ca substantiv comun se poate traduce ca suflet. Cel de-al doilea este fie numele zeului sumerian An, fie substantivul comun cer. Indiferent că traducem numele Uranus ca „An din Ur” sau „sufletul ceresc”, cert este că semnifică aceeaşi entitate numită An de sumerieni sau Anu de către restul popoarelor din Mesopotamia.

În hinduism, Brahma este zeul creaţiei, unul dintre cele mai importante divinităţi. Conform Puranelor, Brahma s-a născut singur dintr-o floare de lotus. Altă legendă spune că, în apă, o sămânţă s-a transformat într-un ou de aur, din care a apărut Brahma. Simbolurile lui sunt cele patru braţe (ce simbolizează cele patru puncte cardinale), cele patru feţe (cele patru Vede), coroana (simbolul autorităţii supreme), cartea şi barba (simboluri ale înţelepciunii), lotusul (simbolul naturii), aurul (simbolul creativităţii). Se spune că Brahma avea cinci capete dar, la un moment dat, Shiva i-a ars unul. Cum Shiva, Kumarbi şi Kronos sunt nume ale aceleiaşi entităţi, e posibil ca acest episod să fie cel în care fiul a încercat să-şi detroneze tatăl, aşa cum povesteau grecii şi hitiţii. Deşi Brahma e unul dintre cei mai importanţi zei hinduşi, foarte puţine temple îi sunt dedicate, la fel cum cultul lui Anu nu era foarte răspândit în Asiria şi Babilon sau al lui Ouranos în Grecia.

Tot hinduşii consideră că spiritul suprem universal se numeşte Brahman, o combinare a numelor lui Brahma şi a lui An, similar cu Ouranos („sufletul ceresc”) al grecilor antici. De asemenea, indienii nord-americani cred că spiritul suprem al Universului poartă numele Gitche Manitou („Marele Spirit”), nume care, de asemenea, îl conţine pe cel al sumerianului An.

În religia vedică, zeul cerului se numea Dyaus Pitar. Soţia sa era zeiţa Pământului, Prithivi, iar cei mai importanţi fii ai săi erau Indra, zeul furtunii, şi Agni, zeul focului. Conform Rig Veda, Pitar Dyaus înseamnă „Tatăl Cer” iar Mata Prithivi, „Mama Pământ”. A fost ucis de fiul său, Indra, care i-a luat locul în conducerea panteonului. Cum legenda sa este aproape identică cu cele ale lui Anu şi a lui Ouranos, putem presupune că este vorba despre aceeaşi persoană.

În Egiptul antic, An nu era considerat zeul cerului, ci al soarelui. Zeul soare, prezent în majoritatea culturilor, semnifică funcţia de zeu conducător. Aşa cum soarele se află în centrul sistemului solar, cu planetele orbitând în jurul lui, la fel zeul conducător se afla în mijlocul celorlalţi zei, ce „orbitau” în jurul său. Egiptenii l-au numit Ra sau Re. Deşi egiptologii au încercat să traducă numele zeului în diferite moduri, adevăratul sens se găseşte în sumeriană, unde ra înseamnă „conducător”. Prin urmare, egiptenii l-au numit „Conducătorul” pe zeul din fruntea panteonului lor, atribuindu-i şi funcţia de zeu-soare, care să întărească autoritatea sa. Terminaţia ra se întâlneşte în numele multor zeităţi cu funcţii de conducere. De exemplu, Indra este regele zeilor în hinduism. Numele său se traduce corect „conducătorul Indiei” sau „conducătorul Văii Indusului”. În Egipt, Amon-Ra nu reprezintă combinarea a două zeităţi rivale, aşa cum interpretează egiptologii. Cum cuvântul amon înseamnă „ascuns”, Amon-Ra era epitetul zeului considerat de egipteni „conducătorul ascuns”.

Ra era reprezentat ca un om cu cap de şoim. Simbolul său era obeliscul. La fel ca Ouranos al grecilor şi Brahma al hinduşilor, Ra s-a născut din oceanul Nun (haosul primordial). Cultul său a fost atestat pentru prima oară în jurul anului 2865 î.Hr, în numele faraonului Reneb din Dinastia a II-a. A crescut în influenţă în timpul Dinastiei a V-a, când trei dintre faraonii acestei dinastii au pretins că sunt fiii lui Ra. Principalul său centru de cult era oraşul numit de greci Heliopolis, de evrei şi asirieni On iar de egipteni Iunu sau Anu. Numele Anu dovedeşte că egiptenii îl identificaseră pe Ra al lor cu Anu al mesopotamienilor. Acest lucru se observă şi din numele zeiţei Anukis (Anuket în egipteană), care a fost tradus ca „fiica lui Ra”. Dar nu numele lui Ra apare în cel al zeiţei, ci al lui An. Zeul Inpu a fost numit de greci Anubis, adică „de două ori Anu”. În Textele Sarcofagelor e scris că Ra şi-a pierdut barba în „ziua răzmeriţei” iar în Cartea Morţilor că i-a nimicit pe „Copiii Revoltei”. Nu s-au păstrat legende care să explice despre ce revoltă este vorba, însă se pare că este vorba despre aceeaşi despre care aminteau grecii, hitiţii şi alte popoare. Dacă Anu la hitiţi şi Ouranos la greci au fost castraţi iar Brahma al hinduşilor şi-a pierdut un cap, pentru egipteni Ra şi-a pierdut barba. Există totuşi în Cartea Morţilor un episod ce aminteşte de castrare: Ra şi-a tăiat singur falusul, din care au căzut picături de sânge ce au dat naştere la două personificări ale intelectului, Hu („autoritate”) şi Saa („intelect”). Cei doi copii astfel născuţi sunt de fapt cei doi fii ai lui An, Enlil (autoritarul rege al Pământului) şi Enki (zeul inteligenţei şi al înţelepciunii). Un alt mit egiptean spune că primii copii ai lui Ra au fost Shu (aerul cald) şi Tefnut (umezeala). Din nou îi întâlnim pe cei doi fii ai lui An: Enlil (zeul aerului) şi Enki (zeul apelor). Aurul era unul dintre simbolurile lui Brahma iar la egipteni, corpul lui Ra era făcut din aur. La sumerieni, zeiţa iubirii şi a frumuseţii, Inanna, a devenit consoarta lui An. Egiptenii au păstrat un mit asemănător în care Ra, fiind supărat, a fost înveselit de fiica sa, Hathor (zeiţa frumuseţii şi a iubirii), după ce aceasta a dansat goală în faţa lui, apoi a început să-l gâdile. Nu ştiu ce au înţeles egiptenii antici din această poveste dar când o zeiţă goală îl pipăie pe bătrânul Ra, iar acesta iese din cameră foarte bine dispus, nu putem decât să ne gândim la sex. Se pare că preoţii ştiau adevărul din moment ce, în cadrul unei procesiuni din templul lui Hathor din Dendera, statuia ei era dusă din interiorul sanctuarului până pe acoperiş, unde fusese construită o capelă specială pentru ceremonia unirii zeiţei cu discul solar.

Mitologia Canaanului a creat o oarecare confuzie în rândul cercetătorilor. Conducătorul panteonului era El, care într-o variantă era fratele lui Dagon şi unchiul lui Baal, iar în alta era tatăl lui Baal, cel care s-a luptat pentru tron cu fratele său, zeul mărilor. Canaanienii au preluat legendele de la popoarele vecine şi le-au adaptat zeităţilor lor. Iniţial, Enlil era numit Bel în Babilon. După ce Marduk i-a luat locul, acaparându-i şi titlurile, el a fost numit Bel. Astfel, deşi în Mesopotamia existau două zeităţi numite Bel, canaanienii au preferat să le diferenţieze, numindu-le Baal Hadad şi Baal Zephon. În versiunea în care El este fratele lui Dagon şi unchiul lui Baal Zephon, El este Enlil, Dagon (zeul fertilităţii) este Enki, iar Baal Zephon este babilonianul Bel sau Marduk. El provine de la Ellil, numele babilonian al sumerianului Enlil. Baal Zephon, care a preluat conducerea Terrei de la unchiul său, El, este Bel Marduk, care l-a înlocuit pe unchiul său, Enlil. În a doua variantă, El, zeul suprem, era An al sumerienilor. Iar fiul lui El, Baal Hadad (zeul furtunii), era fiul lui An, Enlil (de asemenea tot zeu al furtunii). Lupta pentru tron a lui Baal cu fratele său, Yam, zeul mărilor, este lupta dintre cei doi fraţi ai sumerienilor, Enlil şi Enki. Hadad provine din sumerianul Adad, unul dintre epitetele lui Enlil. Astfel putem concluziona că El din miturile originale este An al sumerienilor, Anu al babilonienilor, Ouranos al grecilor, Ra al egiptenilor sau Brahma al hinduşilor. Trebuie remarcat faptul că, la fel ca la sumerieni şi la egipteni, numele împăratului pentru canaanieni era format din doar două litere (An, Ra, El).

În Japonia, tatăl zeilor care au condus cerul şi Pământul era Izanagi. Fiul său, zeul Susanoo, a fost exilat din cer şi obligat să trăiască sub pământ, în lumea cealaltă. Pe lângă mitul asemănător, este de remarcat faptul că Izanagi conţine numele sumerian An în propria sa denumire, un indiciu lăsat în urmă de vechii japonezi pentru a identifica influenţa sumerienă în religia lor. Iar ultima silabă din nume, gi, este Pământul în sumeriană, indicând rolul zeului de conducător suprem al cerului şi al Pământului.

Tian este cea mai veche divinitate şi conceptul-cheie al mitologiei, filosofiei şi religiei chinezilor. Numele său înseamnă „cer” sau „rai”. În timpul Dinastiei Shang (secolele al XVII-lea – al XI-lea î.Hr.), Tian a fost numit şi Shangdi. Confucius folosea termenul rai ca sinonim pentru Shangdi. Pentru filosoful Mo Di, Cerul era conducătorul divin, în timp ce Fiul Cerului era conducătorul planetei noastre. Învăţatul Dong Zhongshu îl numea pe Tian „autoritatea supremă, împăratul zeilor” Cultul său a fost, pentru mii de ani, religia oficială a imperiului chinez. Împăraţii se autoproclamau fiii lui Shangdi, întocmai cum în Egipt mulţi faraoni se considerau fii ai lui Ra. Ţinând cont că atât Tian, cât şi Shangdi conţin numele sumerian An, iar toate aceste trei nume se traduc prin „cer”, putem presupune că este vorba despre aceeaşi zeitate supremă ca şi în restul lumii.

Zeii celţilor se numeau Tuatha de Danann, nume tradus prin „triburile zeiţei-mamă Danu”. Nu s-au păstrat prea multe lucruri despre această zeiţă, dar o întâlnim în Rigveda indienilor şi chiar în numele latinesc al fluviului Dunărea, Danuvius. La celţi era zeiţa Pământului şi mama zeilor, iar la hinduşi, zeiţa primordială, mama a divinităţilor Danavas. Deşi este clar că nu poate fi vorba decât despre consoarta lui Anu, zeiţa Pământului numită Geea de greci, Ki de sumerieni şi Prithivi de indieni, numele ei este derivat din cel al soţului ei, Anu. E posibil ca, la origine, Danu să fi fost zeul cerului, în perioada matriarhală el transformându-se în zeiţa Pământului.

La scandinavi, Borr era tatăl lui Odin, cel care a devenit conducătorul panteonului. În afara faptului că soţia sa era Bestla, alte informaţii despre ei lipsesc cu desăvârşire. Cum Odin este numele dat de nordici sumerianului Enlil, tatăl său, Borr, nu poate fi decât Anu. Nu există dovezi că Borr ar fi fost venerat de nordici, lucru care ne duce cu gândul la minimalizarea cultului lui Ouranos la greci, a lui Brahma în India şi a lui Izanagi în Japonia. Cel mai probabil, scandinavii au minimalizat rolul altor zei, pentru a-l transforma pe Odin în zeitatea supremă, fără rival. Acesta este motivul pentru care, astăzi, rolul lui Borr în mitologie este neclar, în schimb se ştie că Odin era sursa supremă de autoritate pentru scandinavi şi creatorul Universului.

Triglav a fost unul dintre cei trei mari zei ai slavilor. Era reprezentat cu trei capete, ce semnificau cele trei lumi peste care stăpânea: cerul, Pământul şi lumea subterană. Preoţii săi şi-l imaginau legat la ochi şi la guri cu câte o bandă de aur, pentru a nu vedea păcatele oamenilor şi nici a nu vorbi despre ele. Conducătorul acestor trei ţinuturi pentru mesopotamieni era Anu. Aurul era simbolul lui Brahma la hinduşi şi al egipteanului Ra, nume diferite ale aceluiaşi conducător suprem.

În religiile aztecilor şi incaşilor, zeii supremi Quetzalcoatl şi Viracocha au preluat atributele predecesorilor lor, devenind divinităţi ale cerului şi Pământului. Astfel încât nu ne-au rămas date despre părinţii lor, zeii originali ai cerului. Din mitologia mayaşă a supravieţuit Cabaguil, una dintre cele şapte divinităţi care au creat lumea. Printre epitetele sale se numără „inima cerului”, indicându-ne o similitudine cu sumerianul An.

Tradiţia maorilor din Noua Zeelandă spune că zeii primordiali erau Rangi, tatăl ceresc, şi Papa, mama Pământ. Au avut mulţi copii pe care i-au aruncat în întuneric. Cel mai crud dintre ei, Tumatauenga, a încercat să-şi ucidă părinţii, însă fratele său, Tane, l-a oprit. Tane a  considerat că e mai bine să-şi despartă părinţii. Astfel, Rangi a fugit în cer iar Papa a rămas alături de copiii săi pe Pământ. Acest mit este aproape identic cu cele ale altor popoare, în special cu cel grecesc. În plus, şi numele Rangi îl conţine pe cel al sumerianului An, indicând de asemenea că este vorba despre acelaşi zeu pe care toate popoarele lumii l-au numit Tatăl ceresc. Iar ultima silabă, gi, la fel ca în cazul japonezului Izanagi, reprezintă Pământul în limba sumeriană.

Pentru aborigenii australieni din tribul Arrernte, Altjira este zeul cerului. În Timpul Visului, el a creat Pământul apoi s-a retras în cer. Trebuie remarcată terminaţia ra în numele său, numele zeului suprem al egiptenilor. În mitologia polineziană, acest zeu se numeşte Atua I Kafika.

Pentru aborigenii Guanches din Insulele Canare, Achaman este tatăl ceresc şi creatorul tuturor fiinţelor. Numele lui înseamnă „ceruri”. Uneori el coboară din înălţimi pentru a-şi contempla creaţia. Printre numele lui se mai numără Achuhuran, Achahucanac, Achguayaxerax, Achoron şi Achaman. În insula Gran Canaria se numeşte Acoran iar în La Palma, Abora. Putem observa şi aici că majoritatea numelor zeului au ca terminaţie cuvântul sumerian an, iar ultimul pe cel egipteană ra.

Mulungu este zeul suprem al populaţiei Nyamwezi din Tanzania. Deşi creator şi protector al acestei lumi, el este distant, având rar contact cu oamenii. Se spune că a locuit cândva pe Pământ, însă a fost nevoit să se refugieze în cer atunci când cineva a incendiat uscatul. Atunci a devenit zeul cerului, cu vocea ca de tunet. În Republica Malawi, Mulungu este numele folosit pentru a desemna Dumnezeul din Biblie. Pentru populaţia Yoruba din vestul Africii, Olorun este infinitul conducător al Universului, creatorul divin şi sursa tuturor energiilor. Şi sub aceste nume îl identificăm pe cel numit de sumerieni An.

În mitologia creştină, Tatăl ceresc pe care a încercat Lucifer să-l detroneze este numit Dumnezeu. Ajutat de fiul său mai mic, Mihail, el l-a exilat pe Lucifer pe Pământ. În Cartea lui Enoh, acelaşi Dumnezeu l-a trimis pe Mihail să-l pedepsească pe Azazel („zeul răzvrătit”). Acest Dumnezeu este An al sumerienilor, Ra al sumerienilor, Ouranos al grecilor sau Brahma al hinduşilor. Lucifer, fiul cel mare al lui Dumnezeu, mai este numit Şarpele, epitet pe care l-a primit şi Enki, fiul cel mare al lui An. La egipteni, Ra, ajutat de Seth, zeul furtunii, s-a luptat cu marele şarpe Apep (Apophis pentru greci). La indieni, Brahma a fost atacat de Shiva, zeul distrugerii. În Sumer, An făcea parte dintr-o triadă de zei, alături de fii săi, Enlil şi Enki. În India, Brahma, Vishnu şi Shiva fac parte, de asemenea, dintr-o triadă, numită Trimurti. Iar în creştinism avem Sfânta Treime, compusă din Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Tatăl nu poate fi decât An, Fiul e moştenitorul său, Enlil, iar Sfântul Duh îl reprezintă pe Enki, cel care la un moment dat a fost ucis, continuând să existe doar ca spirit. Puţini ştiu că numele Dumnezeu provine din indianul Dyaus Pitar. Grecii l-au transformat în Dzeus Pater apoi în Zeus, iar romanii în Jupiter. După apariţia creştinismului, Dzeus a devenit în latină Deus iar în română D-zeu sau Dumnezeu (Domnul Zeu).

Conform strămoşilor noştri, An era conducătorul suprem, împăratul, tatăl zeilor. Din cauză că vizitele sale pe Pământ erau rare, cultul său nu a devenit la fel de important precum cele ale fiilor săi, cu excepţia câtorva ţări precum Egiptul, Sumerul sau China. În Canaan a fost asimilat de către fiul său, numit iniţial Baal Hadad, apoi El. Iar pentru evrei, toţi zeii lor au fost numiţi Dumnezeu. După multe milenii în care a stat în umbra copiilor săi, An a încercat să-şi reînvie cultul prin creştinism, însă influenţa nepoţilor săi, Marduk şi Iştar, a corupt şi această religie, adâncindu-ne şi mai mult în adâncul necunoaşterii. Influenţa lui An este prezentă chiar şi în ziua de astăzi. În semn de veneraţie pentru el, sumerienii au inventat în mileniul III î.Hr. sistemul numeral sexagesimal (bazat pe numărul 60), pe care l-au preluat atât babilonienii cât şi alte popoare din antichitate. 60 a devenit numărul de minute dintr-o oră, numărul de secunde dintr-un minut dar şi, în geometrie, numărul de minute dintr-un grad. Fiecare unghi dintr-un triunghi echilateral măsoară 60 de grade. În matematică, 60 este un număr unitar perfect. 60 de ani reprezintă aniversarea nunţii de diamant într-o căsnicie dar şi un ciclu sexagenar chinezesc.

About Claudiu-Gilian Chircu

Îmi merge mintea... pe 7 cărări şi în marşarier. Probabil asta înseamnă să fii dus cu pluta pe arătură. View all posts by Claudiu-Gilian Chircu

7 responses to “Tatăl ceresc

  • Catalin

    Sunt sigur ca acest consiliu al celor 7 lumini este acelasi cu cele 7 spirite ale lui dumnezeu din vechiul testament. Eu sunt de parere ca acest dumnezeu din vechiul testament este cel care ne-a modificat genetic pe noi si ne-a asuprit vreme de mii de ani, pana la venirea lui IIsus , fiul Dumnezeului Unic. Satana, adica Eaenki/sarpele din rasa reptiliana , a facut parte din acest consiuliu pana la vremea razvratirii. In Pistis Sophia se spune ca IIsus a venit pe pamant pentru a pune capat asupririi acestor zeitati, le-a luat jumatate de puteri(atat a dorit Dumnezeul Unic) , dar acestia la final reusesc totusi sa mai intervina negativ asupra oamenilor. De curand am citit cartea Programul Terra de Victor Moldovan, si acesta vine cu o teorie argumentata pe versetele biblice, cum ca acest Iehovah ne-a modificat pentru ca spiritele noastre sa fie compatibile cu, corpurile lor materiale, avand mereu nevoie de soldati, fiind un zeu razboinic. Ei ne rapesc sufletul pe care il intrupeaza intr-un soldat. Asta cam cum veneau turcii si ne luau copiii pentru a-si incropi armatele. Daca aceasta zeitate Ashtar chiar a comunicat cu pamantenii, inseamna ca s-au intors pentru o noua recolta de suflete. Asta insemnand apocalipsa.

  • KLAUDYU

    În mare sunt de acord cu ceea ce spui. Conform miturilor sumeriene, Enki a făcut parte din acest consiliu şi chiar era una dintre cele mai importante personalităţi de acolo. Stătea întotdeauna la stânga tatălui său, iar Enlil la dreapta. Totuşi, dumnezeul Vechiului Testament nu este o singură entitate, ci mai multe. După ce s-au întors din Babilon, când şi-au format propria religie, evreii au compilat miturile altor popoare în scripturile lor. Iar faptele mai multor zei au fost atribuite unuia singur, Yahweh / Marduk. Astfel, sub numele Yahweh îi recunoaştem în Vechiul Testament şi pe Anu, şi pe Enki, şi pe Enlil dar şi pe Marduk. La fel se întâmplă şi cu Satan. Primul Satan, cel răzvrătit, este Enki. Însă în Vechiul Testament, Enlil este numit Satan, iar în Noul Testament, Marduk. Diavolul, răul absolut, diferea de la popor la popor, în funcţie de zeităţile conducătoare. Cel mai bun exemplu se întâlneşte comparând India cu Persia. În hinduism, Deva erau zeii cei buni iar Asura, demonii. În zoroastrism, Daeva erau demonii iar Ahura zeii cei buni. Orice zeu se declara benefic în faţa supuşilor, în timp ce aceia din tabăra adversă erau demonii. Iar conducătorul taberei adverse era considerat întotdeauna Diavolul, Satan sau răul absolut. Un alt exemplu ar fi cel din Egipt, unde Seth era considerat iniţial o zeitate benefică, protectorul lui Ra în lupta cu Apophis. Când Apophis a devenit conducătorul Egiptului, sub numele Osiris sau Amon, Seth a fost transformat în răul suprem, un demon al haosului şi distrugerii. Evreii (care se închinau lui Enki şi Marduk) l-au numit pe inamicul zeului lor Satan, derivat din Setan (un alt nume al lui Seth / Enlil). La fel s-a întâmplat şi în Sumer. Deşi Enlil era privit iniţial ca o divinitate benefică, sub influenţa lui Enki a fost transformat în inamicul oamenilor, cel care a vrut să-i distrugă prin molime şi potop. Până la urmă, nu contează prea mult cine pe cine numeşte diavol şi cine se autodeclară protectorul oamenilor. Studiind cum trebuie ceea ce ne-au lăsat strămoşii noştri, putem trage concluzia că tabăra lui Enki este cea rea, iar cea a lui Enlil cea bună. Cu toate că niciunuia dintre ei nu i-a păsat de oameni. Cu toţii ne-au folosit în lupta lor pentru supremaţie.
    Într-adevăr, Marduk era considerat şi zeul războiului, aşa cum am arătat în postarea “Yahweh”. Enki este cel care ne-a creat şi ne-a modificat genetic de nenumărate ori. După ce a murit, fiul său, Marduk, i-a continuat munca. Şi eu cred că am fost creaţi ca soldaţi, acesta fiind motivul experimentelor genetice pe care le suportăm chiar şi astăzi. Însă lupta nu se duce doar pentru suflete. Sufletele au rolul de a-i asigura lui Enki cantitatea de energie necesară pentru a trece de bariera care îl ţine închis într-o altă dimensiune. Însă, după ce se va întoarce, pentru a-şi putea învinge fratele, va avea nevoie de soldaţi. Adică de noi. Voi dezvolta acest subiect cândva, la momentul oportun.

  • Catalin

    Mult timp am stat si m-am gandit de ce oamenii aduceau jertfe umane zeilor, in special fiinte tinere si pure(virgine) , si cum de la Daci era sacrificat cel mai tanar si frumos fecior(pur) pentru a transmite un mesaj zeului. M-am gandit la ce-i folosea un om mort zeului. Apoi am realizat ca defapt jertfa reprezenta sufletul, zeul avea nevoie de suflet. Intreaga batalie se da pe suflete. Acum problema se pune, cum se poate scapa sa nu ajungi pe mana cui nu trebuie. Ma gandesc ca la jertfe erau intonate anumite incantatii, acestea “incredintau” sufletul zeului. Dar in lupta finala , armaghedon , mielul/Ashtar, desi injunghiat reuseste sa aiba o victorie asupra pamantenilor, adica reuseste sa culeaga recolta.

    “Şi am văzut la mijloc, între tron şi cele patru fiinţe şi în mijlocul
    bătrânilor, stând un Miel înjunghiat şi care avea şapte coarne şi
    şapte ochi care sunt şi cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu trimise
    în tot pământul.”

    “Vrednic este Mielul cel înjunghiat ca să ia puterea şi bogăţia şi înţelepciunea şi tăria şi cinstea şi slava şi binecuvântarea”.

  • KLAUDYU

    De ce ar avea nevoie zeii de sufletele noastre? Ce ar putea face cu ele? Biserica ne tot spune că demonii vor sufletele noastre, însă nu ne oferă niciun motiv pentru asta. Repet, bătălia nu se dă pentru suflete, ci pentru supremaţie. Până să moară Enki nu au existat sacrificii de niciun fel. Nici umane, nici animale. Este perioada numită “Era de Aur” în multe mitologii ale lumii. Moartea lui Enki nu a însemnat distrugerea sa totală, ci doar a corpului fizic. Spiritul său a fost închis într-o dimensiune imaterială, din care nu poate scăpa. Cel puţin deocamdată. Acesta este motivul oentru care este singurul demon care nu a putut fi adus în lumea noastră vreodată. De acolo i-a transmis ordine în tot acest timp fiului său, Marduk. Pentru a reuşi să spargă bariera care îl opreşte să părăsească acea lume, are nevoie de o cantitate uriaşă de energie, care nu poate fi generată decât de sufletele noastre. În momentul în care va ieşi de acolo şi se va reîncarna în lumea noastră (sau când Balaurul va părăsi Adâncul, după cum spune Apocalipsa biblică), nu va mai avea nevoie de niciun suflet. Ci de soldaţi care să lupte de partea sa. Va fi o luptă fizică, materială, aşa cum au fost multe pe vremuri, până să fie omorât Enki. Experimentele genetice pe care le-au făcut dintotdeauna pe noi sunt menite să creeze soldaţi perfecţi din punct de vedere fizic. Dacă bătălia s-ar da doar pentru suflete, războiul ar fi unul spiritual iar experimentele genetice nu ar mai avea niciun rost. În urma acestei victorii, Enki urmăreşte să recâştige Pământul pe care l-a condus cu mult timp în urmă. Şi apoi poate să încerce să ajungă pe planeta sa, pentru a-şi lua tronul care i s-ar fi cuvenit. Dar asta e părerea mea şi oricine e liber să mă contrazică, atât timp cât aduce argumente.

  • oarecare

    Ba, voi sinteti spalati pe creier bine de tot.Mai cititi si Talmudul de acolo ce exmple mai dati???O dati numai Vechiul Testament.

  • KLAUDYU

    Poate ar trebui să-ţi speli şi tu puţin creierul, ca noi, că s-a cam pus praful pe el. Nu văd nimic aici despre Vechiul Testament. Iar dacă aş da exemple din Talmud, tare mi-e că te-aş băga de tot în ceaţă…

  • cristytepes

    Reblogged this on UFO – n ROMANIA.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: