38. Războiul ariano-semit


 „Întreaga istorie este un conflict dintre arieni și semiți.” – Houston Stewart Chamberlain

8589130411091-warriors-of-troy-wallpaper-hd

Profitând de haosul creat, în care zeii nu mai țineau cont de teritoriile și rasele primite la tratatul de pace, Iștar și-a creat propria rasă, pe cea semită. Cercetătorii consideră că semiții au apărut în Levant, în jurul anului 3.750 î.e.n. Formați dintr-un amestec al roșiilor lui Enlil și albii lui Marduk, semiții au mai primit un ingredient special la naștere: o parte din ADN-ul zeiței. Dorindu-și o rasă care să îi ofere un avantaj, Iștar a apelat la propriile ei gene, semiții moștenind de la ea nu doar agresivitatea, ci și lipsa scrupulelor, precum și dorința de putere. Nu întâmplător cu toții o considerau zeița-mamă. Evreii, semiți ai căror elite au ales-o pe Iștar ca divinitate supremă (spre deosebire de mase, care i se închină lui Yahweh / Marduk), se consideră copiii lui Dumnezeu. Sau, mai exact, a zeității lor supreme. Chiar și-au botezat poporul (și, mai târziu, țara) după numele mamei lor, Israel fiind format din „is” (prima parte a numelui akkadian Iștar), „ra” („conducător” în limba sumeriană) și „el” („zeu” în limbile semite). Urmele venerării zeiței în Israel se găsesc chiar și în Vechiul Testament. În Cartea a doua a Cronicilor și în cărțile a treia și a patra a Regilor este scris că Astarte era venerată în templul lui Solomon, alături de Yahweh, lucru confirmat și de cronicarul arab Al-Massudi care relata că, în anul 820, oamenii califului Al-Maamun au găsit în Marea Piramidă din Egipt (adevăratul templu al lui Solomon) statuile unui zeu și a unei zeițe. Tot în Vechiul Testament se specifică faptul că regele Solomon a început să o slujească pe Astarte. În plus, Cartea a treia a Regilor de80555eef9f151b8b82fba9f7cf5cc71dscrie concursul dintre profetul Ilie și profeții zeilor Baal și Așera, care a avut loc în Canaan. Relatările biblice sunt confirmate de descoperirile arheologice de la Khirbet el Qom, din inima Iudeei și de la Kuntillet Ajrud, la granița vechiului regat. Într-un mormânt de la Khirbet el Qom, din secolul al VIII-lea î.e.n., s-a găsit pe o inscripție o rugăciune pentru YHWH (Yahweh) și Așera, numele ei fiind invocat de trei ori. La Kuntillet Ajrud, situl arheologic este împânzit cu inscripțiile „YHWH și a sa Așera”, una dintre ele ieșind în evidență: „Pentru YHWH de la Șomron și a sa Așera” (Șomron sau Samaria a fost capitala regatului iudeu în secolele IX – VIII î.e.n.). Iar la Mota au fost descoperite numeroase figurine cu chip feminin, care atestă existența unui cult al unei zeițe ca „religie oficială de stat”, după cum a numit-o Erin Darby, profesor de studii religioase la Universitatea Tennessee – Knoxville.

Cum lupta individuală pentru teritorii s-a dovedit a fi haotică, zeii și-au refăcut vechile tabere: Enlil, Ninurta și Ninhursag pe de o parte, Enki, Marduk și Iștar pe cealaltă. Renunțând la teritoriile și rasele primite inițial, Celeștii lui Enlil au ales rasa albă sau ariană, cea mai evoluată în acel moment. Lucru care nu i-a deranjat deloc pe Veghetori, care au preferat rasa semită, creată de Iștar. Astfel, a început un război îndelungat între cele două rase, condus din umbră de cele două tabere de zeități, război invizibil maselor, însă evident în filele istoriei.

Între 2.900 î.e.n. și 2.300 î.e.n., arienii sumerieni din sud și semiții din nord s-au înfruntat pentru a obține supremația în Mesopotamia. În secolul al XXIV-lea î.e.n., conduși de Sargon cel Mare, akkadienii (semiți) au cucerit Sumerul lui Enlil, la ordinul lui Iștar, formându-și astfel Imperiul Akkadian. Lui Naram-Sin, nepotul lui Sargon, zeul Marduk i-a dat Armanul, Ibla, Amanusul și Muntele Cedrilor. Când Naram-Sin a profanat templul lui Enlil din Nippur la ordinul zeiței Iștar, Enlil le-a cerut hoardelor din Gutium (daci din munții Gutâi din Maramureș) să atace Akkadul. În 2.154 î.e.n., gutienii au distrus Imperiul Akkadian, au șters capitala Agade de pe fața pământului și au condus Mesopotamia timp de nouăzeci și unu de ani și patruzeci de zile. Orașul Lagaș, închinat lui Ninurta, fiul lui Enlil, a fost cartierul lor general. Ca răsplată pentru victoria împotriva semiților, Ninurta a refăcut agricultura și sistemul de irigații, iar Anu și Enlil au implantat în orașul Kiș (de asemenea, oraș al lui Ninurta) arma Șuhadaku. Deși imperiul le-a fost distrus, akkadienii nu au dispărut din Mesopotamia. Au rămas divizați în două nații aparent diferite: asirienii în nord și babilonienii în sud.

În jurul anului 2.400 î.e.n. apar în Canaan și Siria amoriții, un popor semit numit Mar.tu de sumerieni, Tidnum sau Amurru de akkadieni și Amar de egipteni. După cum susțin textele mesopotamiene, ei purtau numele zeității lor supreme. Martu la sumerieni, numit inițial Amar Utu, este Marduk al babilonienilor. În secolul al XXI-lea î.e.n., triburile amorite au migrat în sudul Mesopotamiei, unde au distrus a treia dinastie sumeriană din Ur. Deveniseră o forță atât de impresionantă, încât regele sumerian Șu-Sin a fost nevoit să construiască, pentru a-i opri, un zid lung de 270 de kilometri, de la Tigru până la Eufrat. În textul sumerian Lugalbanda și pasărea Anzu se spune că a fost nevoie de construirea unui zid în jurul orașului Uruk (închinat lui Anu și Ninhursag), pentru a-l proteja de invazia amoriților. Distrugând a treia dinastie din capitala Ur, amoriții au reușit astfel să distrugă Imperiul Sumerian. Au cucerit și alte orașe sumeriene, pe care le-au transformat în orașe-state independente, cum ar fi Isin, Larsa, Kiș sau Babilon. În 1.894 î.e.n. au înființat babylon-04prima dinastie amorită în Babilon. La ordinul zeului lor, Marduk, regii amoriți au ridicat Babilonul (care până atunci era doar un orășel), au construit temple pentru Marduk, Iștar și Ea / Enki, precum și zigguratul Etemenanki sau Turnul Babel. Fiind declarat de către conducătorii săi succesorul fostului oraș al lui Enki, Eridu, Babilonul a devenit orașul sfânt al Mesopotamiei, eclipsând Nippurul lui Enlil. În secolul al XVIII-lea, cel de-al șaselea rege al Babilonului, Hammurabi, susținea că a primit de la Marduk un cod de legi dar și o armă foarte puternică. Probabil ajutat de arma zeului, Hammurabi și-a cucerit vecinii, înființând astfel Primul Imperiu Babilonian.

La începutul celui de-al doilea mileniu î.e.n., în centrul și nordul Anatoliei (Turcia de astăzi) au apărut hitiții (arieni) care, în jurul anului 1.600 î.e.n., și-au format un imperiu. Un secol mai târziu, Imperiul Hitit cuprindea cea mai mare parte a Asiei Mici, nordul Levantului și cel al Mesopotamiei. Hitiții susțineau că și-au extins regatul la porunca zeului furtunii, Teșub (Enlil), conducătorul panteonului lor, care a și luptat adeseori alături de ei. Regele hitit Hattusili I și moștenitorul său, Mursili I, s-au războit cu statele amorite (semite) din Siria. În 1.595 î.e.n., Babilonul a fost cucerit și prădat de hitiții conduși de Mursili I, ceea ce a dus la sfârșitul dinastiei amorite și al Primului Imperiu Babilonian. Hitiții hititinu au încorporat Babilonul în imperiul lor, ci l-au lăsat kasiților (tot arieni), aliații lor, care încercaseră să-l cucerească cu două secole în urmă, fiind atunci învinși de regii amoriți Samsu-iluna și Abi-Eșuh. Deși hitiții au aruncat statuia lui Marduk din Babilon, conducătorii kasiți au adus-o înapoi, iar pe Marduk l-au considerat egalul propriului lor zeu, Shuqamuna. Ba chiar au semnat acorduri de pace cu semiții asirieni în secolele al XVI-lea și al XV-lea î.e.n. Cu toate acestea, se pare că n-au reușit să evite mânia lui Marduk și a celorlalți Veghetori. În 1.365 î.e.n., Așur-uballit I a format Primul Imperiu Asirian (semit). Asirienii au prădat de câteva ori Babilonul, regele Adad-nirari I chiar anexându-l Imperiului Asirian. Regele asirian Tukulti-Ninurta I a cucerit, la rândul său, Babilonul și chiar și-a condus imperiul timp de opt ani din acel loc, din 1.235 î.e.n. până în 1.227 î.e.n. În zadar kasiții au refăcut Nippurul, orașul lui Enlil; Celeștii nu i-au ajutat în lupta cu semiții. În secolul al XII-lea î.e.n., dominația lor asupra Babilonului a ajuns la final, când elamiții l-au învins pe regele kasit Enlil-nadin-ahi. Au recucerit orașul pentru scurt timp, în 1.025 î.e.n., însă după douăzeci și unu de ani au fost învinși de aramei (semiți din Siria de astăzi). Kasiții s-au retras în munții Luristanului, unde au trăit în pace până în 702 î.e.n., când au fost învinși lângă Hulwan (în Iran) de către regele asirian Sennacherib.

În jurul anului 1.650 î.e.n., Egiptul condus de faraoni arieni a fost invadat de hicsoși, un grup semit de nomazi. După ce au condus Egiptul timp de un secol, formând Dinastia a XV-a, hicsoșii au fost expulzați de Ahmose I. O parte dintre ei a ajuns în Canaan, unde au construit Ierusalimul, iar o parte a migrat în Grecia, locuită în acel moment de traci. Această migrație a putut avea loc cu ușurință deoarece tracii se retrăseseră din sudul Europei din cauza erupției vulcanului Santorini, ce a avut loc în jurul anului 1.600 î.e.n.

În secolul al XV-lea î.e.n., faraonul arian Tuthmosis III a cucerit Fenicia, Palestina și Siria, zone locuite de semiți. După aceste victorii, el a transformat Egiptul într-o super-putere mondială, fiind considerat unul dintre cei mai mari regi ai Egiptului. Faraonul susținea că zeul Amon i-a cerut să extindă granițele Egiptului prin cucerirea Orientului Mijlociu. În 1.457 î.e.n., la Meggido, Tuthmosis III a învins o coaliție a regilor canaanieni (semiți) la ordinul aceluiași zeu, care l-a învățat să lanseze un atac frontal îndrăzneț împotriva inamicului. Înfrânți, canaanienii au fost nevoiți să recunoască suveranitatea lui Amon.

Pe o stelă din 1.393 î.e.n., faraonul Tuthmosis IV (pelasg) este numit „cuceritorul Siriei” (teritoriu semit). Un text înscris pe partea inferioară a unui scarabeu menționează prezența zeului Aton în fruntea armatei faraonului în luptă. Pentru a menține pacea, Tuthmosis IV a încheiat o alianță cu statul arian Mitanni (localizat în nordul Siriei și sud-estul Anatoliei), căsătorindu-se cu o prințesă mitanniană. Tuthmosis IV este cel care a restaurat Marele Sfinx de la Gizeh, după ce zeul Horus i-a ordonat într-un vis să facă acest lucru.

În 1.207 î.e.n., faraonul Merneptah a obținut o victorie împotriva israeliților. Aversiunea faraonilor arieni față de semiții israeliți reiese și din Vechiul Testament, unde i-au înrobit pe timpul lui Moise.

Se pare că, după un timp, națiunile pelasge / ariene au început să-și renege rădăcinile și divinitățile și chiar să se lupte între ele. În Egipt, zeul Ra (Anu) a fost înlocuit din fruntea panteonului cu Amon (Enki), odată cu izgonirea hicsoșilor de către alianța prinților tebani, conduși de Ahmose I. Tuthmosis III susținea că a înființat Imperiul Egiptean la ordinul lui Amon. Faraonul Akhenaton a încercat să readucă Egiptul la zeii Celești, interzicând cultul lui Amon și ridicându-l pe Aton (Enlil) la rangul de zeu suprem. Însă, în timpul dp32domniei fiului său, Tutankhamon, zeul Amon și-a recăpătat locul pierdut cu puțin timp în urmă. Ba, mai mult, în 1.286 î.e.n., în bătălia de la Kadeș (în Liban), zeul a apărut pe câmpul de luptă, ajutându-l pe Ramses II. Lupta a avut loc împotriva altor arieni, hitiții. La rândul lor, și aceștia și-au renegat zeii și ordinele primite de la aceștia. În jurul anului 1.500 î.e.n., regele hitit Telepinu s-a aliat cu un stat hurian (tot arian), Kizzuwatna, împotriva altuia, Mitanni. După un secol, și regele hitit Tudhaliya I s-a aliat cu Kizzuwatna, distrugând statele huriene Mitanni și Aleppo. În timpul Regatului Mijlociu, hitiții au adoptat câteva zeități și ritualuri religioase de la hurieni. Iar în timpul Imperiului Hitit, conducătorii hitiților s-au declarat supraoameni (la fel ca regii egipteni), egali cu zeii, supușii lor adresându-li-se cu epitetul „soarele meu”. Aceste fapte ale egiptenilor și hitiților nu au rămas nepedepsite de către restul populațiilor ariene. În jurul anului 1.200 î.e.n. a avut loc invazia Popoarelor Mării, alcătuite din traci, cretani și ionieni din Anatolia, cu toții arieni. Aceștia au lovit doar Egiptul, pe hitiți și zonele ocupate de semiți. După moartea regelui hitit Muwatalli, egiptenii și hitiții au încheiat un tratat de pace, pentru a se proteja de invazia Popoarelor Mării. Cu toate acestea, în 1.198 î.e.n., invadatorii au reușit să distrugă Imperiul Hitit însă, șapte ani mai târziu, invazia lor a fost oprită de către faraonul Ramses III cu ajutorul aceluiași zeu, Amon. O parte dintre Popoarele Mării s-au oprit în Canaan, Biblia numindu-i filisteni, aceștia aflându-se într-un continuu conflict cu israeliții. Tot ei sunt atlanții despre care scria Platon, acel popor mai dezvoltat tehnologic decât restul, care a atacat statele grecești (semite) și Egiptul.

În 1.198 î.e.n., odată cu distrugerea Imperiului Hitit a început războiul troian, sfârșit zece ani mai târziu. Națiunile grecești (semite) s-au unit împotriva cetății ariene din Anatolia. De partea troienilor au luptat multe triburi tracice, printre care și amazoanele din nordul Mării Negre, cu toții aparținând rasei ariene. Cetatea a fost distrusă iar o parte dintre troieni au migrat spre vest, în Italia de astăzi.

Când Asiria (stat semit) a devenit o putere în Orientul Mijlociu, nu a pierdut ocazia de a ataca statele ariene. În 1.365 î.e.n., ajuns pe tronul Asiriei, Ashur-uballit I a cucerit statele Mattiwaza și Mitanni, în ciuda eforturilor regelui hitit Suppiluliuma I de a le apăra. Teritoriile mitannienilor și hurienilor au fost asimilate de asirieni, care au redus astfel influența hitiților în Asia Mică. Regele asirian Adad-nirari I chiar a anexat regatului său orașul Carchemiș, aflat până în assyrians-3acel moment sub controlul hitiților. Fiul acestuia, Șalmaneser I, i-a învins și el pe hurrieni și mitannieni, cărora le-a preluat teritoriile. În zadar hitiții au încercat să sprijine militar regatul mitannian. Speriați de forța asirienilor, regele hitit Hattusili III și faraonul Ramses II au încheiat în 1.258 î.e.n. un tratat de pace la Kadeș. Fiul lui Hattusili III, Tudhaliya IV, a fost ultimul rege hitit destul de puternic pentru a-i ține pe asirieni departe de centrul regatului său, chiar dacă a pierdut teritorii importante, însă a fost învins la Nihiriya de regele asirian Tukulti-Ninurta I. Ultimul rege hitit, Suppiluliuma II, a reușit câteva victorii împotriva asirienilor, însă era prea târziu pentru regatul său. Asirienii cuceriseră până în acel moment o mare parte din teritoriile hitite din Asia Mică și Siria. În plus, atacurile Popoarelor Mării au lăsat regatul hitit vulnerabil. Astfel, în jurul anului 1.180 î.e.n., capitala Hattusa a fost distrusă și, odată cu ea, și regatul hitit. Două decenii mai târziu, regele asirian Tiglath-Pileser I a reușit să-i învingă pe frigienii (arieni, parte din Popoarele Mării) care încercau să cucerească coloniile asiriene din sudul Anatoliei. Chiar dacă regatul hitit a dispărut, în timp au apărut câteva regate neo-hitite în Anatolia și în nordul Siriei, cele mai importante fiind Carchemiș și Milid. Aceste regate neo-hitite au căzut treptat sub controlul Imperiului Neo-Asirian (911 – 608 î.e.n.). Carchemiș și Milid au devenit vasale ale Asiriei sub domnia lui Șalmaneser III (858 – 823 î.e.n.) și au fost asimilate de Asiria în timpul regelui Sargon II (722 – 705 î.e.n.). Șalmaneser III este cel care susținea că a primit arme de la zeii Așșur și Ninurta.

Asirienii nu s-au luptat doar cu popoarele ariene, ci și cu frații lor semiți. Între 705 și 681 î.e.n., tronul Imperiului Asirian a fost ocupat de Sennacherib, fiul lui Sargon II. Prima sa campanie militară a avut loc în 703 î.e.n., împotriva lui Marduk-apla-iddina II, regele Babilonului, care se aliase cu caldeenii, arameii și elamiții (cu toții semiți) împotriva asirienilor. Au urmat și alte campanii împotriva Babilonului, cea din 689 î.e.n. ducând la distrugerea orașului. Sennacherib a înăbușit și revolta iudeilor din 701 î.e.n., ce erau sprijiniți de egipteni și de babilonieni. Deși a asediat Ierusalimul, Sennacherib s-a întors ncd07731brusc în Ninive, renunțând la asediu aparent fără niciun motiv. Cartea lui Isaia din Vechiul Testament susține că „a ieşit îngerul Domnului şi a bătut în tabăra Asiriei o sută şi cincizeci de mii; iar dimineaţa, la sculare, toţi erau morţi. Atunci Sanherib, regele Asiriei, a ridicat tabăra şi a plecat şi s-a oprit la Ninive” (37:36-37). El a mai cucerit Sidon, Tyr, Byblos, Akko, Așdod și Așkalon cu ajutorul unei arme primite de la zeul Așșur. I-a învins și pe egiptenii săriți în ajutorul orașelor cucerite de asirieni. Herodot scria că, atunci când Sennacherib a atacat Egiptul, într-o noapte, din cauza zeului Ptah, „șoarecii de câmp au venit într-un număr foarte mare și le-au distrus tolbele cu săgeți, arcurile și mânerele scuturilor” soldaților asirieni, „într-atât încât dimineața aceștia au fugit dezarmați și mulți dintre ei au fost omorâți”. Într-o cronică a bătăliei de la Halule din 691 î.e.n., redactată în cuneiforme pe o tăbliță de lut, Sennacherib scria că a fost ajutat de zei pe câmpul de luptă: „M-am rugat lui Aşşur, lui Sin, lui Şamaş, lui Bel, lui Nabu, lui Nergal, lui Iştar din Ninive, lui Iştar din Arbailsk – zeilor mei ocrotitori – ca să birui împotriva puternicului vrăjmaș. Zeii mi-au ascultat de îndată ruga și mi-au venit în ajutor”. După ce a cucerit Babilonul în 689 î.e.n., le-a ordonat soldaţilor săi să jefuiască şi să distrugă oraşul, spre deosebire de Ierusalim sau Egipt, acolo unde zeii l-au împiedicat să facă acest lucru. Într-una dintre inscripţiile sale, Asarhaddon, fiul lui Sennacherib, a explicat motivul distrugerii Babilonului de către tatăl său, vinovatul principal fiind „zeul Marduk, zeul principal al Babilonului, care s-a mâniat şi a supus oraşul la grea osândă, drept pedeapsă pentru păcatele locuitorilor săi. Din voinţa lui Marduk, oraşul a fost nimicit din temelii, acoperit de apele canalului Arahtu şi prefăcut într-o mlaştină de nestrăbătut”. Pentru distrugerea Babilonului, Sennacherib a fost ucis de către doi dintre fiii săi, care au încercat să-l omoare și pe fratele lor, Asarhaddon. Însă, după cum nota chiar el, a fost ascuns de către zei, apoi Iștar i-a învins dușmanii. Ajuns pe tronul Asiriei în 681 î.e.n., Asarhaddon a primit de la zeul Așșur „un sceptru neînvins, pentru înfrângerea dușmanilor” și ordinul de a ataca Egiptul, după cum nota regele pe o lespede de piatră, descoperită la Zendjirli (în Siria de nord).

Ultimul mare conducător al Imperiului Neo-Asirian a fost Așșurbanipal, fiul lui Asarhaddon. El nota pe o prismă de argilă arsă, cu zece laturi, că zeul Așșur i-a poruncit să cucerească Manna și Elam. Mai mult, susținea că a folosit Arma Strălucirii, primită de la zei, împotriva egiptenilor. În 667 î.e.n., zeii Așșur, Bel și Nabu au luptat alături de el împotriva faraonului nubian Taharqa. Doborât de dec12bacb3997be83580fe04bf3ace7aaureola lui Așșur și Iștar, Taharqa umbla ca un om scos din minți, după cum notau cronicile asiriene. O inscripție regală asiriană povestește că zeul Așșur i-a apărut regelui lidian Gyges într-un vis, pentru a-i spune că își va învinge dușmanii doar dacă i se va preda lui Așșurbanipal. În 664 î.e.n., în campania asirienilor lui Așșurbanipal împotriva Egiptului, pe drumul spre Theba au dispărut o sută cincizeci de soldați, conduși de Șarru-Kan, cu tot cu carele lor de luptă. Dispariția, consemnată în biblioteca lui Așșurbanipal din Ninive, a fost pusă pe seama zeilor. După moartea lui Așșurbanipal în 628 î.e.n., hoardele aliate ale sciților, cimmerienilor, mezilor și perșilor (cu toții arieni) au invadat Asiria, ceea ce a dus la distrugerea Imperiului Neo-Asirian.

Babilonienii au profitat de situație și, la un an după moartea lui Așșurbanipal, în 627 î.e.n., s-au răzvrătit împotriva asirienilor, sub conducerea caldeanului (semit) Nabopolassar, care a înființat astfel Imperiului Neo-Babilonian. Aliați cu mezii din Persia, babilonienii au cucerit capitala asiriană Ninive în 612 î.e.n. În anul 609 î.e.n., Nabopolassar a cucerit și orașul Harran, unde se refugiaseră forțele asiriene. În 610 î.e.n., Nabopolassar a început un război împotriva Egiptului, care se aliase cu asirienii. În 605 î.e.n., fiul regelui, Nebuchadnezzar II, a învins la Carchemiș armata faraonului Necho II, precum și rămășițele armatei asiriene. Imediat după această victorie, Nabopolassar a abdicat în favoarea fiului său, constructorul grădinilor suspendate din Babilon, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice.

Înainte de a abdica, Nabopolassar a început restaurarea zigguratului Etemenanki din Babilon sau Turnul Babel, „poarta stelară” a lui Marduk, la ordinul zeului său, după cum declara într-o inscripţie: „în acea vreme, Marduk mi-a poruncit să împlânt adânc în măruntaiele pământului temeliile turnului Babel, care se cutremurase înaintea domniei mele, gata să se prăbuşească, şi să-i ridic vârful până la cer”. Fiul acestuia, Nebuchadnezzar II, a terminat babylonreconstrucţia turnului, la ordinul aceluiași zeu: „zeul Marduk mi-a poruncit în legătură cu Etemenanki, turnul cu scări monumentale al Babilonului, care înainte de epoca mea fusese dărâmat şi se afla în ruine, să-i consolidez temeliile spirituale în sufletele oamenilor, iar vârfurile sale să atingă cerul”. Conform cronicilor babiloniene, tot Marduk este cel care i-a ordonat lui Nebuchadnezzar II să plece cu armata la vest, în Liban. Vechiul Testament susține că Yahweh i-a poruncit lui regelui babilonian să atace Egiptul și Iudeea. În anul 597 î.e.n., acesta a capturat Ierusalimul, iar în 586 î.e.n. a distrus orașul, deportând apoi o mare parte a populației evreiești în Babilon. Biblia susține că Yahweh / Marduk a hotărât ca pustiirea Ierusalimului să dureze șaptezeci de ani, același lucru hotărându-l și pentru Babilonul său cu ceva timp în urmă, conform cronicilor babiloniene. Motivul pedepsirii iudeilor este faptul că aceștia și-au părăsit zeul, în favoarea altor divinități.

În 556 î.e.n., Nabu-na’id a devenit ultimul conducător al Imperiului Neo-Babilonian. El a scris că încoronarea sa a avut loc când zeul Sin (Enki), utilizând „arma lui Anu”, i-a învins inamicii cu o rază de lumină. Ca mulțumire, Nabu-na’id a reconstruit în Haran templul lui Sin, E.hul.hul, l-a declarat pe Sin zeu suprem și a reînviat cultul celor doi copii ai zeului, Șamaș (Marduk) și Iștar. Mai mult, a adus în templul lui Marduk din Babilon pe vechii zei ai Sumerului și ai Akkadului, ceea ce nu a fost pe placul zeului. Fragmente de manuscrise descoperite la Marea Moartă susțin că Yahweh / Marduk l-a lovit pe Nabu-na’id cu febră timp de șapte ani. Pe 20 martie 538 î.e.n., regele persan Cyrus cel Mare a cucerit Babilonul la porunca lui Marduk, care chiar a mărșăluit alături de rege. Apoi i-a ordonat să pună înapoi în cetățile lor pe toți zeii din Sumer și din Akkad, pe care Nabu-na’id îi adusese în Babilon. Conform Vechiului Testament, Cyrus a fost ales de Yahweh să-i elibereze pe evrei din exilul babilonian, apoi să le reconstruiască Marele Templu din Ierusalim.

Cyrus cel Mare a fondat Imperiul Ahemenid, cucerind imperiul mezilor, pe cel al lydienilor și pe cel neo-babilonian. Deși făcea parte din dinastia ariană a Ahemenizilor, într-o vreme când arienii dispăruseră din Mesopotamia, găsindu-se în număr restrâns doar prin Persia și India, și l-a ales ca zeu suprem cyruspe Marduk, pe care îl numea Ahura Mazda, influențat fiind de profetul Zoroastru. Evreii l-au numit Mesia, considerându-l, conform Vechiului Testament, „unsul lui Yahweh”. La ordinul zeului său, Cyrus a încercat să-și mărească imperiul cucerindu-și frații arieni. În anul 530 î.e.n. a pornit un război împotriva massageților conduși de regina Tomyris, fiind învins și ucis de către aceștia. Fiul său, Cambyses II, a reușit să-i recupereze cadavrul, pe care l-a înmormântat în Parsagadae, capitala imperiului. Mai târziu, acesta a reușit să cucerească și Egiptul. Conform lui Herodot, Cambyses II a trimis 50.000 de soldați pentru a amenința oracolul lui Amon din oaza Siwa. O furtună de nisip i-a îngropat pe toți de vii, în deșert, nelăsând nicio urmă. Tot Herodot scria că regele a fost lovit de zei cu nebunie, deoarece a ucis taurul sacru Apis, nebunia ducând în cele din urmă la moartea sa.

După o scurtă domnie de doar câteva luni a lui Bardiya, fratele lui Cambyses II, tronul Imperiului Persan a fost preluat de Darius I. Deși tot arian, precum predecesorii săi ahemenizi, și el era un adept devotat al lui Ahura Mazda / Marduk, așa cum reiese și dintr-o inscripție descoperită pe Muntele Behistun. Elam_Darius_2Darius I susținea că zeul său i-a oferit tronul Imperiului Persan. Mai mult, el credea că toate revoltele din Imperiul Persan erau rodul forțelor întunecate ale minciunii. A finanțat construirea templului lui Yahweh din Ierusalim, respectând decretul lui Cyrus cel Mare, a construit un templu pentru Amon (Enki, tatăl lui Marduk) în Egipt, a sprijinit preoții elamiți și câteva culte grecești. A fost nevoit să înăbușe revolte în întreg imperiul său, rezultate a faptului că nu avea parte de susținerea maselor. A pedepsit statele grecești Athena și Eretria pentru ajutorul acordat statelor ioniene răzvrătite împotriva perșilor, a cucerit Macedonia, și o mare parte din Tracia, din Egipt și din India. Ba chiar a îndrăznit în 514 î.e.n. să treacă Dunărea și să invadeze Dacia, tărâmul zeilor, însă a părăsit locul în scurt timp, cu mâna goală. Herodot scria că Darius trăgea zilnic câte o săgeată spre cer, cerându-i lui Zeus răzbunare împotriva atenienilor care au sprijinit revolta ioniană. Acest gest amenințător se pare că nu a fost pe placul zeului, deoarece în 490 î.e.n. atenienii i-au învins pe perși ca prin minune la Marathon. Istoricul grec Herodot afirma în Historiai că un număr mare de atenieni l-a văzut pe zeul Pan coborând din ceruri în mijlocul lor, pentru a lupta și a semăna teroare în rândurile perșilor. Atenienii jurau că doar datorită zeului au reușit să obțină victoria. Un alt istoric, Plutarh, nota în Theseus că fantoma semizeului Theseus, fondatorul Athenei, a luptat atunci împotriva armatei lui Darius. După cum scria politicianul și filosoful roman Marcus Tullius Cicero în Despre natura zeilor, cu 9 ani înainte se petrecuse un eveniment asemănător, gemenii divini Kastor și Poludeukes ajutându-i pe romani să-i învingă pe tusculani la lacul Regillus.

La patru ani după această înfrângere, Darius I a murit, lăsându-i tronul imperiului fiului său, Xerxes I. Se pare că noul împărat nu împărtășea convingerile religioase ale tatălui său, punând preț pe zeitățile arienilor. În anul 484 î.e.n. a topit statuia de aur a zeului Marduk din Babilon, ceea ce a dus la o revoltă a babilonienilor, înăbușită de perși abia doi ani mai târziu. Ca răzbunare, XerxesXerxes a ordonat distrugerea parțială a Turnului Babel, zigguratul Etemenanki sau „poarta stelară” a lui Marduk. În plus, a refuzat titlul tatălui său de Rege al Babilonului, preferându-le pe cele de Rege al Persiei și Mediei, Rege al Națiilor sau Rege al Regilor. În 480 î.e.n. i-a atacat pe greci (semiți), continuând ceea ce începuse Darius I. Având cea mai numeroasă armată strânsă de cineva până în acel moment, l-a învins pe regele spartan Leonidas la Thermopylae, apoi a cucerit Athena. Deoarece la Artemisium o mare parte din flota grecilor a fost distrusă de o furtună, Xerxes I și-a continuat atacul, fiind convins că avea zeii de partea lui. Însă lucrurile nu au stat chiar așa, perșii fiind învinși la Salamina, probabil Marduk nelăsând nepedepsită insolența lui Xerxes. Cronicarii vremii notau că, în timpul bătăliei, pe cer și-au făcut apariția câteva obiecte zburătoare neidentificate. Împăratul persan a fost nevoit să-și trimită cea mai mare parte a armatei în Babilon, pentru a împiedica o nouă revoltă, lăsând în Grecia puțini soldați, care au fost înfrânți în anul următor la Plataea. Grecii au distrus și restul flotei persane, ancorate la Mycale. După eșecul din Grecia, Xerxes I și-a îndreptat atenția către terminarea construcțiilor începute de tatăl său, în orașele Susa și Persepolis. În 465 î.e.n., Xerxes I a fost asasinat de către Artabanius, comandantul gărzii regale și cel mai puternic oficial de la curtea persană.

În 336 î.e.n., tronul Macedoniei a fost ocupat de Alexandros III, supranumit „cel Mare”. Mama sa, Olympias, era dacă, iar tatăl său, Fillipos II, macedonean (un amestec de traci și greci). După spusele Olympiei, adevăratul tată al lui Alexandros era zeul Dyonisos (Enki), băiatul însă se considera fiul lui Zeus (Enlil). Cu pielea albă și părul blond, Alexandros Macedon făcea parte, fără alexandruîndoială, din rasa ariană. După o scurtă incursiune în Dacia, unde i s-a interzis accesul către Izvorul Vieții din Grădina Zeilor, Alexandros a căutat nemurirea printre cele mai vechi civilizații din lume, astfel ajungând în Egipt, Babilon și India. Nu părea a fi interesat de războiul ariano-semit, el luptându-se cu toate rasele pe care le-a întâlnit. Cu toate astea, zeii i-au urmărit îndeaproape acțiunile și chiar le-au influențat. În ziua în care s-a născut a ars Templul lui Artemis din Efes, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice, istoricul Hegesias din Magnesia considerând că incendiul s-a datorat faptului că zeița supraveghea în acel moment nașterea lui Alexandros. În Dacia a fost gonit de un înger sau de doi oameni-pasăre, conform diferitelor variante ale cronicilor. În timpul asediului cetății Tyr din 332 î.e.n., macedonenii au fost ajutați de cinci „minunate scuturi zburătoare”, aranjate în formă de V, care au spart zidul cetății, după cum susține Istoria lui Alexandru cel Mare. Ajuns în Egipt, oracolul din oaza Siwa l-a declarat fiu al zeului Amon (Enki). După ce i-a învins pe perși în 331 î.e.n. și a cucerit Babilonul, Alexandros și-a propus să restaureze zigguratul Etemenanki al lui Marduk, distrus de Xerxes I, însă nu a mai apucat să o facă. În anul 329 î.e.n., în timp ce armata lui Alexandros se pregătea să traverseze Indusul pentru a ataca India, câteva discuri zburătoare au atacat elefanții macedonenilor. Șase ani mai târziu, Alexandros și-a găsit sfârșitul în palatul lui Nebuchadnezzar II din Babilon.

Dacii au reușit să se răzbune pe macedoneni după nouă ani de la sacrilegiul lui Alexandros. Trogus Pomepius nota că „Zopyrion, pe care Alexandru cel Mare îl lăsase guvernator al Pontului, a socotit că e ruşinos să stea degeaba şi să nu întreprindă el ceva”. La gura râului Hypanis (Bug) a asediat Olbia (Parutino), însă fără succes, sciții din nordul Mării Negre opunând o rezistență dârză. Zopyrion a hotărât să abandoneze asediul și să se retragă, alegând să se întoarcă prin teritoriul dacilor. În momentul în care cei 30.000 de soldați macedoneni au ajuns la Dunăre, dacii i-au atacat și i-au distrus complet, însuși Zopyrion pierzându-și viața. Cronicarii spun că Alexandros Macedon a fost profund mâhnit la auzul veștii înfrângerii lui Zopyrion, însă a ales să-și continuie expediția în Orient, evitând să se întoarcă în Dacia pentru a-i pedepsi pe ucigașii guvernatorului său. După moartea lui Alexandros, Lysimachos (un grec din Thessalia, deci semit) a devenit regele tracilor vecini cu Macedonia. După ce i-a cucerit pe odrizi, Lysimachos i-a atacat pe dacii conduși de Dromichaites. Fiind învins, Lysimachos a fugit iar fiul său, Agatocles, a rămas prizonier. După opt ani, Lysimachos s-a întors cu o armată mai numeroasă, dar a fost din nou înfrânt și chiar capturat. Dus la Helis, cetatea de scaun a lui Dromichaites, Lysimachos a fost nevoit să încheie o pace rușinoasă cu regele dac, cedându-i teritoriul de peste Dunăre. Ba, mai mult, i-a dat-o lui Dromichaites de soție pe propria sa fiică.

În anul 82 î.e.n., pe fostul tărâm al zeilor și-a început domnia Burebista, care a unificat toate triburile dacice, formând regatul Dacia. Unificarea s-a terminat în anul 59 î.e.n., când Burebista a început o campanie militară împotriva celților de pe Dunărea Mijlocie, din Bazinul Panonic. Apoi a eliberat cetățile de pe malul Mării Negre, aflate sub ocupație romană. De aici a organizat expediții până în Macedonia și Illiria, devenind „cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia”, cum îl numește o inscripție greacă. În Geografia, Strabon spunea că Burebista „și-a luat ca ajutor pe Deceneu, un bărbat vrăjitor, care umblase multă vreme prin Egipt, învățând acolo unele semne profetice, datorită cărora susținea că tălmăcește voința zeilor. Ba încă, de la un timp era socburebistaotit și zeu, așa cum am arătat când am vorbit de Zamolxe”. În timpul războiului dintre Caesar și Pompei, Burebista s-a aliat cu cel din urmă, care însă a fost înfrânt și ucis ulterior în Egipt. După această victorie, Caesar a planificat o campanie împotriva Daciei, conform istoriei vieții împăratului Octavius Augustus, scrisă chiar de el însuși. Caesar nu a mai apucat să-și ducă invazia la îndeplinire, deoarece a fost ucis în anul 44 î.e.n. La fel și Burebista, după o lună și jumătate. Profitând de moartea lui Iulius Caesar, dacii au trecut Dunărea și au năvălit asupra provinciilor romane, devastând și ocupând Macedonia. Senatul roman a adunat o armată numeroasă pentru a-i respinge iar mai târziu, împăratul Octavius Augustus a făcut tot posibilul să încheie o alianță cu dacii, pentru a fi sigur că nu și-i transformă în dușmani. Tacitus spunea că, la înmormântarea lui Caesar, cinci sute de evrei se aflau în fruntea cortegiului, rupându-și hainele de durere, mai mult ca sigur deoarece invadarea Daciei nu a mai avut loc.

În anul 6, romanii (arieni) conduși de Octavius Augustus au cucerit Iudeea (stat semit), transformând-o în provincie romană. În anul 66 a izbucnit revolta iudeilor, care a dus la retragerea trupelor romane din Ierusalim, aparent fără niciun motiv. În Războiul iudeilor, istoricul Flavius Josephus a scris despre motivul retragerii romanilor: „Câteva zile după sărbătoare, în ziua de 21 a lunii artemisius, s-a produs un fenomen de necrezut și uimitor înainte de asfințitul soarelui, mulțimea a putut privi care și oștiri de soldați înarmați, ivite pe neașteptate în văzduh”. Romanii au revenit în anul 70, conduși de Titus, și au asediat Ierusalimul, distrugând templul lui Yahweh / Marduk ca pedeapsă pentru răzvrătire. În 132, sub conducerea lui Simon Bar Kohba, evreii s-au răsculat din nou împotriva stăpânirii romane. Revolta a fost stinsă abia în 135, din acel moment Iudeea fiind numită Palestina de către romani.

Profitând de războiul civil izbucnit la moartea împăratului roman Nero, în anii 68 – 69 dacii s-au aliat cu sarmații și au invadat Moesia. Respinși de romani, ei s-au întors în anul 85, aliați cu sarmații și bastarnii. În anul următor, împăratul Domițian a fost nevoit să își facă apariția personal pe frontul din Moesia. În anul 1incerc2187, Domițian l-a trimis pe prefectul Cornelius Fuscus să atace Sarmizegetusa, capitala dacilor. Fuscus a fost înfrânt la Tapae de către dacii conduși de Diurpaneus, care și-a schimbat ulterior numele în Decebalus. În anul următor, Decebalus a înfruntat tot la Tapae o armată romană condusă de generalul Tettius Iulianus. Cu toate că romanii au învins, împăratul Domițian a fost nevoit să încheie cu Decebalus o pace rușinoasă pentru imperiul roman. Domițian a atacat Dacia doar la îndemnul prietenului și sfetnicului său, evreul Flavius Josephus, care nu a renunțat la visul poporului său de a invada tărâmul zeilor, locul de proveniență al rasei ariene. De ce își doreau atât de mult evreii să subjuge Dacia? Deoarece, conform profețiilor evreiești, pieirea lor va veni de la Gog și Magog, adică geți și masageți. Împrăștiați de romani în toată Europa, evreii au ajuns în cele din urmă și în Dacia, inițial în grupuri mici. În secolul al XIV-lea au migrat în număr ceva mai mare din Europa Centrală în Principatele Dacice, un alt val făcându-și apariția din Ucraina în secolul al XVI-lea. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, până la începutul secolului al XX-lea, și mai mulți evrei s-au refugiat în Moldova și Ardeal, din cauza înăspririi situației în Galiția. După căderea comunismului din Europa, din anii 1989 – 1990, care scosese în afara legii masoneria condusă de evrei, aceștia au reușit să se infiltreze în conducerea României, de unde au început distrugerea fostei Dacii, tărâmul zeilor. Însă, după cum declara Ion Antonescu, fostul conducător al României între 1940 și 1944, „ne-am născut aici, suntem cei dintâi aşezaţi aici şi vom pleca cei din urmă”.

O parte importantă a războiului ariano-semit o reprezintă cruciadele dintre 1096 și 1270, în care s-au înfruntat în numeroase rânduri creștinii europeni (arieni) și musulmanii asiatici (semiți). Proclamate „războaie sfinte”, cele opt cruciade au avut loc sub stindardul crucii (simbolul cerului și, implicit, al zeilor Celești) și cel al semilunii (simbolul Veghetorilor). Nu au lipsit entitățile supranaturale din aceste lupte crâncene, duse în special pentru controlul Ierusalimului, orașul lui Yahweh / Marduk. În timpul primei cruciade, în anul 1099, pe când cruciații asediau Ierusalimul, un cavaler strălucitor a apărut subit pe Muntele Măslinilor, agitând un scut care lucea, chemându-i pe cruciații descurajați să lanseze un nou atac, după cum nota Matthew de Paris în Historia Anglorum. Îmbărbătați de Documente-secrete-schimba-istoria-Cavalerilor-Templieriacel personaj misterios, cruciații au reușit să-și învingă adversarii și să cucerească Ierusalimul. După prima cruciadă a luat naștere la Ierusalim Ordinul Cavalerilor Templieri, despre care se spune că primeau ordine de la demonul Baphomet prin intermediul unui craniu, folosit ca mijloc de comunicare. Desființat în 1312, Ordinul Cavalerilor Templieri reapare în Europa sub numele de Francmasonerie, organizație condusă din umbră de evrei.

Cel mai recent război ariano-semit de amploare se ascunde în spatele celui de-Al Doilea Război Mondial. Ajuns la conducerea Germaniei, Adolf Hitler a început lupta împotriva evreilor, în timp ce încerca să recreeze rasa ariană pură, descendentă a zeilor. Aceste idei îi erau alimentate de către Societatea Thule, care primea ordine de la „o ierarhie a Supraoamenilor – Conducătorii Secreți naziai Celui de-al Treilea Ordin”, numiți extratereștri de către unii sau demoni de către alții, printre care și scriitorul Trevor Ravenscroft. Acesta susținea că respectivele „Inteligențe Malefice” acordau membrilor Societății Thule „puteri magice fenomenale”. Doctorul Wernher Von Braun, comandantul proiectului spațial al lui Hitler și mai apoi unul dintre arhitecții cheie ai NASA, vorbea în 1959, la rândul său, despre niște „forțe mult mai puternice decât am crezut până acum, a căror proveniență ne este în prezent necunoscută”, despre care nu poate spune mai multe, în afara faptului că „suntem angajați într-un proces de contactare a acestor forțe”. În cadrul experimentelor CIA-ului din timpul Războiului Rece, doctorul Andrija Puharich a intrat în contact cu nouă entități care se declarau a fi zeii din vechime. Despre cel de-Al Doilea Război Mondial, Cei Nouă afirmau că atrocitățile lui Hitler au făcut parte din planul lor, evreii uciși în această conflagrație „s-au sacrificat pentru a avertiza planeta că ei sunt cei care vor conduce omenirea”. În aceste condiții, nu ne miră declarația lui Menachem Begin, prim-ministru al Israelului între 1977-1983: „Rasa noastră este Rasa Stăpânitoare. Suntem Zei divini pe această planetă. Suntem diferiți de celelalte rase inferioare, precum acestea sunt diferite de insecte. De fapt, în comparație cu rasa noastră, celelalte rase sunt excremente umane. Destinul nostru este de a conduce rasele inferioare. Regatul nostru pe pământ va fi condus de liderii noștri cu mână de fier. Masele ne vor linge picioarele și ne vor servi ca sclavi”.

Început acum câteva milenii, războiul dintre arieni și semiți continuă și în ziua de astăzi, ascuns de ochii omului de rând. Chiar dacă zeii Celești au părăsit demult Pământul iar semiții s-au împărțit în două tabere, închinate celor două căpetenii ale Veghetorilor, Marduk și Iștar, ura genetică dintre cele două rase a rămas la fel de vie ca la început. Poate lucrurile ar fi evoluat într-o direcție complet diferită dacă nu ar fi avut loc unul dintre cele mai importante evenimente din istoria Pământului: moartea primului conducător al planetei noastre, Enki.

About Claudiu-Gilian Chircu

Îmi merge mintea... pe 7 cărări şi în marşarier. Probabil asta înseamnă să fii dus cu pluta pe arătură. View all posts by Claudiu-Gilian Chircu

37 responses to “38. Războiul ariano-semit

  • 38. Războiul ariano-semit | Secretele zeilor | radupopescublog

    […] via 38. Războiul ariano-semit | Secretele zeilor. […]

  • Victor

    Mister Klaudyu…tu crezi ce scrii? Daca chiar crezi…in legatura cu Hitler ,articolele tale se cam “bat cap in cap”…pai asta ori i-a “mierlit” pe evrei,ori i-a “pupat in c.r” ?!?!

  • KLAUDYU

    Eu n-am spus niciodată că i-ar fi pupat în cur pe evrei. Prin urmare, problema se pune altfel: nu contează dacă eu cred ce scriu, ci dacă tu înțelegi ce scriu. Încep să mă gândesc serios dacă ar trebui să pregătesc o variantă a blogului doar cu poze, poate așa ar înțelege cei ca tine ceea ce trebuie.

  • Taz

    E o greseala sau nu am inteles eu

    “Enlil, Ninurta și Ninhursag pe de o parte, Enki, Mardukși Iștar pe cealaltă?Celeștii lui Enlil?”

    Tot aici pe site …”Marduk, în acea perioadă fiind considerat fiul lui Enlil și zeu-Soare” sau “gemeni Enki și Ninhursag”(https://secretelezeilor.wordpress.com/tag/ninhursag-2/)

    Nu cumva aici sunt inversati Enki – Domnul Pamantului cu Enlil – Domnul Poruncii? Nu Enki e celestul, arianul si Enlil veghetorul, semitul?Mai ales ca ultima fraza din articol cam asta spune…?

  • KLAUDYU

    Nu e nicio greșeală și nici nu sunt zeii inversați. Cel mai probabil nu ai înțeles. Povestea zeilor e explicată pe larg pe blogul ăsta. Și credeam că se înțelege că Enki era conducătorul Veghetorilor, iar Enlil al Celeștilor. Mă depășește cum ai ajuns la o concluzie total opusă. Ultima frază spune că la un moment dat a murit Enki, nicidecum ce ai înțeles tu. Cum spuneam, povestea lor e explicată pe larg aici, așa că n-are rost să o repet.

  • Taz

    ok probabil mi-am facut o parere gresita…desi ce am spus am mai citit si prin carti…in fine…deci Marduk/YHWE/Ahura Mazda /Horus fiul lui EN,LIL(Domnul Poruncii)/Zeus sunt/devin semiti iar EN.KI(Domnul pământului)/Dyonisos/APOLLO arieni…

  • KLAUDYU

    Nu știu de unde ai scos-o pe asta cu Marduk, fiul lui Enlil, când eu am scris de mi-a venit rău că era fiul lui Enki. Dacă ai fi citit ce am scris, probabil n-ai fi avut nelămuriri și nici eu n-aș fi dat acum explicații. „Marduk, în acea perioadă fiind considerat fiul lui Enlil” nu înseamnă „Marduk era fiul lui Enlil”, ci doar că ERA CONSIDERAT fiul lui Enlil. Am scris deja când, cum și de ce. Nu mă face să repet povestea zeilor și să-ți fac un rezumat pentru că nu am pentru asta nici timp, nici chef, nici vreun interes. Pe scurt, Marduk era fiul lui Enki, dar inițial s-a crezut că e al lui Enlil. Până când băiatul a declinat identitatea adevăratului său tată și a cerut tronul.
    Enlil nu înseamnă „Domnul poruncii”, ci „Domnul vântului”. El era zeul furtunii.
    Enki nu era Apollo. Marduk era Apollo.
    Zeii nu erau semiți sau arieni. Ăstea sunt rase umane, prin urmare oamenii erau semiți sau arieni.
    Nu știu de unde ți-ai luat informațiile – sper că nu e ceea ce ai înțeles de pe blogul meu – dar sunt total greșite.

  • Taz

    Spui ca ….”Enlil nu înseamnă „Domnul poruncii”, ci „Domnul vântului”

    Alexandru Dobos in Dacia contra Antichrist, vol. II, Editura Obiectiv. vb despre fratii vitregi: Enki (Domnul Pământului) si Enlil (Domnul Poruncii). ….e doar un exemplu….
    si pe aici.. .https://www.facebook.com/permalink.php?id=362579523885909&story_fbid=409941775816350

    Hotarâți-vă….

  • Taz

    ca-n politica nostră…treceau dintr-o tabără în alta după cum le convenea…

  • KLAUDYU

    Nu mă interesează traducerea fantezistă a lui Doboș și nici ce a copiat unul pe Facebook dintr-o carte a lui Sitchin. Dacă vrei o traducere corectă, uită-te într-un dicționar sumerian. De exemplu, în cel al lui John A. Halloran, „lil” înseamnă „vânt, răsuflare, spirit al unui loc, țară deschisă”. Aceleași variante le vei găsi în orice dicționar sumerian. Singurul sens care se potrivește este „vânt”, deoarece Enlil era zeul vântului și al furtunii. I-aș întreba pe Doboș și pe Sitchin pe ce își bazează traducerile, care nu au nici sens, nici acoperire științifică. Dar, din păcate, n-am cum s-o fac.
    Chiar nu treceau dintr-o tabără în alta după cum le convenea. Au fost niște evenimente bine subliniate de antici precum și motive serioase pentru care unii au ajuns în tabăra celorlalți. Repet: am scris deja despre astea. Dacă ți-e lene să citești, și mie mi-e lene să explic din nou.
    Sfat: nu mai crede tot ce citești. Verifică orice informație înainte să o procesezi, indiferent dacă vine de la Sitchin, de la mine, de pe net sau din cărți. N-o să-ți dea nimeni adevărul mură în gură, ci doar părți din el. Tu trebuie să pui informațiile cap la cap, nu alții. Eu am reușit să-mi formez o părere proprie abia după am renunțat la a-i crede pe alții.
    Apropo, Sitchin e cel mai mare mincinos din domeniul ăsta. Și cel mai periculos, ținând cont că a infectat mii de oameni cu minciunile lui.

  • Taz

    citind diferiti autori ai diferite răspunsuri …insasi Hesiod a aburit-o…iar vechile popoare din orientul mijlociu ii numeau ba frati ba tata si fiu,,,,aici …https://secretelezeilor.wordpress.com/2011/10/25/yahweh/….ai avut rabdare cu răspunsurile ….:)

  • KLAUDYU

    Iar ăsta e un motiv în plus să nu crezi tot ce citești. 😉

  • Taz

    da, de acord cu Sitchin …

  • Taz

    pai asta e ideea…trebuie aflat adevarul ….daca exista…o informatie o verifici cel putin din 3 surse…nu cred tot ce citesc, dar incerc sa le pun cap a cap…ce scrii aici pe blog are logică…si totusi de unde stim ca sursele nu sunt manipulate sau manipulante, au totusi o varsta…nu stim… 🙂

  • KLAUDYU

    Nu știm. Tocmai de asta nu prezint adevăruri, ci ipoteze.

  • Monica

    …” nu contează dacă eu cred ce scriu, ci dacă tu înțelegi ce scriu. “…

    ” Ba esti nebun? ” ( replica celebra din “las fierbinti” )
    Daca tu nu crezi ce scrii, la ce mama naibii te intereseaza daca cititorul intelege?…
    nu uita ca existati ( blogarii) datorita noua, cititorilor …asa ca fii mai intelept si gandeste de doua ori inainte sa raspunzi…rautacios

    o zi minunata tuturor

  • KLAUDYU

    Ți-aș spune continuarea replicii din „Las Fierbinți”, dar ai considera că sunt și mai răutăcios. Deși s-ar potrivi de minune în cazul de față. Pentru că, dacă aș fi fost credincios, mi-aș fi făcut sute de cruci citind unele comentarii, așa cum este al tău.
    Înțeleapto, ia citește tu de vreo zece ori ce scriu, roagă și pe alții să-ți explice dacă tot nu înțelegi, apoi lasă un comentariu. Am spus eu cumva că nu cred ce scriu?!? De unde naiba scoți tâmpeniile astea?!? Vai de capul… cititorilor de genul ăsta. Hai să-ți explic ca la copii, că altfel văd că nu sunt șanse să pricepi o simplă propoziție. „Nu contează dacă eu cred ce scriu” nu înseamnă nici că cred, nici că nu cred. E o replică evazivă, prin care se evită răspunsul la întrebare. Pentru că e o întrebare extrem de stupidă, la care în mod normal se răspunde cu un scuipat între felinare. Timp de câțiva ani am adunat informații pe care le-am pus cap la cap în mai mult de o mie de pagini, ca să mă întrebe unul dacă eu cred ce scriu. Dacă nu te duce capul să-ți dai seama singur de răspuns, de ce mama naibii mă mai deranjezi?!? Apoi apari tu care, la fel ca el, nu înțelegi ce spun, deși folosesc un limbaj destul de simplu. Dai cu mucii în fasole cu o constatare la fel de cretină ca a lui. Tragi concluzii eronate din fraze simple, care exprimă idei și mai simple. Cum naiba?!? Și tot tu mă sfătuiești pe mine să fiu mai înțelept și să gândesc de două ori înainte să răspund???
    Nu mă interesează dacă ăla înțelege. Era doar un fel de a spune, pentru că omul a arătat că a priceput numai aiurea ce am scris. La fel ca tine acum, de altfel.
    Nu sunt blogger și nu exist datorită ție ori celorlalți cititori. Nu mă interesează dacă îmi citește cineva articolele, ceea ce ar trebui să reiasă din faptul că nu-mi promovez blogul în absolut niciun fel. Nu câștig absolut nimic de pe urma blogului, ci dimpotrivă. Nu scriu pentru cititori, ci pentru mine. Dacă m-am hotărât să împărtășesc și altora concluziile la care am ajuns, nu înseamnă că vă datorez vouă ceva. Poate unii dintre voi îmi sunteți mie datori, pentru că încerc să vă deschid ochii. Însă pentru asta ce primesc? Comentarii cretine de la oameni cretini! Care mai și susțin că exist datorită lor! Ce dracu ai făcut pentru mine încât să ai tupeul să afirmi asta? În afară că m-ai făcut să pierd timp citindu-ți aberațiile și răspunzându-ți la ele? Nu știi nimic despre mine, nu știi ce viață duc, nu știi prin ce trec, dar crezi că exist datorită ție. Nu știi nici cât mă abțin acum de la înjurături…
    Ia ia-ți tu ziua minunată, bagă-ți-o unde vrei și dispari de pe blogul meu. Ajută-i să existe pe alții mai înțelepți și mai puțin răutăcioși, că eu n-am nevoie de asemenea cititori. Și ia-i cu tine și pe ceilalți ca tine, că sunt sătul de căcaturile voastre.

  • KLAUDYU

    Sunt vrăjeli de doi lei. La primul articol, sursa este site-ul Efemeride, care minte de îngheață apele. Dacă s-ar fi descoperit ceva interesant în Marea Piramidă de la Giza, mai ales o mumie extraterestră, ar fi vuit presa din toată lumea și cercetătorii s-ar fi îngrămădit acolo ca să o studieze. Nu s-a întâmplat nimic de genul ăsta. Mai și spune autorul că „extraterestrul” ăla, mumificat, aproape putrezit și cu ditamai gaura în el, „părea a se afla în stare latentă, adică între viață și moarte”. Asta să o creadă doar cineva complet retardat…
    Cele două papirusuri, ale lui Tuthmose III și Khufu, nu există decât cu numele. Din moment ce nimeni nu le poate vedea și studia, lucrurile sunt clare. Ambele povești sunt falsuri ordinare. Primul nu are limbajul specific vremii. Se vorbește despre mașinării (?!?), deși nu exista acest concept pe vremea aia. Egiptenii n-ar fi vorbit despre cercuri de foc cu tije, ci despre care / bărci zburătoare ale zeilor. Totul se învârtea în jurul religiei pe atunci și toate ciudățeniile erau puse pe seama zeilor. Aici lipsește complet latura divină.
    Al doilea text este, de asemenea, o mare vrăjeală. Titlul spune că „Cercetătorii au descoperit că este de provenienţă extraterestră”, din articol aflăm că „Se spune că sângele cu Rh negativ ar fi de proveniență extraterestră”. Păi ori e o certitudine, un rezultat concret al unor oameni de știință, ori o bârfă? „Potrivit unor oameni de știință, s-a folosit ADN de proveniență extraterestră”. Cine sunt oamenii ăia de știință? De ce nu ni se dau nume, ca să putem verifica informația? Și cum poți dovedi că o grupă de sânge nu are proveniență pământeană, ci extraterestră? Ăia care au lansat ipoteza asta nu sunt oameni de știință, ci scriitori ca Zecharia Sitchin, Erich Von Daniken sau David Icke. Care se bazează doar pe imaginație, presupuneri nefondate și multă manipulare. Partea frumoasă a articolului e că, dacă la început vorbea despre o certitudine a cercetătorilor, un adevăr dovedit de știință, la final o numește „pseudo-teorie”. Ori autorul, Laurențiu Panait, doarme ca în poza sa de profil, ori se răzgândește mai des decât o femeie…
    Da, și eu am scris despre asta aici: https://secretelezeilor.wordpress.com/2013/08/10/32-pacea/. Diferența e că la mine e doar o ipoteză, nu rezultatul cercetărilor oamenilor de știință.
    Ține minte sfatul meu: nu crede tot ce citești, indiferent cât de frumos este scris.

  • Adi

    Intr-adevar lucrurile sunt mai complicate decat ar crede un ignoramus calvinistic, dar nu poti nici sa crezi tot ce zic al’de David Icke si Michael Tsarion, spre exemplu.

    De ce? Evident, pentru ca oamenilor le place fantezia. De ce crezi ca exista atatea carti, industria filmelor si jocurilor au explodat, avem un guilty pasion pentru drama si teatru, povesti cu fantome si big futi? Suntem o rasa cam cu capul in nori. Cand oamenii nu stiu, pur si simplu inventeaza. E o chestie care ne-a tinut in viata mult timp candva, apoi probabil a evoluat in arta.

    Sunt multi care vor inventa ori din interes ori din simpla naivitate, si nu poti crede orice pseudo savant care impune autoritatea stiintei ca sa fie crezut. Klaudyu are perfecta dreptate, si nici pe el nu il cred in tot ce zice.

  • cristian

    Pentru mine exista o ruptura majora intre ce au insemnat vechile (si noile) religii si ceea ce au propovaduit oameni ca Buddha, Iisus, Osho…
    Daca religiile traditionale indeamna la actiune: lupte, razboaie, jertfe, constructii monumentale etc., cei amintiti mai sus vorbesc mult despre inactiune, meditatie, iubire, incredere, compasiune si constienta; urmarea fireasca fiind contopirea cu intregul in mod constient. Daca exista o actiune in ceea ce propovaduiesc Buddha, Iisus, ea este indreptata spre interior si niciodata asupra celorlalti. Stiu, in prezent toti incearca sa-i converteasca pe toti, negand in fapt toate invataturile Marilor Maestri. Aici apare o intrebare: Care ar fi legatura intre renuntarea la lupta, acceptarea celorlalti (ierterea) adica ceea ce a propovaduit Iisus si Enlil care a participat la razboaie? Ceva imi scapa si m-ar interesa parerea ta.

  • KLAUDYU

    Părerea mea e că creștinismul a fost inventat de filosoful evreu grec Philon din Alexandria, care a combinat misticismul egiptean cu religia iudaică și cu filosofia greacă a lui Pitagora și Platon (adevărații „stâlpi” ai creștinismului, redenumiți Petru și Pavel). Pentru personajul principal, Iisus, Philon s-a inspirat din Enlil, pe care l-a întâlnit în multe religii. Alexandria era încă de la apariția ei cel mai mare centru religios al vremii, în care au văzut lumina zilei multe culte.
    Iisus nu a propovăduit doar pacea și iubirea. Dacă citești cu atenție cele 4 evanghelii biblice (precum și pe cele apocrife), observi că avea și o latură războinică. Uite câteva exemple:
    – Iisus declara că nu a venit să aducă pacea, ci sabia, războiul şi focul: „Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.” (Evanghelia după Matei 10:34); „Poate că oamenii cred că am venit să aduc pacea pe pământ. Ei nu cunosc că am venit să arunc dezbinare peste lume: foc, sabie şi război.” (Evanghelia după Toma); „Am aruncat foc pe pământ, şi iată, îl veghez până ce izbucneşte.” (Evanghelia după Toma). Nu doar a afirmat aceste lucruri, ci şi-a şi îndemnat ucenicii să se înarmeze: „Şi el le-a zis: Acum însă cel ce are pungă să o ia, tot aşa şi traista, şi cel ce nu are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere. Căci vă spun că trebuie să se împlinească întru mine Scriptura aceasta: «Şi cu cei fără de lege s-a socotit», căci cele despre mine au ajuns la sfârşit. Iar ei au zis: Doamne, iată aici două săbii. Zis-a lor: Sunt de ajuns.” (Evanghelia după Luca 22:36-38)
    – Iisus afirma că a venit să dezbine, nu să unească: „Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare.” (Evanghelia după Luca 12:51); „Ei nu cunosc că am venit să arunc dezbinare peste lume.” (Evanghelia după Toma); „Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.” (Evanghelia după Matei 10:35).
    – Iisus ura şi îndemna la ură: „Dacă vine cineva la mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul meu.” (Evanghelia după Luca 14:26); „Cine nu-şi va urî tatăl şi mama nu poate ajunge un ucenic al meu. Şi cine nu-şi urăşte fraţii şi surorile şi nu-şi poartă crucea ca şi mine, nu va fi vrednic de mine.” (Evanghelia după Toma); „Cine nu-şi va urî tatăl şi mama ca şi mine, nu poate deveni un ucenic al meu. Şi cine nu-şi va iubi tatăl şi mama ca şi mine, nu poate deveni un ucenic al meu.” (Evanghelia după Toma); iar Evanghelia după Filip susţine că Hristos i-a urât pe înţelepţii care l-au încercat, deoarece aceştia nu erau cu adevărat înţelepţi.
    – În Evanghelia după Marcu 3:5, Iisus îi privea pe oameni cu mânie. În Evanghelia după Luca 9:38-41, atunci când un om i-a cerut să-i salveze fiul posedat, Iisus a răbufnit: „o, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi şi vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău.” După cum susţine Biblia, Iisus îşi făcuse un obicei din a certa şi jigni oamenii, numindu-i „neam necredincios” (Marcu 9:19), „neam viclean şi desfrânat” (Matei 12:39), „neam necredincios şi îndărătnic” (Matei 17:17), „neam viclean şi adulter” (Matei 16:4). Pe apostolul Petru l-a numit chiar „satană” (Matei 16:23, Marcu 8:33). Ba, mai mult, el certa şi demonii pe care îi exorciza, dar şi vântul. Evangheliile după Matei (21:19) şi Marcu (11:14) afirmă că Iisus a blestemat un smochin, deoarece îi era poftă de smochine, iar sărmanul pom nu avea roade în acel moment.
    – Iisus îndemna la îndepărtarea de oameni: „Dacă nu vă îndepărtaţi de lume, nu veţi afla Împărăţia.” (Evanghelia după Toma).
    – Respectul pentru tradiţii şi pentru familie nu face doi bani, din punctul de vedere al lui Iisus: „Un altul dintre ucenici i-a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să mă duc şi să îngrop pe tatăl meu. Iar Iisus i-a zis: Vino după mine şi lasă morţii să-şi îngroape morţii lor.” (Evanghelia după Matei 8:21-22).
    – Iisus îi considera pe oameni robi, pregătindu-le jugul său, asemenea unor animale: „Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul meu e bun şi povara mea este uşoară.” (Evanghelia după Matei 11:29-30); „Veniţi la mine, căci jugul meu este uşor şi domnia mea blândă, iar voi veţi afla odihnă.” (Evanghelia după Toma)
    – Iisus le vorbea oamenilor în parabole, nu pentru a-l înţelege mai bine, ci pentru a nu-l înţelege deloc. „Iar când a fost singur, cei ce erau lângă el, împreună cu cei doisprezece, îl întrebau despre pilde. Şi le-a răspuns: Vouă vă e dat să cunoaşteţi taina împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde, ca uitându-se, să privească şi să nu vadă, şi, auzind, să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă şi să fie iertaţi.” (Marcu 4:10-12). Aşadar, doar cei aleşi de el aveau parte de învăţături secrete, restul fiind nevoiţi să se mulţumească cu poveşti pe care nu le pricepeau, pentru a nu fi iertaţi.
    Aceste câteva exemple ne arată un Iisus care dezbină, îndeamnă la ură, blesteamă, ceartă, face sex, a venit pentru a aduce războiul, ajută oamenii după criterii rasiale şi nu urmăreşte mântuirea oamenilor. Un Iisus total diferit faţă de cel pe care îl ştim: unul iertător şi blând, propovăduitor al păcii şi iubirii. Adică unul asemănător lui Enlil.

  • cristian

    Partial, sunt de acord… Si indraznesc la o parere personala din prisma a ceea ce am cuprins pana in prezent: da, crestinismul este o inventie si una extrem de nenorocita. Da, tot ce ai scris tu este adevarat daca luam cele scrise ad literam!
    Daca privesc lucrurile dintr-o perspectiva psihologica si nu neaparat mistica, lucrurile imi par altfel. Da, a adus sabia – daca vei spune un adevar vei vedea ca lumea se va imparti in doua tabere si isi va da in cap (ai ceva exemple…). Indoctrinarea, incartiruirea si mai ales inconstienta vor aduce pacea. Constienta va aduce razboiul, mai exact lupta. Betivii sunt foarte prietenosi intre ei si daca porneste cumva un scandal se impaca mult mai repede decat ceilalti. Interesele financiare ne fac sa trecem peste multe “asperitati” ajungand sa spunem “da” cand am vrea sa spunem “nu”. Inconstienta are conflictele ei, dar intre doua tabere si nu intre indivizii aceleiasi parti; cere-le oamenilor sa fie lucizi; daca asta era scopul lui Iisus, atunci nu avea cum sa nu prevada conflictul, ura si dezbinarea care vor urma. Tu insuti spuneai ca nu o data cand ti-ai expus parerile te-ai trezit in “cusca cu lei”. ; normal, “vrei sa ma trezesti, sa-mi zdruncini visul si starea de visare, sa-mi fracturezi hidraulic pojghita pe care ma tin la suprafata??? Stai ca-ti arat eu!”…Si uite asa devii inamicul public nr 1!
    Revenind, ura fata de familie este fireasca, intrucat ei te-au supus la nenumarate conditionari silindu-te sa renunti la tine insuti. Pana nu vezi asta, cum ai putea sa sustii ca-i iubesti? Doar vazand-o si urandu-i ajungi la ceea ce simti, la ceea ce esti si poti eventual dupa aceea sa-i si iubesti dar treaz, constient de ceea ce ei sunt sau au fost pentru tine…Da, trebuie sa-i urasti pentru a-i iubi! Si asta este un paradox sublim!
    Despre “mortii” care “sa-si ingroape mortii” simt si aici ca vorbim despre o stare de completa inchidere in fata evidentei si constientei, subanteleasa ca moarte; cel care vede adevarul il va urma si este pacat sa fie retinut de o traditie… cel care nu-l vede, sa ramana si sa faca ceea ce stie mai bine: sa se conformeze formei, normei, dogmei, adica un mort care ingroapa un alt mort. Am folosit cuvantul “adevar”… Adica cel la care se ajunge prin renuntarea la ego – aici cred ca bate si chestia aia cu uratul “…sufletului sau insusi”.
    La fiecare paragraf semnalat de tine as avea cam aceleasi observatii, cu mentiunea ca nu incerc sa propovaduiesc nimic ci doar imi exprim o parere. Desigur ramane intrebarea de ce ar fi nevoie de o interpretare si nu ar fi suficient o simpla lecturare? Nu stiu ce sa spun!
    Cred ca foarte multe pagini din Biblie sunt simple cronici…
    Luind in considerare unele greseli de traducere prin omisiune sau nepricepere si traducerile multiple, per ansamblu cred ca avem totusi unele trimiteri catre intoarcerea la esenta, la ceea ce omul a uitat sau neaga, de teama, de a nu-si strica firavul sentiment de siguranta. Iar pentru acest sentiment oamenii sunt in stare de orice!!!
    Impresia mea este ca zeii au evoluat odata cu noi, invataturile lor se adreseaza unui anumit nivel al omenirii dar pot fi “decriptate” in sens psihologic si mult mai tarziu. Enlil recurge la o tactica “noua” sau imaginatia mea este prea zburdalnica? Au evoluat si zeii odata cu noi – pentru ca nimic nu e static -sau doar pacalelile sunt mai subtile? Exista o cale prin care sa devenim parte a universului care ii contine si pe zei sau suntem condamnati la sclavie din momentul conceptiei???…..

    Asa ca, pe scurt, sa ai o seara buna ca pe a mea am rascolit-o de tot…

  • cristian

    …sau, unii dintre ganditorii din Alexandria (poate chiar Philon) au fost geniali??… (tehnic, ce am facut eu se numeste “coitus interruptus” :))

  • cristytepes

    Reblogged this on UFO – n ROMANIA.

  • Radu

    KLAUDIU sa stii ca nu ai dreptate. Interpretarea ta a versetelor este scoasa din context. Ceea ce numesti tu dovada de ura este doar slaba ta cunoastere.

    Ai mentionat versetul :

    Matei10:34. “Sa nu credeti ca am venit s-aduc pacea pe pamant; n-am venit sa aduc pacea, ci o sabie care
    va dezbina familia si-i va face pe membrii ei s fie unul împotriva
    celuilalt (vezi vv. 35-37) si singura cale prin care ne putem
    câstiga viata este sa o pierdem (vezi v. 39)

    Mai Claudiu tu nu prea ai inteles deloc la ce se refera, nu? Stii ca variantele Bibliei de astazi au fost manipulate si schimbate tocmai ca “detectivi” de doi bani ca tine sa puna umarul la damnarea eterna a rasei noastre?
    Hai sa-ti explic, caci se pare ca nu ai inteles singurel: Sabia se refera la lupta intru credinta.
    El avertizeaza ca Judecata va veni dupa El si de asta avertizeaza ca nu a adus pace si a adus inceputul tic-tac-ului final pana la Judecata.
    Cand spune sa va vindeti haina de pe voi daca este nevoie ca sa va luati sabia se refera sa renuntati daca este nevoie si la ultimul bun daca sunteti fara de credinta pentru ca se apropie DEADLINE-ul. Pricepi mai Claudita?
    Cate pasuiri crezi ca ne mai da Dumnezeu ca sa fim amagiti de Lucifer? Cate sanse crezi ca ii va mai acorda lui si copiilor nerecunoscatori ?
    Da, ne iubeste pentru ca suntem copiii Lui dar priveste ca un parinte cum punem botul la strainul care ne ademeneste cu bomboane de genul celor care le mananci tu.
    Claudiule nu ma crede pe mine dar ia aminte la ceea ce s-a spus deja :

    “Şi avem cuvântul proorocesc mai întărit, la care bine faceţi luând aminte, ca la o făclie ce străluceşte în loc întunecos, până când va străluci ziua şi Luceafărul va răsări în inimile voastre, Aceasta ştiind mai dinainte că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia; Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt“. (II Petru 1)

  • Claudiu-Gilian Chircu

    Ah, binecunoscutul argument al oițelor dreptcredincioase: „Tu nu ai dreptate, ci eu. N-ai cum să ai dreptate decât atunci când vei interpreta totul ca mine!”… Bineînțeles că nu puteau lipsi câteva jigniri și puțină aroganță tipic bucureșteană, că altfel n-ai fi reușit să-ți demonstrezi întreaga cretinătate. Marș mă, „iluminatule”, că sunt pline șanțurile de rahați ca tine…
    1. Știu că nu poți pricepe ce o să-ți spun, dar îmi fac totuși o pomană cu tine, în speranța că îți va explica cineva cu mai multă răbdare. Versetul care ar fi trebuit să-ți întărească argumentele spune clar că nu trebuie interpretate proorociile scripturilor, pentru că ele au fost date de Sf. Duh prin gurile proorocilor. Prin urmare, trebuie luate așa cum sunt, adică mot-a-mot. Verset pe care l-ai ignorat complet (deși mi l-ai recomandat), ținând cont că ai interpretat totul după cum te-a dus capul. Pe scurt: Petru spune că nu trebuie interpretate, eu n-am voie să le interpretez, dar tu ai. Răducule, nu ești mai egal ca alții. Dacă aștepți să-ți aplic regula, trebuie să o faci și tu. Iar dacă o faci, toate argumentele tale dispar. Ai înțeles sau trebuie să-ți fac o schiță?
    2. Dacă tot menționezi „slaba cunoaștere”, poate ar trebui să-ți bați capul cu „slaba înțelegere”. Partea cu sabia are același sens cu sau fără contextul întreg. Dacă Iisus știa deja că credința oamenilor în el va aduce dezbinare și lupte, și totuși ne-a făcut acest „cadou”, înseamnă că în mod deliberat ne-a făcut rău. Ceea ce e un paradox din partea cuiva care cerea să ne iubim până și dușmanii. „Singura cale prin care ne putem câstiga viata este sa o pierdem” își spun și dobitocii ăia care își leagă bombe de piept și se aruncă în aer, luând cu ei nu știu câți nevinovați. Un Iisus care ne-ar vrea binele nu ar împinge la fanatism, la acte de violență și la sinucidere. Dar dacă vrei să-i asculți sfatul, chiar te rog să urmezi singura cale prin care îți poți câștiga viața.
    3. Nu e nimic în acest articol despre Iisus sau despre sabia pe care o aduce. Dacă ai de comentat ceva, comentează pe marginea subiectului articolului. Nu mă interesează ce te frământă pe tine și dorința de a-mi împărtăși neapărat aceste frământări.
    În concluzie, peste creștinopați săraci cu duhul am tot dat până acum. Cum nu reprezinți o excepție, n-am de ce să îți ofer șansa de a-ți vărsa frustrările pe aici. Paște în altă parte, eventual unde să îi pese cuiva de behăiturile tale. Salutări Mirelei din partea mea!

    Numai cineva complet bătut în cap poate pune botul la minciunile religiei Mele. Iar în viitor vor fi atât de mulți idioți din ăștia, încât o să trebuiască să trimit Apocalipsa pentru a scăpa Pământul de ei!” (A doua epistolă a lui Iisus către talibani 13:69).

  • Radu

    Asa Claudiu varsa tot ce ai pe suflet caci vad ca esti tare molestat atunci cand cineva iti spune ca te-ai inselat.
    Pai mai Claudita, eu nu te-am jignit cu nimic, nu am folosit nimic mai mult decat numele tau peste tot pe cand tu dragule ai inceput sa injuri ca la gura cortului inca din primele randuri ale raspunsului.
    Citatul care ti l-am reprodus la sfarsit intr-adevar descrie pedeapsa asociata cu alterarea cuvintelor scripturilor.
    Matei 10:34 care ti l-am postat reprezinta traducerea mot-a-mot. Ceea ce tu ai preluat este o versiune “modificata” a versetului.
    Faptul ca esti superficial in aprecieri este usor de distins dar injuriile care le adaugi cu atata usurinta si faptul ca insusi recunostii ca nu esti sigur nici macar tu de asa zisa istorie veritabila a umanitatii , asa cum am citit ca replicai unui alt comentator, dar ca esti asemeni tuturor intr-o continua cercetare, este suficient pentru oricine sa vada modul ipocritic in care te incurci singur in minciunele.
    Prietene, iti sugerez sa cauti cu adevarat traducerea Bibliei si republicarile moderne , nealterate, ale ei ( fac referinta la Biblia din 1688 tradusa de către Radu și Șerban Greceanu și cu ajutorul lui Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu si respectiv republicarea moderna, respectiv Biblia Sinodală).
    Modificarea si a unei simple virgule poate schimba total sensul unui verset, dar tu stii bine acest lucru si nu reprezinta nici o noutate.
    Iti repet Claudiu, poti glumi despre multe lucruri dar cand vine vorba de Iisus ai putea macar sa citesti mai mult, daca tot te lauzi ca se apleaca biblioteca peste tine, Patericul trebuie citit ca si Faptele Sfinitilor pentru a putea intelege Biblia si in special Noul Testament.
    Nu ti-a nazarit niciodata in minte intrebarea : Oare Biblia chiar trebuie inteleasa mot-a-mot daca a fost directionata de la inceput pentru zeci,sute.mii de generatii in difereite timpuri si grade de cunoastere , dezvoltare? Ei bine, iti sugerez sa nu mai fii asa vehement caci la sfarsitul zilei nu faci decat sa-ti prezinti propria parere si nu un adevar , in limitele in care adevarul tau constituie spusele altora.

    P.S.: Ceea ce tu prezinti ca zeitati si razboaie in articolele de aici nu reprezinta nimic mai mult sau mai putin decat o romantare a lumii de dinainte de “potop” si a alterarii omului primordial prin interventia “celestilor cazuti”.

    Putem discuta civilizat sau iti poti continua monologul.

  • Radu

    Transmite-i salutarile mele si doamnei Mariana.

  • Radu

    Si era sa uit, Andreei.

  • Radu

    Apropo daca ti-as spune ca Dumnezeu mi s-a aratat cand ma asteptam mai putin , sau ca am fost un agnostic convins pentru 29 de ani din viata nu ar conta pentru tine oricum. Daca ti-as spune ca stiu foarte bine ce se intampla in lumea asta dar ca viziunea ta este partial adevarata , stiu ca voi fii injurat stiu ca voi fii urat , am inteles asta, este o sabie pana la urma exact cum El a spus nu e pace, nu in viata materiala.
    Mi-as dori sa putem sa discutam si sa impartasim pareri dar cand recurgi la cautari google si atacuri la persoana , jigniri si atitudini de mahalagioaica imi piere orice dorinta sa mai discut.
    In fine, spor, Claudiule stii cum e vorba aia : Parerile sunt ca gaura curului , fiecare are cate una , dar putini devin una.

  • Claudiu-Gilian Chircu

    Dacă voiai un dialog civilizat, trebuia să începi în modul ăsta. Sunt un „detectiv” de 2 bani, sunt superficial în aprecieri, dau dovadă de slabă cunoaștere, am citit puțin, vorbești despre bomboane de genul celor PE (!!!) care le mănânc. Ba am ajuns și „Claudiță” pentru tine. Dacă ai fi renunțat la aerele de superioritate, la atitudinea de atotștiutor și la jigniri, răspunsul meu ar fi arătat altfel.
    Amice, n-am susținut niciodată că prezint vreun adevăr, ci doar ipoteze. Spre deosebire de tine, care te porți de parcă ai fi asistat la facerea lumii. Sunt sigur că nu poți înțelege asta, ținând cont de modul tău de gândire extrem de limitat. Și pentru că frustrările te rod tare de tot, probabil deranjându-te din rugăciunea de seară, vrei neapărat să mă convingi că ai dreptate. Trebuie să discutăm până îți accept ideile și credința, pentru că tu știi adevărul, nu ca mine. Sictir…
    Dacă vrei cu adevărat un dialog civilizat, învață să respecți oamenii. Nu încerca să le bagi pe gât credința ta, nu te mai considera superior, acceptă că au dreptul să aibă păreri proprii, diferite de ale tale, renunță la jigniri și deschide-ți mintea măcar puțin, încât să iei în calcul posibilitatea ca religia ta să fie doar o mare minciună. Iar dacă vei ajunge vreodată să realizezi toate astea, treci la pasul următor: întreabă-te ce rost are o discuție pe teme biblice. Și dacă vei nimeri răspunsul corect, abia atunci te vei putea considera calificat pentru o discuție cu mine.
    Sunt profund impresionat că știi să folosești Facebook-ul. Îți sugerez totuși să-ți mai oprești puțin exaltarea, că n-ai redescoperit America. Dacă voiam ca acele informații personale să rămână ascunse, nu-mi lăsam profilul vizibil pentru toată lumea. Dar eu n-am nimic de ascuns, spre deosebire de tine. 😉
    PS: Nu e treaba mea să judec starea psihică a nimănui dar, în locul tău, nu m-aș lăuda cu halucinațiile. Și nu te-aș urî sau înjura pentru că ești fixist și limitat în concepții, considerându-te deținătorul Adevărului absolut, la fel ca majoritatea. Pur și simplu aș evita dialogul cu tine, pentru că nu văd rostul unei discuții cu cineva cu care nu sunt pe aceeași lungime de undă. Nu mă încarc cu sentimente negative, așa cum este ura. Iar sabia nu o aduc eu, ci voi, cei care vreți neapărat să vă impuneți credința. Eu îmi văd de treaba mea. Tu de ce nu reușești?

  • Radu

    Continui sa jignesti. Intr-un articol mai recent ai scris cum esti contra miscarii “Eu sunt Charlie” si mi s-a parut interesant faptul ca poti vedea mai departe de “abureala” dorintei de “protejare” impotriva terorismului prin impunerea unui pachet de legi ce limiteaza si mai mult drepturile oamenilor.
    Am fost atras de aparenta inteligenta a unui om ce a aflat prin studiu si multe intrebari pana cand am observat modul ostentativ in care manipulai anumite versete din Noul Testament.
    Cand faci atingere , cu interpretari superficiale , asupra unor concepte considerate de unii ca mine sfinte si foarte intime oare nu lansezi o ofensa ?
    Ma intrebi de ce am raspuns acelui articol cu un aer de superioritate, jignirea inca nu o gasesc , dar in fine se pare ca tu te-ai simtit jignit, oare chiar crezi ca opinia mea despre un studiu mai aprofundat al interpretarii versetelor este demna de un raspuns de doi bani?
    Faptul ca ai initiat sirul de jigniri, ai cautat profilul meu pe facebook si ai mentionat numele unei persoane din familia mea din prima ma face pe mine o persoana labila psihic ? Mai mult continui jignirile si la sfarsit , cireasa de pe tort, imi spui ca tu nu urasti tu doar raspunzi ofenselor , incadrandu-ma generalist si profund ignorant in aceeasi categorie cu niste oameni cu mai putina cultura decat ziarul “Libertatea” , zi de zi.

    Una peste alta ti-ai ascuns profilul de la cautare , pe cand eu nu am facut-o, ulterior prin intermediul altui site de socializare gasindu-te.
    Chiar iti place sa minti si sa te inseli la fiecare pas Claudiu?

    Am crezut ca am ceva de adaugat la “Iliada” premergatoare potopului prin discutiile cu tine, dar se pare ca atitudinea ta denota un caracter de 2 bani.
    Ca sugestie , daca vrei ca blog-ul tau sa fie mai mult de cat un monolog si sa porti discutii cu altii iti sugerez sa studiezi mai mult sursele , respectiv articolele defaimatoare si jignirile care le aduci diferitelor culte si credinte.

    La revedere, Claudiu.

  • Radu

    Apropo nu iti mai da like singur , este chiar penibil.

  • Claudiu-Gilian Chircu

    Cum tu nu-ți vezi jignirile, nici eu nu le văd pe ale mele. Te-am jignit că te-am considerat arogant? Ai recunoscut asta și singur. Te-am jignit când am spus că ești limitat? Nu așa se numește unul care nu poate vedea mai departe de barierele propriei sale religii? Înțeleg că te deranjează adevărul, dar încearcă să vezi totuși diferența dintre adevăr și jignire.
    Vrei să faci completări la ceea ce scriu, dai sugestii, știi adevărul… Când ți-oi cere eu ajutorul, atunci să vii cu completări și sugestii. Până atunci, ține-le pentru tine. Și nu, scopul blogului nu este de a purta discuții. Eu îmi prezint părerile. Cine vrea, le poate citi. Ba chiar își poate da și cu părerea. Însă nu scriu pentru a da naștere la conversații. Am cu cine conversa, chiar nu e nevoie să fac asta cu o grămadă de necunoscuți, mai ales cu unii limitați și aroganți.
    Pentru a-ți sublinia mai mult ignoranța, tragi în continuare concluzii pripite. Nu mi-am scos niciun profil de la căutare. Nu te mai las pe tine să-l vezi, iar asta e altă poveste. Eu am aruncat o privire pe profilul tău pentru a ști cu cine stau de vorbă. Numele soției tale e chiar acolo. Tu însă mi-ai luat pozele la control, ai început să-mi cauți familia, prietenii. Nu mă interesează că ai prea mult timp liber ori anumite dereglări psihice, normal ar fi să nu-ți bagi nasul unde nu-ți fierbe oala și să-ți vezi de treabă. Dar normalitatea pare un concept supraevaluat pentru unul care încearcă să-mi impună religia lui doar pentru că se simte jignit de părerile mele diferite.
    Să consideri niște concepte sfinte și foarte intime e doar problema ta, nu a mea. Libertatea de exprimare și de gândire îmi permite să le interpretez așa cum vreau eu, nu tu. La fel cum e doar problema ta dacă te jignește interpretarea mea. Această aroganță fără margini de care dai dovadă a dus la numeroase conflicte de-a lungul istoriei, soldate cu milioane de victime. Ce fac eu e diferit de caricaturile celor de la Charlie Hebdo; eu interpretez în modul meu basmele voastre, ceea ce nu e o batjocură la adresa religiei. Până la urmă, asta e marea ta problemă: te deranjează că am o părere diferită despre religia ta, că îți contrazic religia și, mai rău, o fac în public, existând riscul să deschid ochii altora. De asta simți nevoia să mă convingi să-ți accept ideile. Răducule… du-te și te joacă în altă parte, lasă oamenii mari să-și facă treaba. Sunt sigur că religiile vor dispărea într-un viitor apropiat și nu pot decât să sper că, scăpând de jugul ăsta, oamenii nu se vor mai lăsa înrobiți atât de ușor. Știți și voi asta, dreptcredincioșii, văzând că numărul ateilor se află într-o continuă creștere. Și vă apucă disperarea, spre amuzamentul nostru, al celor normali. Până vom scăpa de superstițiile voastre cu care ați ținut prea mult timp omenirea în mocirlă, aș putea proceda ca voi la partea cu victimizarea. Pot considera că religia mea este inteligența iar limitările intelectuale îmi aduc mari ofense credinței. Numai că nu mi-aș consuma energia cu părerile altora, spre deosebire de oițe, indiferent din turma cărui Domn fac parte.
    Să fii iubit, Radule!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: