3. Decodificarea miturilor


Citiți voi, copii ai viitorului, și aflați secretele trecutului, atât de îndepărtate de voi, dar atât de aproape prin adevărul lor.” (Papirusul Anana)

131108154054-hacking-620xa

Ca orice creștin, nu puteam să nu aflu legenda lui Lucifer, acel înger care a încercat să ia tronul tatălui său, fiind învins de fratele său, Mihail, și exilat apoi pe Pământ, împreună cu acoliții săi. Chiar dacă sună bine această poveste cu intrigi, trădări și războaie divine, aducând puțin cu seria de filme Star Wars, ceva îi lipsește. Logica, în primul rând. De ce ar fi încercat acel înger să detroneze un Dumnezeu omnipotent? Dacă noi, oamenii, știm că nu există nicio ființă care să o poată egala, darămite învinge, cum de nu știa și Lucifer asta, o entitate superioară nouă? Ori poate știa că Dumnezeul biblic nu este atât de puternic pe cât ni se spune, idee care rezultă din odihna de care a avut nevoie după ce a creat lumea. Dacă e așa, înseamnă că religiile sunt fondate pe minciuni. Pe lângă această nelămurire, au apărut și altele. De ce voia Lucifer neapărat tronul? De ce nu s-a luptat Dumnezeu cu el, preferând să îl trimită pe Mihail? Unde era Isus în timpul ăsta? De ce l-a exilat tocmai pe Pământ și nu pe altă planetă? De ce a făcut oamenii pe aceeași planetă pe care erau închiși îngerii decăzuți? De ce l-a lăsat pe Lucifer să le facă rău oamenilor, dacă tot îi iubește atât de mult și le vrea binele? De ce va fi pedepsit abia la sfârșitul lumii și nu mai devreme? Toate aceste întrebări pălesc în fața unui fapt mult mai important: Lucifer este inexistent în Biblie! Legenda şi numele său au apărut în urma interpretării eronate a unor versete din două capitole biblice, al 14-lea din Cartea lui paradiseLostLuciferIsaia şi al 28-lea din Cartea lui Iezechiel. Dacă Lucifer nu există în Biblie, cum a apărut în creștinism? A fost inventat pentru că era nevoie de un personaj malefic care să-i țină pe credincioși într-o continuă teamă? Are sens această variantă, știindu-se deja că frica este cea mai eficientă metodă de control. În plus, nu există nici măcar o singură dovadă a existenței biblicului Isus în Palestina de acum două milenii, ceea ce duce la concluzia logică că Biblia reprezintă doar o colecție de povești inventate, asfel explicându-se multitudinea de erori și contradicții pe care le conține.

Cu toate astea, n-am putut accepta pe deplin această ipoteză, chiar dacă este cea mai logică. Ce e logic nu e întotdeauna adevărat, după cum se spune. N-am făcut-o pentru că i-am găsit pe Isus, Lucifer și Dumnezeu în miturile altor popoare, ascunși în spatele unor nume și întâmplări diferite, cel puțin la suprafață. Poate că Isus n-a trăit acum două milenii și a fost inventat doar pentru a da naștere unei noi religii, însă personajul pe care l-a copiat se găsește în toate religiile și cultele dispărute. La fel și tatăl său, mama sa pământeană, inamicul Lucifer și alte personaje din mitologia creștină. Ținând cont de răspândirea acestor întâmplări și personaje în spațiu și timp, sunt mari șanse să conțină cel puțin un sâmbure de adevăr, adevăr pe care putem să încercăm să-l aflăm prin decodificarea relatărilor înaintașilor noștri, pe care astăzi le catalogăm drept mituri, legende sau basme.

Mitul este o religie în care nimeni nu mai crede”, afirma poetul și novelistul american James Feibleman. În Aspecte ale mitului, Mircea Eliade nota: „Mitul povesteşte o istorie sacră, relatează un eveniment care a avut loc în timpul primordial, în timpul fabulos al începuturilor”. Filosoful și istoricul Ananda Kentish Coomarasswamy scria în Hinduism şi budism: „Mitul încarnează cea mai înaltă aproximaţiOld_Armenian_Book_by_deviantike a adevărului, ce poate fi tradusă în cuvinte”. Pentru filosoful Karl Jaspers, miturile sunt purtătoare de mesaje și simboluri cifrate, lăsate nouă pentru a fi decriptate. Iar Vasile Lovinescu spunea în Interpretarea ezoterică a unor basme şi balade polulare româneşti: „Basmul conţine cunoştinţe adevărate, chiar dacă sunt criptate, dar existente din timpuri străvechi. Esenţa basmului este valabilă şi în prezent, şi în eternitate”. Inițial, cuvântul „mit” în limba greacă însemna „vorbă, relatare, povestire”. Prin urmare, chiar dacă astăzi sunt considerate fabulații, la nașterea lor miturile erau niște reportaje primitive, ce expuneau evenimente reale, trăite de oamenii acelor vremuri. Să nu uităm că Iliada lui Homer a fost considerată ficțiune iar Troia un loc mitic până când, în 1868, arheologul amator Heinrich Schliemann a descoperit ruinele Troiei în Turcia. Neputând ignora urmele unui război devastator ce a dus la distrugerea cetății, întocmai ca în opera lui Homer, mulți nu au putut să nu se întrebe: dacă Iliada s-a dovedit a fi adevărată măcar parțial, ce alte adevăruri ascunde tot ceea ce numim mitologie?

Pentru a înţelege în mod corect ce ne transmit strămoşii noştri, nu trebuie decât să ne deschidem minţile, renunţând la orice fel de îndocrinare religioasă sau evoluţionistă. Deşi în aparenţă diferite, legendele tuturor popoarelor, încă din cele mai vechi timpuri, vorbesc despre moreno-brainaceleaşi întâmplări şi personaje. Chiar dacă sunt în continuare ignorate de majoritatea, fiind catalogate drept ficţiune, legendele ascund adevărata istorie a Pământului. Modificate de multitudinea de religii şi de scopurile reprezentanţilor lor, legendele au reuşit să păstreze destule indicii care să ne ajute să înţelegem mai bine cine sunt zeii, de ce am fost creați şi cum am fost folosiţi de-a lungul mileniilor. Extrăgând esenţa miturilor, alăturând-o descoperirilor arheologice, istorice şi ale celorlalte ramuri ale ştiinţei moderne, putem pune cap la cap destule piese dintr-un puzzle cu prea multe goluri. Şi poate astfel vom reuși să ne facem o idee cât mai apropiată de adevăr despre lumea în care trăim.

Personajele principale ale istoriei noastre ascunse sunt câteva. Numele lor reale nu se cunosc şi probabil nu ne vor fi niciodată cunoscute. Denumirile sub care îi cunoaştem nu sunt decât epitete. Deşi n-am reuşit să le descifrăm pe toate nici până în ziua de astăzi, fiecare nume are o semnificație, de obicei reprezentând o însuşire a zeului respectiv. De ce nu putem afla numele reale ale zeilor, presupunând că au nume? Încă din cele mai vechi timpuri există credinţa că numele înseamnă putere, iar cel care cunoaşte numele cuiva are putere asupra acelei persoane. De exemplu, în exorcism, exorcistul încearcă în primul rând să afle numele king-solomondemonului cu care are de a face, pentru a căpăta putere asupra lui. Şi biblicul rege Solomon a procedat în acelaşi mod. În Clavicula Salomonis se povesteşte că primul lucru pe care regele îl făcea atunci când invoca demoni era să încerce să le afle numele. Egiptenii antici foloseau în vorbirea curentă foarte des numele zeului Amon, după cum au consemnat istoricii greci, considerând că invocarea numelui va reuși să convingă zeitatea să își facă apariția. Acest procedeu a fost preluat în toate tipurile de ritualuri de invocare atât în religii, cât și în ocultism. Mulți creștini, în special românii, evită folosirea numelui Diavolului, de teamă că îl vor atrage în viețile lor. În schimb, invocarea numelui divin constituie esența liturghiilor. De exemplu, la Vecernia de sâmbătă se cântă: „Învierea lui Hristos văzând (…) Numele tău numim”, iar la liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur se spune: „Numele tău numim (…) Fie numele Domnului binecuvântat”. Fiecare creștin primește un nume în urma unui ritual, botezul, care se realizează la rândul său în numele Trinității divine. Iar exorciștii creștini susțin că spiritele malefice sunt chinuite de numele lui Isus.

Într-o legendă egipteană se povestește că Ra, zeul suprem, era cunoscut sub multe denumiri, dar avea şi un nume secret pe care nu îl împărtăşea nimănui, deoarece acela care îi cunoștea numele real căpăta puterea absolută a zeului. Zeiţa Isis însă l-a păcălit şi isis-raa aflat numele secret, pe care mai apoi l-a dezvăluit fiului ei, Horus. Bătrânul zeu le-a cerut amândurora să păstreze cu sfinţenie secretul şi să nu se folosească de puterea numelui. Se pare că Isis și Horus s-au ţinut de cuvânt, deoarece Ra a rămas până la capăt în fruntea panteonului. Deținerea puterii prin cunoașterea numelui se găsește și la începutul Bibliei, unde Adam le-a pus nume atât animalelor, cât și consoartei sale, Eva, pentru a le putea stăpâni. Din acest motiv a apărut în unele culturi interdicția pronunțării numelor divine. În jurul anului 150, învățatul evreu Abba Saul ben Batnit a înțeles greșit o poruncă din Levitic: „Cel care hulește numele lui Yahweh să fie ucis cu moarte”. El a proclamat că până și rostirea numelui sfânt trebuie să fie pedepsită cu moartea. Din acel moment, pentru o bună bucată de timp, în timpul procesiunilor religioase s-a evitat citirea numelui zeului. Numele scris în ebraică sub forma YHWH a fost combinat cu vocalele cuvântului Adonai („Domnul”), rezultatul Yehowah sau Iehova fiind folosit pentru citirea numelui zeului biblic. Abba Saul nu a fost primul evreu care a apelat la această interdicție. Cu puțin înaintea sa, în primul secol al erei noastre, istoricul Flavius Josephus scria: „Atunci Yahweh i-a vestit numele Său, pe care nu-l spusese până atunci niciunui om. Acest nume eu nu am voie să-l rostesc”. Mai târziu, în islam s-a aplicat o regulă asemănătoare referitoare la numele zeului Allah, celor de alte religii fiindu-le interzis să îl rostească, indiferent de context. Sumerienii obișnuiau să înlocuiască adesea numele zeilor cu numere, care reprezentau rangurile respectivelor divinități. Acest procedeu a fost preluat de multe alte culturi, numerologia devenind o parte importantă a religiilor, datorită echivalării numelor zeilor cu numere.

Importanța numelor divine se regăsește și în Biblie. În Vechiul Testament, numele lui Yahweh este scris de 6.828 de ori. În cea de-a treia poruncă din cele zece date lui Moise, zeul ordona: „Să nu iei în deșert numele lui Yahweh, Dumnezeul tău, că nu va yhwh_2_by_hd29-d380ws1lăsa Yahweh nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui” (Exodul 20:7). Înainte de acest episod, în Exodul 3:13, Moise a dorit să afle numele zeului, pentru a-l putea împărtăși israeliților aflați în Egipt. Zeul și-a declinat identitatea prin afirmația: „Ehyeh asher ehyeh”, care se traduce corect „Eu sunt cel numit Ea”, nicidecum „Eu sunt cel ce sunt”, varianta preferată de traducătorii care încearcă să ascundă un nume babilonian atribuit zeului evreilor. Aflat în fața uriașului Goliath, păstorul David și-a căutat protecția în numele zeului său: „Tu vii asupra mea cu sabie şi cu lance şi cu scut; eu însă vin asupra ta în numele Domnului Sabaoth, Dumnezeul oştirilor lui Israel pe care tu l-ai hulit” (1 Regi 17:45). „Numele tău şi amintirea ta erau nădejdea sufletului nostru” (Isaia 26:8), suspina și profetul Isaia.

Noul Testament subliniază adesea importanța invocării numelui. Apostolul Pavel scria: „Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu l-a înviat pe el din morţi, te vei mântui” (Epistola către Romani 10:9), la fel și Petru: „Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui” (Faptele Apostolilor 2:21). În rugăciunea Tatăl nostru, închinată zeului ceresc, se spune încă de la început „sfinţească-se numele tău” (Evanghelia după Matei 6:9). Chiar și Isus își învăța ucenicii: „Dacă veţi cere ceva în numpraying-Handsele meu, eu voi face” (Evanghelia după Ioan 14:14) și „roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-i veţi cere în numele meu” (Evanghelia după Ioan 15:16). Despre numele lui Isus, Pavel afirma: „Dumnezeu l-a preaînălţat şi i-a dăruit lui nume, care este mai presus de orice nume” (Epistola către Filipeni 2:9). Acest nume nu a fost ales întâmplător, ci i-a fost impus lui Iosif de către îngerul care i-a apărut în vis: „Ea va naşte fiu şi vei chema numele lui: Isus” (Evanghelia după Matei 1:21). În ultima carte biblică, cei 144.000 de aleși „aveau numele lui şi numele Tatălui lui, scris pe frunţile lor” (Apocalipsa 14:1), iar slugile lui Isus „vor vedea faţa lui şi numele lui va fi pe frunţile lor” (Apocalipsa 22:4).

Nu putem şti cu exactitate dacă numele au sau nu o putere reală. Cum nu putem ști nici dacă zeii într-adevăr au nume secrete, pe care le țin ascunse de noi. Presupunând că au, ascunderea lor nu ne împiedică să ne atingem scopul, acela de a afla adevărata istorie a Pământului, care ne poate ajuta să ne înțelegem prezentul și să ne modelăm viitorul. Pentru acest lucru, trebuie în primul rând să identificăm principalii zei în multitudinea de religii existente din cele mai vechi timpuri până astăzi, toate clădite în jurul acelorași personaje.

About Claudiu-Gilian Chircu

Îmi merge mintea... pe 7 cărări şi în marşarier. Probabil asta înseamnă să fii dus cu pluta pe arătură. View all posts by Claudiu-Gilian Chircu

10 responses to “3. Decodificarea miturilor

  • ADOLF

    da e ceva ceva, dar acest domeniu este doar o ffff mica bucatica din puzzle-ul nostru. e bine de stiut si asta totusi. macar sunt si mai accesebile pt manelisti ca sunt cu poze si povestiri ca la copii mici

  • Claudiu-Gilian Chircu

    Bucățica aia „ffff mică” despre care vorbești este de fapt cea mai importantă parte din puzzle. Conține cheile care ne pot ajuta să ne decodificăm existența. Anticii cunoșteau foarte multe lucruri pe care noi nici măcar nu le bănuim. Și nu mă refer la oamenii de rând, ci la preoți, cei care primeau informațiile direct de la zei. Preoții sunt cei care au ascuns adevăruri în spatele unor povești pe care le numim mituri. Dacă vrei să afli pe ce lume trăiești, nu „e bine de știut și asta totuși” ci e bine de știut în primul rând asta. De asta nu am reușit nici în mileniul 3 să știm nimic despre lumea în care trăim: pentru că aroganța noastră ne face să credem că știm mai bine decât „înapoiații” ăia din trecut (care reușeau totuși să ridice construcții megalitice pe care astăzi nu putem să le reproducem), iar ceea ce știm se rezumă doar la niște ipoteze de multe ori tâmpite, prezentate ca adevăruri de niște oameni de știință mai ignoranți decât niște nou-născuți. Iar dacă tu ai impresia că mitologia e pentru maneliști, atunci mă abțin, pentru că nu știu dacă să râd sau să plâng…

  • Ayahuasca

    “De ce a făcut oamenii pe aceeași planetă pe care erau închiși îngerii decăzuți? ” , o intrebare foarte buna , sunt curioasa cum o sa raspunzi,adica sper ca pe parcurs o sa raspunzi .

  • cristytepes

    Reblogged this on Cristian The Impaler.

  • Bogdan

    Numele sunt adrese. Ajuta la comunicarea intre indivizi. Si cel mai important simplifica/ reduc o fiinta la un cuvant – asta e puterea lor

  • Emil

    Sincer? Mie să-mi spună cineva că nu există Dumnezeu, Isus sau Lucifer,ar fii ca și cum mi-ai spune că nu există apa pe Tera. Cine a putut să privească dincolo de materie,înțelege ce spun.

  • Claudiu-Gilian Chircu

    Sincer? E doar problema ta că ești credul.

  • Claudiu-Gilian Chircu

    Văd că ești foarte sigur pe afirmațiile tale, nelăsând loc de îndoială. Cum așa?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: