8. Zeii canaaneenilor


Căci Eu îi voi duce în pământul cel bun, unde curge lapte şi miere, după cum m-am jurat părinţilor lor, şi vor mânca, se vor sătura, se vor îngrăşa, se vor îndrepta spre alţi dumnezei şi vor sluji acelora, iar pe mine mă vor lepăda şi vor călca legământul meu, pe care l-am dat lor.” – Yahweh (Deuteronomul 31:20)

maxresdefault

Canaanul era o regiune din Orientul Apropiat, situată pe teritoriul Libanului, Israelului, Palestinei, vestului Iordaniei și sud-vestului Siriei de astăzi. Printre cele mai mari orașe-state ale Canaanului se numără Ierihon (unul dintre cele mai vechi din regiune), Ebla (parte a Imperiului Akkadian pe vremea lui Sargon cel Mare și a lui Naram-Sin), Meggido, Kadeș, Tyre, Ierusalim, Byblos (primul oraș din Fenicia, conform legendelor, construit de zeul Kronos) și Ugarit. Deși popoarele semite ale Canaanului aveau identități culturale proprii, indiferent dacă vorbim despre fenicieni, amoniți, amoriți, moabiți, aramei sau israeliți, cu toții fac parte din același grup etnic al canaaneenilor. În secolul al XXI-lea î.e.n., din Canaan au plecat amoriții spre Mesopotamia, unde au distrus ultima dinastie regală sumeriană și au construit orașe-state precum Babilonul. Tot canaaneeni sunt și hycsoșii, care au invadat și condus Egiptul timp de aproximativ o sută de ani, o parte dintre ei întorcându-se în Canaan, iar alta stabilindu-se în sudul Europei ca greci sau eleni. Canaaneeni erau și fenicienii, care Continue reading


Anonymoose din Galați – Ep. 2 – Mesaj pentru politicieni


Anonymoose logo 2

Cel mai idiot „desconspiraționist” și dezlegător de mistere se întoarce! Din păcate, nu cu spatele. De această dată are un mesaj pentru politicieni. După acel „să vă fie frică”, sunt sigur că se vor îngrămădi politicienii în fața casei lui, dați cu mir și cu ochii roșii de plâns, jurându-se că nu mai fură în viața lor…

https://www.youtube.com/watch?v=FmOqEPi0cSA


Anonymoose din Galați – Ep. 1 – Înființarea organizației Anonymoose în Galați


Anonymoose logo 1

Dacă tot sunt la modă conspirațiile, reptilienii și luptătorii anti-sistem, nu se putea să nu apară și unul din ăsta. Deși nu mi-am imaginat vreodată că ar fi și semi-analfabeți în domeniul ăsta. Partea cea mai proastă e că locuim în același oraș. Dacă știam că am asemenea specimene pe aici, nu mai ieșeam din casă. Nu de alta dar nu știu dacă e contagios ce l-a lovit pe ăsta…

Întrebare retorică: de ce naiba are o icoană în baie?!?

 https://www.youtube.com/watch?v=ZhSxdO73PfE


7. Zeii grecilor și romanilor


Cuvântul grec pentru adevăr înseamnă: «a face vizibil ceea ce este ascuns». Adevărul este ascuns şi trebuie descoperit. Nimeni nu îl posedă în mod natural. El sălăşluieşte în adânc, nu la suprafaţă. Suprafaţa existenţei noastre se schimbă, deci este iluzorie. Adâncimea este eternă şi de aceea trainică…” – Paul Tillich (Cutremurarea temeliilor)

Principala

În secolul al XVII-lea î.e.n., Egiptul a fost invadat de hicsoși, păstori semiți din nord-vestul Mesopotamiei, numele poporului lor însemnând, în traducerea istoricului evreu Flavius Josephus, „regii păstori”. Hicsoșii și-au stabilit capitala la Zarw, pe care au redenumit-o Avaris, aflată la granițele estice ale Egiptului. După cum scria același Josephus în Contra Apionen, hicsosul Salitis a devenit faraon la Memphis, după el urmând Bnon, Apahmen, Apophis, Iannas și Assis. După ce au condus nordul Egiptului timp de aproape un secol, în jurul anului 1550 î.e.n. hicsoșii au fost izgoniți de către o alianță a prinților egipteni din Theba. Josephus afirma că Thoumosis i-a asediat cu o armată de 480.000 de soldați și i-a obligat să părăsească Egiptul. Astfel, 40.000 de familii de hicsoși au traversat deșertul Sinai și s-au stabilit în Iudeea, unde au construit orașul Ierusalim. Referindu-se tot la hicsoși, filosoful, istoricul și romancierul Hecateu din Abdera scria prin secolul al IV-lea î.e.n. în Istoria Egiptului că egiptenii i-au gonit pe străini din țara lor, majoritatea acestora emigrând în Iudeea, unde au întemeiat multe orașe (cel mai important fiind Hierosolyma), s-au împărțit în 12 triburi și și-au instituit legi și o religie proprie. O altă parte dintre aceștia, condusă de căpetenii eminente ca Danaos și Cadmos, au ajuns în Continue reading


Misterele Bibliei: Învierea lui Isus


  2882678_f520

Dacă tot sărbătoresc creștinii astăzi Paștele, e musai să vorbim despre învierea lui Isus. Măcar pentru a înțelege ce anume sărbătoresc ei.

Presupunând că Isus a existat, că a fost răstignit și că a înviat, întrebarea care mă roade este: după cât timp de la crucificare a înviat? Majoritatea creștinilor (și nu numai) vor da ca răspuns trei zile, pentru că asta spune Biblia. Dar se vor înșela. Biblia spune și că învierea a avut loc a treia zi de la crucificare. A treia zi înseamnă după trei zile? Sub nicio formă!

Toate cele patru evanghelii susțin că a fost răstignit vineri și că a înviat duminică, adică a treia zi. Prima zi este vineri, a doua sâmbătă iar a treia duminică. La Ioan, procesul lui Isus a avut loc Continue reading


Misterele Bibliei: Genealogia lui Isus


Genealogie

Cei care consideră Biblia cuvântul infailibil al unei divinități nu știu sau nu vor să știe multitudinea contradicțiilor din așa-numita „carte sfântă”. Care sunt mai mult decât evidente pentru cei neîndoctrinați în vreun fel. Din imensul șir al contradicțiilor biblice face parte și genealogia lui Isus.

Doar două dintre cele patru evanghelii neotestamentare abordează arborele genealogic al lui Isus, cea a lui Matei și cea a lui Luca. Marcu și Ioan nu își bat capetele cu așa ceva și pe bună dreptate, linia ancestrală a lui Isus dovedindu-se a fi o problemă mult prea întortocheată. Matei își prezintă versiunea de la Avraam la Iosif. Luca o ia în sens invers, de la Iosif până la primul om, Adam. Cum scopul acestei genealogii este de a demonstra că Isus este urmașul lui David, sau „Iisus Hristos, fiul lui David”, după cum îl numește Matei, ne vom ocupa doar porțiunea de la David la Iosif. La Matei, în acest interval sunt 27 de persoane, iar la Luca 42. Această diferență are o explicație plauzibilă: Luca prezintă descendenții lui Natan, unul dintre fiii lui David, iar Matei pe cei ai lui Solomon, un alt fiu al miticului rege israelit. Rămâne un mister ori o adevărată minune divină cum s-a ajuns la Iosif din două ramuri diferite, calculate exclusiv pe linie paternă…

Prima mare problemă o reprezintă Continue reading


Istoria secretă a ungurozaurilor maghiarieni


Notă: Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu personaje reale ori inventate este pur intenționată. În timpul redactării, niciun ungur nu a fost rănit. Din păcate… Dar nici n-a primit vreunul autonomie în Ardeal. Din fericire…

image

Or spune copiii lucruri trăsnite, însă unii adulți îi întrec. Ungurii, de exemplu. Nu toți, din fericire, dar destui, din nefericire. Știm deja mult prea celebra fabulație că ei ar fi fost primii în Ardeal. Știu că fac la fel și cu un teritoriu din Slovacia, după cum mi-au spus niște prieteni slovaci. Însă nu știam că imaginația lor mult prea bogată îi poate duce mult prea departe. Din păcate, nu și la propriu…

Un cotidian din Budapesta a publicat o parte dintre cele mai absurde teorii legate de originea poporului maghiar, lansate pe internet ori în diferite publicații. „Până şi copiii de grădiniţă ştiu ca strămoşii ungurilor au venit de pe steaua Sirius iar Iisus era un prinţ part, deci pe undeva rudă cu ungurii”, scria respectivul cotidian, citând din aberațiile descoperite. Iată câteva dintre ele: Continue reading


%d bloggers like this: