Tag Archives: mondial

Misterele Bibliei: Apocalipsa


În ultimul timp se vorbeşte foarte mult despre o eventuală Apocalipsă. E drept că în fiecare epocă au existat oameni care au crezut că sfârşitul lumii va avea loc în timpul vieţii lor, dar parcă niciodată nu a fost mediatizată această idee ca acum.

De câţiva ani se spune că Apocalipsa va avea loc în 2012, deoarece acesta este ultimul an din calendarul mayaş. Cine a născocit această aberaţie a mizat pe neştiinţa omului de rând, care a uitat deja că la fel a fost manipulat în legătură cu precedenta Apocalipsă care ar fi trebuit să aibă loc în anul 2000. În primul rând, mayaşii nu aveau un calendar, ci trei. Calendarul solar, numit Haab, era împărţit în 18 luni a câte 20 de zile, plus alte cinci zile la final, rezultând anul de 365 de zile. Al doilea, Tzolkin, era Calendarul Anului Sacru, în care cele 20 de zile principale erau rotite de 13 ori, rezultând un an de 260 de zile. Cele două calendare erau contopite pentru a crea Marele Ciclu Sacru de 52 de ani. Acest ciclu de 52 de ani era sfânt nu doar pentru mayaşi, ci pentru toate popoarele din America Centrală şi de Sud. Acest lucru se datorează zeului Continue reading


%d bloggers like this: